17 rezultate (0,20343 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Nopți de somnambul în vremuri de veghe

Hipnoza ascunsă. Ghidul complet al influenței subtile

Hipnoza ascunsă. Ghidul complet al influenței subtile

Hipnoza ascunsă ține de manipularea stării de spirit. O asemenea stare de spirit poate fi productivă sau nu. Individul ar putea fi deprimat sau dimpotrivă. Ar putea fi fericit sau nefericit. Ar putea fi volatil sau dimpotrivă. În hipnoza ascunsă, hipnotizatorul pur și simplu înlocuiește o stare de spirit cu o alta, dar o face într-un mod calculat și rațional. Hipnoza ascunsă se referă, parțial, la crearea unei schimbări mentale a subiectului, fără ca acesta să fie neapărat conștient de schimbările ce au loc. Subiectul sau clientul vă cere să-l ajutați să schimbe ceea ce e de schimbat in viața lui. După cum va deveni evident, nu este necesar ca o persoană să aibă ochii închiși pentru ca generarea de imagini mentale să activeze reperele memoriei sale. Care este însă fundamentul hipnozei ascunse? Zeci de elemente par să fie implicate în sugestibilitate. Pe măsură ce le vom parcurge în această carte, vom descoperi ce anume schimbă mințile oamenilor și ce… nu funcționează. Vom vedea de ce un script este de regulă ineficient… Și cum verbalizarea poate schimba mințile și viețile oamenilor, dacă sunt întrunite condițiile lingvistice și contextuale fundamentale. Cartea de față, despre persuasiune, hipnoză ascunsă și influență subtilă, se cuvine folosită în mod responsabil și moral. Acestea sunt secretele comunicării inconștiente, iar ele vă vor schimba viața. – Kevin Hoga

RON 53.50
1

Evanghelia necunoscută

Evanghelia necunoscută

O carte șocantă despre viața lui Iisus Hristos și minunile făcute de Fiul Domnului. O carte despre incompatibilitatea lumii așa cum este ea cu învățăturile Fiului Domnului. „Lumea, aşa cum este ea, şi această Carte nu pot fi împreună. Sau lumea, sau Cartea: sau lumea ar trebui să nu mai fie ceea ce este, sau această Carte trebuie să dispară din lume. Lumea a înghiţit o aşa cum omul sănătos înghi¬te otrava sau cum bolnavul înghite medicamentul; a înghiţit o ca s o absoarbă în sine sau s o elimine pentru totdeauna. Luptă de douăzeci de veacuri, iar în ultimele trei secole lupta este de aşa natură, încât şi un orb ar vedea: nu pot fi împreună; sau acestei cărţi sau acestei lumi îi vine sfârşitul.” „A existat Iisus?” La această întrebare va pu¬tea răspunde nu cel pentru care El doar a existat, ci acela pentru care El a existat, există şi va exista. Că a existat ştiu şi copiii, însă înţelepţii nu ştiu. „Cine eşti Tu?”; „Până când o să ne scoţi sufle¬tul?” (Ioan, 8.25, 10.24). Ce este El – mit sau istorie, umbră sau trup? Trebuie să fii orb ca să confunzi trupul cu umbra; dar şi orbul, de îndată ce întinde mâna şi pipăie, îşi dă seama ce e trup şi ce e umbră. Nimănui nu i ar fi trecut prin cap să se întrebe dacă a existat Hristos, dacă, înaintea acestei întrebări, raţiunea nu i ar fi fost întunecată de dorinţa ca Hristos să nu fi existat. În anul 1932, El e la fel de Necunoscut, e o enig¬mă, e „semnul care va stârni împotriviri” (Luca, 2.35), ca şi în anul 32. Minunea apariţiei sale în is¬toria universală este pentru oameni o veşnică al¬beaţă pe ochi: sunt gata mai curând să nege istoria decât s o accepte împreună cu această minune. „O, minune a minunilor, uimire nesfârşită! Nu se poate spune, nu se poate gândi ceva care să de¬păşească Evanghelia; pe lume nu există nimic cu care am putea s o comparăm”. Aceste cuvinte le spune marele gnostic din secolul al II lea, Marcion; şi iată ce spune un simplu catolic iezuit din vea¬cul al XX lea: „Evanghelia nu stă alături, nici chiar mai presus de toate cărţile omeneşti, ci în afara lor; ea are cu totul altă natură”. Da, altă natură: această carte se deosebeşte de toate celelalte cărţi mai mult decât se deosebeşte radiumul de celelalte metale sau fulgerul de toate celelalte focuri; chiar parcă nu ar fi câtuşi de puţin „carte”, ci ceva pentru care nu avem nume. Dmitri Merejkovski Semnul divinităţii lui Iisus este deja fap¬tul că într un timp atât de scurt – un an şi câteva luni – toată lumea s a umplut de învăţătura Lui şi de credinţa în El. Origene „A existat Hristos?”, l a întrebat Napoleon pe Wieland la un bal dat la curtea din Weimar, în timpul congresului de la Erfurt din anul 1808. „E la fel de absurd ca şi cum aţi întreba dacă au existat Iulius Cezar sau Excelenţa Voastră”, i a răspuns Wieland. „Bine spus”, a răspuns Napoleon şi s a îndepărtat, zâmbind. totdeauna. Luptă de douăzeci de veacuri, iar în ultimele trei secole lupta este de aşa natură, încât şi un orb ar vedea: nu pot fi împreună; sau acestei cărţi sau acestei lumi îi vine sfârşitul.

