217 rezultate (0,23961 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Pachet Invata cu Teo + Plus Pinguin

Pachet Invata cu Teo + Plus Pinguin

Pachet Invata cu TeoCunoaste-l pe TeoTeo este un iepuraș simpatic și expresiv pe care cei mici îl îndrăgesc cât ai spune „Țup, țup, țup”. Ca toți iepurașii, Teo e puțin sfios, însă cu ajutorul familiei sale învață să sară peste temeri și micile obstacole din viața de zi cu zi. Chiar și atunci când emoțiile urcă și se învârt, în inimă sau în burtică, cu sprijinul mamei, tatei și al bunicilor, Teo învață că și iepurașii pot fi curajoși, independenți și politicoși.  Cum îi ajută pe cei mici:Îi încurajează să comunice cu părinții sau cu alți adulți atunci când sunt speriați și să-și depășească temerile.Îi ajută să înțeleagă cât de importantă este politețea în interacțiunea cu ceilalți, indiferent de vârstăÎi învață că pot să încerce lucruri noi în fiecare zi, însă doar dacă mama și tata consideră că acele activități sunt potrivite pentru vârsta lor.Le oferă exemple de comportamente frumoase cu ajutorul unor situații simple în care se pot regăsi cu ușurință.Învățăm alături de TeoTeo învață să fie curajosO furtună. Serbarea de final de an. Viața celor mici este plină de momente în care se simt speriați. De aceea, iepurașul Teo le vine în ajutor și îi învață, cu ajutorul unor exemple ușor de înțeles, să discute cu părinții despre temerile lor și să devină mai curajoși.Teo învață să fie politicosNu-i deloc ușor să fii politicos atunci când acest lucru înseamnă să oferi un biscuit unui tovarăș de joacă! Politețea este un concept dificil de înțeles pentru cei mici, astfel că iepurașul Teo folosește o mulțime de exemple ușor de înțeles pentru a-i învăța să fie amabili cu cei din jur. Mulțumim, Teo!Teo învață să fie independentPrima plimbare cu bicicleta fără roți ajutătoare. Pregătirea micului dejun. Activități care pentru adulți par simple se transformă pentru copii în mici victorii care îi încurajează să devină mai independenți și mai îndrăzneți. De aceea, iepurașul Teo le arată celor mici cât de important este să încerce activități noi, dar și să accepte limitele pe care părinții le impun pentru a-i proteja de situații periculoase.Cărțile îi ajută pe părinți să…Înțeleagă cu ce dificultăți se confruntă copiii lor atunci când întâlnesc situații noi.Reacționeze în mod calm și să le ofere sfaturi utile celor mici.Discute cu copiii despre importanța politeții și a curajului.Impună limite cu blândețe, fără a le distruge copiilor dorința de a încerca lucruri noi.Ne jucăm și învățăm cu TeoNu e deloc ușor să crești mare și curajos, așa că Teo le-a pregătit celor mici o mică surpriză la finalul fiecărei cărți: o activitate creativă și educativă care îi va ajuta să-și dezvolte imaginația, memoria și capacitatea de a recunoaște emoții precum frica, bucuria, tristețea sau furia. Mulțumim, Teo

