Toate frumuseţile lumii
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Memoriile lui Seifert contin «intamplari si amintiri» din tineretea si de la inceputul maturitatii poetului si publicistului, mai ales din perioada interbelica. Evocarile autorului nu tind spre obiectivitate si exactitate, ci sunt intentionat subiective, fiind orientate, pe de o parte, spre figurile unor prieteni, colegi si cunoscuti din lumea artistica, iar pe de alta parte, spre marea iubire a poetului - orasul sau natal, Praga, simbol al identitatii nationale, dar si o fiinta misterioasa, cu mai multe fete. - Libuse Valentova Jaroslav Seifert a fost un om, un poet si un artist care prin opera sa a influentat o serie de generatii de artisti si a bucurat multi oameni, indiferent de varsta, sex sau educatie. Aparuta prima oara in 1981 la Koln si Toronto in forma necenzurata, culegerea Toate frumusetile lumii reprezinta un comentariu in proza pe care poetul il face in legatura cu propria sa opera, dar si cu principalele momente si personaje care i-au influentat viata si activitatea de-a lungul timpului. - Helliana Ianculescu Fragment din cartea “Toate frumusetile lumii” de Jaroslav Seifert: “Helenka Branaldova, redactorul Editurii Albatros, mi-a scris odata o scrisoare cat se poate de agreabila. Era vorba de o ancheta. O ancheta noua si interesanta, nascocita de ea. Ma ruga fie s-o transcriem, fie sa pastrez originalul acestei scrisori, una dintre cele mai frumoase primite vreodata de mine. Ce-i poti refuza unei femei tinere si fermecatoare, care, in plus, era si fiica unui bun prieten? Pe cinstea mea, nimic! Si totusi, cu greu puteam fac pe plac. I-am raspuns macar cu o scrisoare la fel de amabila. Iat-o: Scumpa domnisoara Helenka! Din toata inima si cu toata bucuria as scoate din adancul corespondentei mele scrisoarea cea mai frumoasa, daca as sti cum sa ajung la ea. Si daca voi mai izbuti s-o descopar in aceasta viata. Inainte de toate insa, ma socot totusi dator sa va explic cum arata corespondenta mea. Biletele, scrisorile, scrisorelele si obisnuitele anunturi am inceput sa le pastrez de cand aveam douazeci de ani. Cand il vizitam pe Pisa, ma uitam intotdeauna cu invidie la rafturile pe care erau aranjate cu o precizie alfabetica clasoarele in care doamna Pisova incadra scrisorile rezolvate. Eu insa in toti acesti ani aruncam corespondenta in niste cutii de margarina pe care le cumparam cu cincizeci de bani bucata, de la negustorul de pe strada noastra. Cand una se umplea, o legam strans cu o sfoara si o aruncam in pod. Si in felul asta am insirat la adapostul acoperisului o intreaga jumatate de veac, pana cand podul aproape gemea de atata incarcatura. Cand nu ne-am mai putut misca de ele, fiul meu mi-a cumparat doua valize din fibre sintetice in care am inghesuit o parte din corespondenta, dupa ce, fireste, o cercetasem in linii mari. Am ars tot felul de tiparituri, anunturi neinteresante si multa corespondenta oficiala si semioficiala.