RON 25.50
1

Luminație

Luminație

Romanul Lucreției Lustig e o spovedanie făcută pe marginea mormântului. Protagonista acestei scrieri tulburătoare murmură încontinuu în fața Femeii prin care i s-a dăruit viața – Amfitrioana, Coana Mare, Nastasia sau, pur și simplu, Sia – ca și când ar fi prinsă în mecanismele unei rugăciuni spuse față în față cu blagianul „Capăt al osiei lumii” chiar acolo, în inima Ardealului. Uneori, totul devine sfâșietor (prigoana evreilor, a elitelor culturii, politicii și cultelor, lagărele de exterminare ș.a.). Alte dăți scriitoarea valorifică cu măiestrie registrul ironic și nevoia de a se întoarce, din când în când, la sinele divin, pentru a prinde curaj în această odisee ontică la limită, ca să nu-i zicem jupuire de vie. Eroina rememorează martiriul Bisericii Greco-Catolice din anii stalinisto-dejiști, având extrem de viu, în actualitatea sufletească, chipul părintelui Rusu – victimă a seriei de crime comise sub dictatură în intenția de a distruge lăcașurile de mărturisire a credinței, de păstrare a identității religioase și naționale. Deși părintele oale și ulcele e, protagonista i se adresează de parcă ar fi aici și acum, invitând indirect lectorul, cu o inventivă delicatețe, la asumarea câtorva lecții majore: sinceritatea, iertarea, recunoașterea nietzscheană a adevărului, oricât de incomod ar fi, corectitudinea, recunoștința (inclusiv pentru trădări!) – apanaj al firilor superioare – și altele. Dezgolirea curajoasă, totală, a eroinei acestei scrieri exemplare, extrem de vii și dense, e cu atât mai emoționantă cu cât are loc, în trepte succesive, cu o atenție cabrată parcă… Atenția caldă, vie, a unei ființe ce călătorește, iarăși, prin meandrele labirintice ale istoriei, și care îi aduce în față pe cei dragi inimii, unii mutați deja în Cer, respectând cu sfințenie, an de an, ritualul sacru numit luminație – pomenirea celor adormiți în luna noiembrie, când toate cimitirile, aproape, sunt inundate de lumina lumânărilor și se transformă într-un fel de Ostrov al Învierii. Dialogurile purtate cu cei vii și cu cei adormiți, prezenți laolaltă în aceste pagini, aduc această scriere tulburătoare sub semnul unui examen al conștiinței, susținut între lumi, între existențe, între drame și iluminări, pe marginea istoriei sângeroase a secolului al XX-lea. – Aura Christ