RON 94.00
1

Pachet Un pas în plus spre vindecare

Pachet Un pas în plus spre vindecare

Rezumat Uita tot ce stii despre traume - Dr. MaryCatherine McDonaldCorpul tău îți arată calea spre vindecare, chiar și atunci când nu îi înțelegi reacțiile și durerile.Mulți dintre noi am crescut cu ideea că doar oamenii fragili, vulnerabili și „greșiți” rămân traumatizați după experiențe nefericite. Dr. MaryCatherine McDonald, cercetător specializat în psihologia traumei, îți arată însă că singurul lucru greșit este înțelegerea defectuoasă a traumelor de către o societate care zădărnicește eforturile oamenilor de a se vindeca.Dr. McDonald este ea însăși o supraviețuitoare a unor tragedii care i-au marcat viața. Trăind cu migrene îngrozitoare, atacuri de panică și amețeli cumplite, autoarea a vrut să înțeleagă de ce corpul ei reacționează astfel. După ani de cercetare, ea vine cu o abordare complet nouă privind vindecarea traumei, înlocuind preconcepțiile societății cu cele mai recente descoperiri din neuroștiință și psihologie.Printr-un set de practici și instrumente testate de ea și de pacienții săi, dr. McDonald te învață și pe tine cum să înțelegi mai ușor reacțiile unui corp care pare să lucreze împotriva ta. În ultimii zece ani, ea a lucrat cu o varietate de oameni, inclusiv veterani de război și oameni aflați pe patul de moarte, și a realizat că toți au în comun un lucru: nevoia disperată de a se simți stăpâni ai propriilor vieți. Ce au învățat cu toții după întâlnirea cu dr. McDonald?„Deși putem fi înfrânți, sfărâmați sau plini de vânătăi, nu putem fi distruși. În realitate, suntem indestructibili.”Această carte e pentru tine dacă:                           -         Vrei să îți înțelegi reacțiile corpului în fața disconfortului emoțional;-         Ai trecut printr-un divorț, printr-o relație toxică, ai fost neglijat sau abuzat;-         Te simți lipsit de speranță și nu mai ai putere să te ridici din pat;-         Vrei să ajuți o persoană care se confruntă cu efectele traumei;Această carte te va învăța:-        Să scapi de sentimentele de rușine și vinovăție pentru ceea ce simți;-        Să găsești sursa suferințelor pe care nu ți le poți explica;-        Să abordezi trauma și reacțiile corpului prin metode și practici noi;-        Să îți înfrunți propriii demoni, făcând pace cu trecutul;-        Să accepți că ești vulnerabil fără ca ceva să fie „greșit” la tine;RecenziiExperiența mea cu această carte a fost complet diferită!„Am încercat să citesc multe cărți despre traume și am avut mari dificultăți în a le termina. Majoritatea sunt extrem de deprimante! În schimb, experiența mea cu această carte a fost complet diferită. Nu a fost deprimantă, mi s-au prezentat multe studii noi, dar și povești reale foarte încurajatoare, care m-au învățat că e foarte important să-mi învăț corpul cum să reacționeze în momentele grele.” ― CarlaAm simțit că sunt înțeleasă și susținută, fără să mi se pună etichete.„Unul dintre cele mai interesante aspect ale cărții este faptul că Dr. MaryCatherine îți reamintește constant că felul în care corpul tău reacționează la traumă nu este greșit. Acest mesaj e extrem de important într-o lume în care trauma este stigmatizată și înțeleasă greșit. Poveștile din carte m-au ajutat enorm să renunț la convingerea că e ceva greșit cu mine.” ― LauraCaptivantă! Va atrage atât profesioniștii, cât și cititorii obișnuiți.„ Dr. McDonald a făut un miracol scriind o carte care subliniază atât de bine cele mai recente descoperiri despre trauma emoțională. Poveștile reale ale pacienților săi se împletesc cu explicații ușor de înțeles despre modul în care funcționează un creier rănit. Până la finalul cărții, vei înțelege cum să răspunzi la semnalele pe care ți le transmite sistemul tău nervos, în momentele dificile ale vieții.” ― AlexMetodele din carte mi-au schimbat viața!„Vă spun cu lacrimi în ochi că nu credeam că o să iubesc din nou viața. Am suferit enorm, așa că de-a lungul timpului am participat inclusiv la workshop-uri despre vindecarea traumelor. Plecam de acolo rușinată că poate durerea mea nu e atât de mare precum cea a altor oameni sau, din contră, plecam cu un puternic sentiment de vinovăție pentru felul în care mă simt. Cartea asta mi-a redat speranța și am învățat să-mi gestionez gândurile și trăirile.” ― Rebeca Fragment„Acesta este unul dintre aspectele experienţelor traumatice care le face să fie atât de profund zguduitoare: rana nu se limitează la o singură zonă. Ea reverberează în toate. Ne marchează întreaga viață cu un nou înţeles. Suntem confruntați nu doar c

