174 rezultate (0,20090 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

LAROUSSE. ENGLEZA DISTRACTIVA 14-15 ANI

Atacul vikingilor. Portalul Magic nr. 15

Cele 15 legi supreme ale dezvoltarii personale

Cele 15 legi supreme ale dezvoltarii personale

Pasionat de dezvoltarea personală timp de mai bine de cincizeci de ani, John C. Maxwell ne împărtășește acum din experiența personală legată de acest subiect, astfel încât să putem deveni ceea ce ne-am dorit dintotdeauna. Această a treia carte din seria de Legi a lui John Maxwell (Cele 21 de legi supreme ale liderului și Cele 17 legi ale muncii în echipă) te va ajuta să fii genul acela de persoană care învață toată viața și pentru care dezvoltarea personală este o preocupare permanentă."Milioane de persoane - printre care mă număr și eu - au fost inspirate de cuvintele și de cărțile lui John Maxwell. În lucrarea de față, John ne împărtășește din nou perspectiva sa remarcabilă referitoare la modul în care fiecare dintre noi ne putem atinge potențialul maxim, astfel încât să facem o diferență pozitivă în viețile celor din jur." - Elizabeth Dole, fost secretar de stat, senator al Statelor Unite și președinte al Crucii Roșii Americane„Îl felicit pe John Maxwell pentru faptul că este un pionier al leadershipului în întreaga lume. În cea mai recentă carte a sa, ne prezintă într-o manieră interesantă cele 15 legi de neprețuit ale dezvoltării personale. Dacă citești această carte, vei beneficia de esența experienței lui John, ajungând în scurtă vreme la următorul nivel de succes pe plan personal." - Stedman Graham, speaker, autor și antrepreno

RON 23.10
1

Biologie - Manual pentru clasa a V-a (resigilat)

Biologie - Manual pentru clasa a V-a

Sex, Like-uri şi reţele sociale. Comunicarea cu adolescenţii în era digitală

RON 23.30
1

Concentrare

Logică geometrică

Fise interdisciplinare pentru cls. III-a

Comoara din insula

Evaluare Naţională clasa a VI-a. Matematică şi Ştiinţe ale naturii. Caiet de pregătire

Evaluare Naţională clasa a VI-a. Matematică şi Ştiinţe ale naturii. Caiet de pregătire

Această lucrare se adresează elevilor care se pregătesc pentru susținerea Evaluării Naționale de la sfârșitul clasei a 6-a și a fost scrisă din dorința de a armoniza și de a corela prin intermediul evaluării conținuturile studiate la Matematică, Fizică și Biologie.Cele 15 teste prezentate propun o abordare integrată a conceptelor specifice domeniilor Matematică şi Ştiinţe ale naturii, fiind construite pentru dezvoltarea capacităților de analiză și de argumentare, precum și pentru dezvoltarea unei gândiri logice, asociative, pornind de la înțelegerea și însușirea corespunzătoare a cunoștințelor dobândite la disciplinele școlare vizate. Deschiderea către tratarea inter- şi transdisciplinară a temelor specifice clasei a 6-a favorizează contextualizarea învăţării prin ancorarea ei în realitatea înconjurătoare și sporeşte profunzimea înţelegerii conceptelor şi a procedurilor utilizate, precum și transferabilitatea lor în contexte diferite.Lucrarea poate fi utilizată chiar de la începutul anului școlar, deoarece conține teste care au fost concepute în acord cu ritmul parcurgerii programelor școlare de Matematică, Fizică și Biologie pentru clasa a 6-a. Astfel, după primele săptămâni de școală elevii au posibilitatea de a se antrena în condiții similare celor de la Evaluarea Națională, pe un test cu 15 cerințe. Cele 5 teste recapitulative conțin itemi care evaluează toată materia studiată. Răspunsurile și sugestiile de rezolvare a cerințelor îi ajută pe elevi să verifice corectitudinea autoevaluărilor solicitate la finalul fiecărui test.ÎN CONFORMITATE CU PROGRAMA APROBATĂ DE MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONAL

RON 16.46
1

Ascunde şi ghiceşte. Prima mea carte de limba engleză