RON 42.50
1

Corcoduşul, eu şi... FaceBook

Psihologia fericirii

Psihologia fericirii

Ce este fericirea? De ce sunt unii oameni mai fericiţi decât alţii? Această nouă ediție a Psihologiei fericirii oferă o imagine ușor de înțeles și la zi a cercetărilor referitoare la fericire. De la publicarea primei ediții în 1987, s-au făcut mari progrese în acest domeniu, care sunt prezentate în această carte pentru prima dată, adeseori cu concluzii surprinzătoare. Bazându-se pe cercetări din domeniul sociologiei, fiziologiei și economiei, pe lângă cel al psihologiei, Michael Argyle explorează natura emoțiilor pozitive şi negative, precum şi procesele psihologice şi cognitive implicate în producerea lor. Se oferă o acoperire accesibilă şi foarte largă a unor termeni cheie cum ar fi: măsurarea şi studiul fericirii; efectul prieteniei, căsătoriei şi a altor relaţii asupra stărilor pozitive; fericire, sănătate mintală și fizică; efectele muncii, șomajului și activităților de petrecere a timpului liber, efectele banilor, clasei sociale și educației. De asemenea, este analizată importanța trăsăturilor de personalitate ale individului cum ar fi optimismul, scopul în viață, controlul intern și alegerea corectă a obiectivelor. Un element de noutate în această ediție este materialul suplimentar referitor la diferențele naționale, rolul umorului și efectul religiei. Sunt unele țări mai fericite decât altele? Aceasta este doar una dintre problemele controversate lansate de autorul cărții. Cartea Psihologiei fericirii abordează aplicarea practică a cercetării în acest domeniu, cum ar fi modul în care poate fi sporită fericirea și efectele acesteia asupra sănătății, altruismului și sociabilității. Această lucrare definitorie și care incită la reflecție va fi o lectură extrem de interesantă pentru studenți și cercetători, dar și pentru cititorul interesat în general de acest domeniu. ♦ „Această nouă ediție este o sinteză excelent actualizată a ceea ce reprezintă un domeniu avansat, de succes în psihologia socială, care se datorează, nu în mică măsură, muncii lui Michael Argyle, în acest câmp al cercetării.” / Peter Robinson, Profesor de Psihologie Socială, University of Bristol ♦ „Această carte este mai cuprinzătoare și mai bună decât prima ediție. Autorul a ținut pasul, categoric, cu progresul în domeniu, rezumându-l foarte bine.” / Adrian Furnham, Profesor de Psihologie, University College London ♦ „Cartea lui Michael Argyle oferă o sinteză excelentă a domeniului științific al stării de bine subiective: studiul fericirii, satisfacția vieții și afectul pozitiv. Cititorii vor descoperi multe lucruri interesante și chiar fascinante despre fericire. Totodată, nu este o lectură dificilă… Argyle a reușit un lucru remarcabil, acela de a-i introduce pe cititori într-un domeniu științific nou și captivant, cel al studiului comportamentului uman.” / Ed Diener, Profesor de Psihologie, University of Illinoi

RON 53.90
1

Jurnal – Lev Tolstoi

Jurnal – Lev Tolstoi

Thomas Mann scria la centenarul nașterii lui Tolsoi: „În el, omul a fost mai puternic decât artistul și neîndoielnic mai puternic decât gânditorul”. Această judecată, în trei trepte, ar fi cel mai nimerit motto pentru Jurnal. Introducerea la Jurnal va fi nevoită să se mulțumească însă cu mai puțin. Fără a-l pierde din vedere pe omul-artist, va trebui anume să coboare în laboratorul gânditorului. Aceasta, pentru că problemele reprezintă cea mai problematică parte a creației lui Tolstoi. Și pentru că mai persistă opinia potrivit căreia artistul și omul ar putea fi desprinși de gânditor. Poți să crezi în relativa superioritate a imaginilor lui Tolstoi față de ideile, sau, mai exact, față de unele dintre ideile lui prea insistent explicitate. Nu poți să nu recunoști însă organica lor osmoză de ansamblu. Gânditorul, artistul și omul alcătuiesc în cele din urmă o indivizibilă treime. În consecință, voi izola de rest gândurile lui Tolstoi, numai și numai pentru ca cititorul să nu izoleze restul de ele. Și nici să nu izoleze între ele etapele unei aceleiași creații – potrivit prejudecății, decurgând din cea precedentă și completând-o, după care la început ar fi prevalat artistul, motiv de satisfacție pentru noi, și doar după aceea ar fi dominat gânditorul, întru enervarea noastră. Aparențele favorizează o atare diviziune; cu atât mai mult cu cât cele șase decenii de creație se împart într-adevăr în două perioade egale de câte treizeci de ani fiecare. (…) Personalitatea de geniu nu poate să nu imprime tuturor activităților ale concomitente și succesive o superioară unitate. Cititorul Jurnalului va observa lesne acest lucru. „Prima ediţie din Jurnalul lui Lev Tolstoi a apărut la Editura Univers, în două volume (în anii 1975 şi 1976 – vol. I: 1847-1895, vol. II: 1896-1910), incluse în colecţia „Corespondenţă, memorii, jurnale”. Traducerea a realizat-o Janina Ianoşi; prefaţa, tabelul cronologic, notele şi comentariile – Ion Ianoşi. Respectiva ediţie a reprezentat o selecţie din textul integral al ediţiei academice ruseşti Polnoe sobranie socinenii (iubileinoe izdanie), Opere complete (ediţie jubiliară). Din volumele 1-90 (Moscova-Leningrad, 1928-1958), am folosit cele treisprezece volume de jurnal, 46-58 (apărute între 1934 şi 1958). Orientativ, am consultat şi o ediţie de Opere în douăzeci de volume (din 1965) – volumele 19 şi 20. În alegerea textelor am urmărit devenirea şi dominantele copleşitoarei personalităţi a marelui scriitor, ţinând seama şi de interesele publicului cititor românesc. Ediţia a II-a i s-a datorat Editurii Elit (tipărită, fără specificarea datei, în 2000). Ea a urmat, cu unele renunţări şi câteva completări, varianta iniţială, dar şi pe baza confruntării textelor cu cele reţinute într-o selecţie rusească ulterioară, în douăzeci şi două de volume, Sobranie socinenii v dvadţati dvux tomah – Собрание сочинений в 22 томах (Moscova, 1985), Opere în douăzeci şi două de volume, volumele 21 şi 22. Am constatat cu acel prilej coincidenţa între majoritatea textelor reţinute iniţial de noi şi de alcătuitorul respectivei ediţii ruseşti, dar şi unele deosebiri: sunt acolo prezente fie pasaje „teoretice” mai ample, fie altele cu adresă recognoscibilă doar de către cititorii autohtoni familiarizaţi cu mediul specific vremii – în schimb, sunt omise atât detalii biografice considerate a fi prea intime (mai ales erotice, în genere legate de starea corporală, de sănătate ori boală), cât şi multe accente sociale considerate de editorul rus de atunci ca indezirabile prin ascuţişul lor critic (cu deosebire, cele la adresa revoluţiei, marxismului, socialismului). În ceea ce ne priveşte, le-am păstrat şi pe unele, şi pe celelalte, în schimb nu am dorit – cu rare excepţii – să încărcăm selecţia noastră cu expozeuri lungite, care oricum variază idei cunoscute. Amintita ediţie rusă ne-a servit, mai degrabă, pentru suplimentarea acribiei de care am încercat să dăm dovadă încă din anii şaptezeci ai secolului trecut. Am urmat aceeași cale și la revederea și îmbunătățirea textului pentru ediția a III-a, finalizată, după alți cinci ani, prin bunăvoința Editurii Ideea Europeană. Ce modificări am întreprins de la o ediție la alta? În ediția I cele două volume au apărut decalat, la distanță de un an. În edițiile II și III, ele formează – deși tot în două volume – un text unitar urcând din 1847 până în 1910. Gruparea notelor a suferit, de asemenea, schimbări: în ediția I au mai fost reunite la sfârșitul fiecărui volum; în ediția II – la finele câte unui an; în ediția III se află în subsolul fiecărei pagini, pentru ca trimiterea să poată fi de îndată confruntată cu sursa vizată. Astfel, aparatul critic a fost degrevat, succesiv, de cea mai întinsă parte a sa, grupajele de note, cu păstrarea a două adaosuri finale: tabelul cronologic și indicele de nume. Între ele și studiul introductiv se stabilește astfel un mai convenabil echilibru. Principalele schimbări treptate în traducere sunt de natură stilistică. În treizeci de ani evoluea

