Suferintele tanarului Werther
O, ce fiinta e si omul ca se poate plinge de el insusi! Vreau in aceste clipe, iubite prietene, iti fagaduiesc, vreau sa ma indrept, nu vreau sa mai rumeg putinul rau pe care destinul ni-l harazeste, asa cum am facut pina acum; vreau sa ma bucur de clipa de fata, si tot ce e trecut sa ramina trecut. Desigur, tu ai dreptate, prietene; durerile oamenilor ar fi mai mici daca ei - Dumnezeu stie de ce sint facuti astfel! - nu s-ar ocupa cu un atit de mare zel al inchipuirii de amintirea relelor trecute si ar indura un prezent nepasator. - Johann Wolfgang von Goethe Fragment din romanul "Suferintele tanarului Werther", de Johann Wolfgang von Goethe "21 august Zadarnic intind bratele spre ea dimineata, cand ma trezesc din visuri apasatoare; in van o caut noaptea langa mine in pat, cand m-a amagit un vis fericit si nevinovat, in care stau langa ea in iarba si ii tin mana in mana mea si i-o acopar cu mii de sarutari. Ah! Si atunci cand, inca pe jumatate adormit, intind bratele dupa dansa si ma trezesc... inima mi se strange, si din ea tasneste un suvoi de lacrimi si plang nemangaiat, cu gandul la un viitor intunecat. 22 august E o nenorocire, Wilhelm; puterile mele active sunt dezacordate si cufundate intr-o trandavie plina de neliniste; nu pot sa stau fara sa fac nimic, si totusi nici nu sunt in stare sa fac ceva. Nu mai am pic de imaginatie, nu mai simt nimic in fata naturii, iar cartile ma dezgusta. Cand ne lipsim noua insine, totul ne lipseste. Iti jur ca, de multe ori, as vrea sa fiu muncitor cu ziua numai ca sa pot avea dimineata, cand ma scol, o nadejde in ziua care incepe, un imbold, o speranta. De multe ori il invidiez pe Albert, pe care il vad scufundat pana peste cap in acte, si imi inchipui ca mi-ar fi mai bine daca as fi in locul lui! De cateva ori pana acum m-am gandit sa-ti scriu tie si sa-i scriu si ministrului, ca sa cer postul de la legatie, care, dupa cum ma asiguri, nu mi s-ar refuza. Si eu cred tot asa. Ministrul ma pretuieste de multa vreme si de mult mi-a tot spus ca ar trebui sa ma apuc de o treaba oarecare. Cateodata vreau si eu tot asa. Pe urma, cand ma gandesc iarasi, imi aduc aminte de fabula cu calul care, nerabdator sa-si capete libertatea, lasa sa i se puna saua si fraul, si apoi e calarit pana la istovire... In clipa aceea, nu mai stiu ce trebuie sa fac... Si, dragul meu, nu e oare dorul meu de schimbare o neprielnica nerabdare interioara care ma va urmari pretutindeni? E adevarat ca, daca boala mea ar putea fi vindecata, oamenii acestia ar putea s-o vindece. Azi e ziua mea de nastere. Dis-de-dimineata primesc un pachetel de la Albert. Cand il deschid, dau de una din fundele roz pe care le purta Lotte cand am cunoscut-o si pe care, de-atunci incoace, am rugat-o de multe ori sa mi-o dea. Alaturi mai erau doua carti in format mic, Homer, in editia lui Wetstein, editie pe care mi-am dorit-o adesea, ca sa nu mai car dupa mine, in plimbarile mele, pe aceea a lui Ernesti. Dupa cum vezi, ei imi preintampina dorintele! "