RON 113.40
1

Extazul feminin, poarta eternitatii

100 Minuni ale naturii

Arta supravieţuirii

Arta supravieţuirii

Dacă nu faci parte din categoria oamenilor aventuroși, cu atât mai mult această carte te va ajuta. Arta supraviețuirii e un ghid complex despre cum poți rămâne în viață în mijlocul sălbăticiei folosind cunoștințe despre natură și tehnici transmise din generație în generație. Probabil nu vei avea niciodată nevoie de ea, dar dacă se va întâmpla? Într-un mediu ostil trebuie să știi ce și de unde să iei tot ce îți poate fi folositor pentru a ajunge din nou acasă. Trebuie să te orientezi într-un loc necunoscut, să cauți hrană, apă, adăpost, să faci focul, să știi cum să atragi atenția posibililor salvatori. Dar înainte de a ști cum să scapi cu viață trebuie să vrei cu adevărat asta, întrucât sunt multe lucruri care ar putea să te demoralizeze: frigul, vântul, ploaia, soarele nemilos, lipsa apei, a hranei, singurătatea… Vor supraviețui numai cei care se vor adapta din mers la vicisitudini. Inteligența, rezistența psihică și tăria de caracter sunt principalele arme în lupta cu stihiile naturii din toate zonele climatice, fie că este vorba despre ținutul înghețat al nordului, jungla ecuatorială, deșertul australian, african sau sud-american ori jungla urbană a prezentului. Autorul ne oferă informații sintetizate, completate cu desene, astfel încât să fie ușor de înțeles și de aplicat de către oameni obișnuiți, fără pregătire specială. Nu omite nici latura psihologică, dând îndrumări despre tehnici de gestionare a stresului, de păstrare a motivației și a unei atitudini pozitive în situații-limită

RON 75.60
1

Tolstoi. Romanul unei drame

Tolstoi. Romanul unei drame

Înainte de a fi comentat, din nou şi din nou, „continentul Tolstoi” pretinde a fi cunoscut. Şi nu doar în una din părţile, oricât de impunătoare, ale reliefului său. Exploratorul trebuie să-şi ia menirea în serios, de a măsura, pas cu pas, ceea ce i se destăinuie. Cartea aceasta e un fel de cine-vérité. Operatorul se străduieşte să prindă în obiectivul său cât mai mult şi cât mai exact din obiectul pe care şi l-a propus să-l reproducă. „Obiectul” fiind însă enorm, de necuprins, cel care-i dă târcoale pentru a-l vedea şi fixa cât mai bine, va trebui să accepte – în speranţa evidenţierii esenţialului – atât selecţia, cât şi montajul. Cu alte cuvinte, operatorul îşi va asuma şi îndatoriri de regizor, reproducătorul – pe acelea de producător, alcătuitorul – pe acelea de autor. Căci orice mărturisire „par lui-même” (serie binecunoscută în lume) mai dă seama şi asupra mărturisitorului secund, asupra celui care alege, filtrează, montează, comentează personalitatea înfăţişată, viaţa şi opera ei. Autorul se conformează, totuşi, exerciţiului său voit de umilinţă, pe care îl parcurge (de ce n-ar recunoaşte-o?) cu voluptate. El i se subordonează mereu lui Tolstoi, faptelor vieţii şi scrierilor lui; parcurge smerit, an cu an, capitol după capitol, povestirile şi romanele, articolele şi tratatele sale, le urmăreşte literele spre a le pătrunde spiritul. În literatură, spiritul se întrupează în litere şi numai exacta lor reproducere asigură înţelegerea lui corectă. / Ion Ianoș

RON 113.40
1

Strigonia îndepărtată

Strigonia îndepărtată

Grecia antică, locul de naștere al Culturii Europene ne fascinează și azi. Dar, una este să citești și să te minunezi răsfoind albume și alta este să mergi la fața locului și să privești apusul de soare printre coloanele templelor care sfidează timpul. Mă hotărăsc să plec în ținutul lui Pericle, Fidias, Platon și Alexandru! Sunt fericit! După nu știu cât timp de rătăcit printre coloanele Acropole-lui un soare ucigător m-a orbit, dar odată cu lăsarea serii simțind răcoarea înălțimii, deschid ochii și nu mai înțeleg nimic! Sunt la Termopile lângă soclul statuii lui Leonida. Cu cască, scutul rotund și lancea-i ucigașă mă privea încruntat! Cu corpul atletic, cu ochi vulturești, îmi vorbi răstit, cu glas metalic – Eu și cu spartanii mei am ținut piept puhoaielor persane. Fără cultura și sacrificiul nostru, Europa voastră n-ar fi existat! Noi, numai 300 de războinici, motivați istoric ne-am dat viața pentru urmași, cu vitejie! Dar voi? Parisul, Atena Europei de azi este în flăcări! Cum de n-ați prevăzut pericolul? Strigonia v-a prins „cu garda jos” și acum Parisul, „Orașul Luminilor” a devenit „Orașul Flăcărilor”! Civilizația Europeană este în mare pericol! Ca totdeauna Europa a fost dezbinată, dar azi, este în ceasul al doisprezece-lea! Treziți-vă! Treziți-vă! Treziți-vă! La aceste vorbe imperative, mă trezesc, dar mă trezesc în autocarul care gonește spre București, repetând în gând – Ce-i de făcut? Ce-i de făcut? Am numai întrebări și nici un răspuns. Adorm din nou, fugind de realitatea fatidică. Mă refugiez în vise cu maci și fluturași, cu buburuze și panseluțe! / Mihai Șurubar

RON 36.90
1

Ecce homo. Cum devii ceea ce eşti

Ecce homo. Cum devii ceea ce eşti

Nietzsche este, poate, cea mai ilustră victimă a aventurii socratice a cunoașterii de sine. Viața nu posedă fenomene originale, ci numai unele repetitive, care prin reluarea lor veșnic identică își tocesc conturul lor original. Cadrul repetiției nu este viața, căci viața însăși este un fenomen de repetiție. Omul este condamnat să trăiască într-un plictisitor șir de repetiții și reluări din care nu poate evada. Nu există fenomene absolut unice, care să nu fie repetitive și, probabil, la fel este și cu oamenii. Toți au mai fost nu o dată, ci de nenumărate ori în trecut și vor mai fi de nenumărate ori în viitor. Tot ce trebuia și putea să se producă s-a produs deja. Restul este doar monotonă repetiție: veșnică revenire a aceluiași. Eterna întoarcere exprimă nu devenirea heracliteană fără repaos, ci marile linii de stabilitate din cadrul existenței. Prin ea, Nietzsche vrea să eternizeze trecătorul, socotind timpul ca etern, eternă întoarcere, adică schimbare și stabilitate. Ecce homo este și exercițiul acestui impas al gândirii lui Nietzsche. Prin aceasta însă Nietzsche și-a adus contribuția la instaurarea unui nou „idol” al lumii moderne după ce aceasta a denunțat prezența „idolilor” de tot felul în spațiul ei de conștiință. (Vasile Muscă) „Întrucât, în scurt timp, va trebui să mă adresez omenirii cu cea mai grea solicitare care i-a fost prezentată vreodată, mi se pare imperios necesar să spun cine sunt. În principiu, ar trebui să se știe: căci nu m-am lăsat «neatestat». Dar discrepanța dintre măreția misiunii mele și micimea contemporanilor mei și-a găsit expresia în faptul că nici nu am fost auzit, nici nu am fost văzut. Trăiesc pe propriul meu credit, să fie poate o simplă prejudecată faptul că trăiesc?… Este de ajuns să stau de vorbă cu vreun «om cultivat», care vine vara în Engadina de Sus, ca să mă conving că nu trăiesc… În aceste împrejurări, este o îndatorire împotriva căreia obișnuința mea și, mai mult chiar decât aceasta, mândria instinctelor mele, se revoltă, anume aceea de a spune: Auziți-mă! căci eu sunt cutare și cutare. Înainte de toate, nu cumva să mă confundați!” (Friedrich Nietzsche

RON 34.00
1

Alfa și Omega

Alfa și Omega

Alfa și Omega este un roman despre ambiguitatea și fragilitatea relațiilor omenești și, totodată, istoria sensibilă a două vieți cu identități, enigmatice. E vorba, la primul contact, de doi octogenari, Alex Hariton și Octav Dinulescu. Alex a fost din adolescență un model pentru Octav dar prietenia lor s-a stins când, Alex a părăsit România. Au trecut mulți ani de atunci, Octav s-a expatriat și el și trăiește într-un oraș patriarhal din Quebec în Canada. Într-o seară, primește pe neașteptate un mesaj prin email de la Alex care acum se află în România, unde a revenit definitiv la bătrânețe. Începe o corespondență asiduă, la început calmă și nostalgică, luminată de umor și autoironie dar apoi tot mai complexă, mai gravă și mai tensionată în care defilează întreaga istorie personală a celor doi foști prieteni, cu izbânzile, frustrările și eșecurile trăite atât în România cât și în Canada Și, odată cu istoria lor personală, apare, ca o componentă fundamentală a romanului, și epoca pe care au traversat-o. Se vorbește deci în acest roman despre copilărie, prietenie, angoase, sărăcie, represiune, despre viața individuală și colectivă din anii epocii comuniste din România, despre românii din străinătate, despre dragoste, loialitate, culpabilitate, r despre oboseală vitală, iluzii, dezamăgiri, singurătate și compromisuri. Zeci de personaje pitorești, fiecare cu limitele și dramele lui distincte, reînvie în istoriile lor. Neliniștile, confidențele și disputele foștilor prieteni devin astfel pentru fiecare un efort de de a-și ordona trecutul, de a-i lumina ambiguitățile și, în final, de a-i conferi un sens liniștitor pentru conștiințele lor îmbibate de amintiri comune, secrete și suspiciuni tăinuite. Și există, prezentă tot timpul, de la primul la utltimul rând al romanului, o instanță fundamentală – cititorul – fiindcă Octav Dinulescu, lui i se adresează când analizează mesajele fostului său prieten. Cititorul este astfel antrenat să se implice ca martor, anchetator și judecător în fluxul unui dialog în care adevărul se revelă uneori, se disimulează alteori și de o parte și de alta. În al doilea rând, se impune enigma tot mai stresantă pentru Octav până la ultimul mesaj al fostului său prieten. La sfârșitul corespondenței, ne putem întreba aidoma lui: Dar de fapt care este adevărul curat și limpede, sinteza unică în care fiecare fapt, fiecare semnificație și-ar avea locul cuvenit ca o figurină într-un puzzle? Cititorul va regăsi, în Alfa și Omega naturalețea și vivacitatea personajelor, remarcate de critici în legătură și cu alte cărți ale autorului, – Parrida de canastq, Clepsidra sau O adevărată familie

RON 45.40
1

Friedrich Nietzsche. Maxime comentate

Friedrich Nietzsche. Maxime comentate

O analiză aplicată a operei unuia dintre cei mai controversaţi și puternici gânditori germani, supranumit monahul de la Sils-Maria; o lectură în filigran a modului nietzschean de abordare a câtorva concepte dificile, interpretate la modul catastrofic: supraomul, veşnica întoarcere a aceluiaşi, anti-Christul. Lucrarea se situează în buna şi prestigioasa tradiţie a marilor creatori care comentează textele fundamentale ale omenirii dintr-un unghi specific. „În Fr. Nietzsche. Maxime comentate, Breban va reţine sugestia lui Nietzsche că «lumea care ne interesează» este, de fapt, «ficţiune», dar ceea ce ne suscită atenţia acum, în contextul analizării operei sale ficţionale, e artisticitatea dizolvantă a histrionismului, a măştii. Fragmentul din Nietzsche sună aşa: «Tot ce are adâncime iubeşte masca… în jurul fiecărui spirit adânc creşte neîncetat o mască, datorită platei expresii a fiecărui cuvânt, a fiecărui pas, a fiecărui semn pe care el îl dă». Anterior, Breban reţinuse următorul pasaj: «Ceea ce este cu adevărat cineva se arată (se trădează) abia când începe să‑i slăbească talentul – când el încetează să ne arate ce ştie. Talentul este şi o podoabă; o podoabă este şi o ascunzătoare». Acestor două pasaje li s‑ar putea adăuga oglinda, foarte agreată de către Nietzsche cu precădere în Zarathustra, cu următorul sens inevitabil simplificat: ceva ce este reprezintă, simultan, ceea ce lucrul respectiv este cu adevărat, dar şi ceea ce el a depăşit. Astfel, omul este omul ca atare, dar şi „maimuţa” pe care el a depăşit‑o. Dusă mai departe, ecuaţia arată că omul devine, în mod necesar, «maimuţa» grotescă a Supraomului. Diferenţa se joacă în termeni de sublim şi grotesc, prin inevitabila deconstrucţie ironică a transcendenţei, adică a sublimului. Dacă sublimul există doar prin oglindirea sa în grotesc, grotescul reprezintă «proba ontologică» sublimului. De aceea, în Zarathustra, Supraomul nu există cu adevărat, ci el este doar o proiecţie a omului grotesc care e Zarathustra. Logica verificării e regresivă: Niezsche spune în pasajul mai sus citat că «adevărul» unui om «se arată (se trădează) abia când începe să‑i slăbească talentul», adică atunci când el regresează. Translând în concret, lucrurile arată aşa: cineva e profesor, medic sau meşteşugar, fiind acceptat ca atare pentru «măştile» pe care le poartă, pentru «etichetele» care îl ascund. Însă «adevărul» fiinţei sale se va revela doar în momentul în care aceste măşti vor cădea (din motive care nu ţin de voinţa sa), sau atunci când va avea puterea să le îndepărteze. Atunci, omul va rămâne cu fiinţa sa elementară, singura care aduce la lumină adevărul”. (Ștefan Borbély

RON 28.40
1

Regina Maria. Prin puterea destinului

Regina Maria. Prin puterea destinului

A fost nu numai o femeie foarte frumoasa, mul­tiplu talentata, rafinata si inteligenta, acla­mata pe strazile unei metropole ca Parisul, "the last Romantic" si "simbol al succesului", cum a denumit-o in biografia pe care i-a inchinat?o acum cateva decenii, la New York, Hannah Pakula. A fost nu doar o regina care s-a implicat hotarator si benefic in decizii politice majore privind patria sa de adoptiune devenita "Romania ei", negociind in vremea Tratatului de la Versailles cu neimblanzitul Clemenceau, "parintele Victoriei", dupa ce impiedicase ratificarea de catre augustul sau sot a tristei "paci de la Bucuresti". A fost nu doar vedeta demna de Hollywood care a cucerit publicul american in celebra-i vizita peste Atlantic din 1926, nemurita pana azi prin existenta unui muzeu care i-a fost inchinat in statul Washington. - Razvan Theodorescu Incoronarea regilor Ferdinand si Maria, in catedrala cladita special cu acest scop, este ultimul act fundamental intregitor al Marii Uniri. Fara incoronare, Marea Unire ramanea neimplinita. Asa, prin organiza­rea impecabila a actului, vointa de unire a poporului roman era consfintita deplin, in fata tarii, a lumii si a lui Dumnezeu. - Ioan-Aurel Pop Venita din Anglia victoriana, ca nepoata a regi­nei Marii Britanii, imparateasa Indiilor, si a tarului Alexandru al II-lea al Rusiei, tanara principesa de nici 17 ani sosea la gurile Dunarii in mijlocul unui popor latin, cu ale carui obiceiuri se va obisnui greu, dar al carui destin il va asuma plenar, dintr?o iubire nedez­mintita, purtata tarii pe care soarta i?a harazit s?o con­duca in razboi si pace, iar gratia divina ii va ingadui sa se incoroneze, la Alba Iulia, in 15 octombrie 1922, alaturi de augustul sau sot, Ferdinand cel Loial, ca suverana a Romaniei Mari. - Narcis Dorin Ion Dintr?o printesa rasfatata si curtata, o frumusete unica in Europa secolelor al XIX?lea si al XX?lea (si nu numai!), una dintre cele mai libere, inte­gre si pasionale printese titrate ce calca pe pamant romanesc, careia ii placea la nebunie sa calareasca, lungile escapade familiarizand?o si apropiind?o de locul unde fusese adusa la doar 17 ani, se transforma in chip imprevizibil - in raza uimirii Regelui Carol I, neamtul dis­ciplinat, sec si sever, care?i tolereaza cu reala dificul­tate nesupunerile! - in Regina?soldat, in Regina?Mama, in timp, iubita si venerata de poporul roman, caruia in vremuri de restriste i?a fost scut, alean, blazon, liman intemeietor si pavaza. O uriasa de un farmec irezisti­bil, cu un caracter puternic, care ar fi intors din drum armate, ca sa?si apere tara adoptiva. - Aura Christ

RON 119.00
1

Bătrânii. Domeniul Stanislas

Bătrânii. Domeniul Stanislas

Cartea este despre niște bătrâni; despre evoluția și zbaterile lor, de a depăși obstacolele și greutățile din societate, și nu numai atât, dar de a le trece cu oarecare nonșalanță, căutând să se comporte la fel ca niște oameni în forță, mascând realitatea. Pe parcursul narațiunii, vârstnicii se arată ipocriți, josnici, subiectivi și nedrepți, dar și curajoși uneori, aruncându-și în luptă toate forțele reușind să se manifeste ca niște oameni tineri, în ciuda părului alb și a ridurilor de pe obraji. Au bravat în fața unor femei tinere, reușind uneori să păcălească soarta. Au participat la concurența din societate pentru a atinge diferite performanțe. Chiar pe la începutul romanului, are loc o scenă dintr-un local, unde niște bătrâni îmbrăcați elegant, se apucă să danseze kazacioc, pentru a împresiona niște femei. Aspectul figurilor lor îmbătrânite a contrastat cu mișcările rapide și energice. Personajul principal nu este un bătrân, dar are prieteni numai niște vârstnici mult mai în etate; Stanislas – 68 de ani, Herman – 69 de ani și alții. Ei intră în conflict cu primarul Zelinski, un individ egoist și incorect, corupt și lipsit de empatie, preocupat mereu de aranjamente și afaceri dubioase. Stanislas era proprietarul unor clădiri și a unui teren dintr-o zonă mărginașă a capitalei, și adunase acolo o mulțime de oameni cam de condiție proastă, pentru a le da de lucru și a urmări ca ei s-o ia pe căi mai bune. (Domeniul Stanislas). La un moment dat, niște motocicliști iau în derâdere un bătrân om fără căpătâi, Chiril. „Deodată o piatră m-a lovit în umăr; concomitent, o altă piatră i-a atins lui Chiril vârful capului. A urmat o ploaie de pietre, care din fericire nu ne-au mai atins. Dintr-un tufiș au ieșit trei tineri cu aspect de motocicliști, care râdeau de se prăpădeau. Făceau haz de Chiril, îl arătau cu mâna și izbucneau în hohote. Băieții aveau tatuaje pe brațele goale și erau rași în cap, având câte o meșă de păr ca la samurai. Am sărit de pe bancă părăsindu-l pe vagabond și îndepărtându-mă puțin. Derbedeii nu mi-au băgat în seamă mișcarea, continuând să se concentreze asupra lui Chiril. În mâinile lor apărură niște cravașe cu care l-au lovit pe omul străzii. Pe obrazul sărmanului apăru o crăpătură sângerândă, ca o tăietură de brici. Chiril se ridică în picioare și strigă cu o voce puternică și puțin cântată, cum folosesc preoții în biserici: – Opriți-văăăăă! Nelegiuiții nu s-au oprit. L-au lovit cu și mai mare furie, provocându-i răni usturătoare. În timp ce-l maltratau, huliganii râdeau de li se vedeau dinții albi, de carnasieri. L-am văzut pe Stanislas apropiindu-se în fugă, pe alee. Chiril se ridică în aer, ca un actor propulsat în sus de pe o rampă de filmare. Numai că el nu avea nicio platformă dedesubt, plutea pur și simplu. Se ridică vreo trei metri, atât cât nu mai putea fi ajuns nici cu mâinile întinse. Agresorii rămaseră cu gesturile neterminate, privind cu gurile căscate, în sus. Apoi, se dădură cu spatele, ca și cum un vânt puternic s-ar fi iscat contra lor. O luară la fugă.” Emoțiile personajelor sunt intense și la baza lor stau drame existențiale, puterile, în care raționamentul este un element necunoscut și instinctele primare au întâietate. Perspectiva ideologică propusă de autor se bazează pe un strat generos de ironie și sarcasm care condimentează ambivalența personajelor și care trage un semnal de alarmă privind probleme și subiecte delicate: corupția, cenzura, nepotismul. / Angela Șerban Romanul poate fi interpretat sub forma unei alegorii a declinului valorilor tradiționale într-un univers al globalizării și digitalizării fulminante, a disoluției naturaleții și inversării polilor autorității, cum se întâmplă, de pildă, în imaginarul din romanele lui Witold Gombrowicz. /Sânziana Maria Stoi

RON 39.70
1