RON 64.00
1

Micul Prinț – Ediție Hardcover 2025

Micul Prinț – Ediție Hardcover 2025

Ce poate învăța un adult de la un copil venit de pe o planetă atât de mică, încât poate vedea apusul de soare de zeci de ori pe zi? Mai mult decât își imaginează.Aceasta este povestea unei călătorii prin univers, dar și a unei regăsiri. Un băiețel pleacă de pe planeta lui, unde a lăsat o floare prețioasă, și explorează alte lumi – întâlnind personaje care oglindesc slăbiciunile și absurditățile oamenilor mari. În același timp, naratorul – un pilot prăbușit în deșert – pornește într-o călătorie la fel de profundă: înapoi către esențial.Întâlnirea lor scoate la lumină întrebări simple, dar esențiale. Ce înseamnă să iubești? Ce înseamnă să fii responsabil? Ce contează cu adevărat?Micul Prinț nu este doar o poveste. Este o lecție blândă despre cum să vezi lumea cu inima – indiferent de vârstă.De ce Micul prinț rămâne o carte inegalabilă-         Peste 200 de milioane de exemplare vândute la nivel mondial, fiind una dintre cele mai bine vândute cărți din toate timpurile.-         Tradusă în peste 500 de limbi și dialecte, inclusiv în braille și limbi rare – fiind cea mai tradusă carte non-religioasă din lume.-         A inspirat filme, piese de teatru, spectacole de balet, opere și chiar un parc tematic în Franța.-         Este studiată în școli din întreaga lume ca o lucrare simbolică, plină de înțelesuri filozofice și umane

RON 29.90
1

Bluey si prietenii - Mica biblioteca

Bluey si prietenii - Mica biblioteca

Cea mai nouă serie de cărți Bluey este acum disponibilă în România!Bluey are cei mai amuzanți și distractivi prieteni! Honey și Chloe, Indy și Rusy, Lucky și Mackenzie, Snickers și Coco se alătură aventurilor cățelușei năzdrăvane, iar împreună îi ajută pe cei mici să descopere cât de fascinantă și distractivă este lumea atunci când ești înconjurat de cei mai buni prieteni. Această nouă serie cuprinde patru cărticele frumos ilustrate, cu texte simple, dar amuzante, tocmai bune de adăugat în Mică Bibliotecă a copilului tău. Cele patru cărticele cuprind aventurile lui Honey și Chloe, Indy și Rusy, Lucky și Mackenzie, Snickers și Coco.Peste 2 milioane de cărți vândute doar în Australia și peste 500 de milioane de vizualizări, seria Bluey a devenit un fenomen internaționl, îndrăgit de toți copiii!Dacă te gândești de ce ai cumpăra Bluey, văzând deja episoadele desenelor animate, iată mai jos câteva motive:- Sprijină dezvoltarea emoțională a copiilor și îi încurajează să comunice deschis cu părinții;- Prezintă modele de familii reale, cu dialoguri sincere, autentice și modern;- Învață despre puterea prieteniei, ajutându-i să se integreze ușor într-un colectiv nou;- Oferă un exemplu pozitiv părinților, oferindu-le idei pentru a depăși situațiile dificile;- Îi învață pe cei mici să iubească lecturaRecenzii„Fetița mea de 4 ani adoră desenele cu Bluey. Așa că suntem pasionați de cărți și jucării cu Bluey, iar aceste cărticele sunt perfecte pentru imaginația ei. Mă roagă frecvent să îi citesc poveștile și să ne imaginăm dialoguri cu personajele care trec prin aceleași peripeții ca ea, zilnic.” – Alina„Un pachet grozav de cărți! Ore în șir de distracție alături de personajele preferate ale celui mic.” - Simona „În sfârșit, cărticele de care cei mici nu se plictisesc! Ai mei nu stau o clipă locului, se plictisesc imediat atunci când le citesc povești, însă am descoperit că, de fapt, le place să-și creeze ei propriile jocuri. Își petrec ore întregi chicotind și punând la cale tot felul de aventuri noi cu ajutorul lui Bluey!” – Amelia„Cărticele foarte atractive, frumos colorate și deloc plictisitoare. Exact de ce avem nevoie pentru copiii noștri dornici de a descoperi lucruri interesante!” – CrinaBluey - Noapte bună, liliac de fructe!Inspirată de unul dintre episoadele preferate ale celor mici, „Noapte bună, liliac de fructe!” este o poveste plină de emoție, care îi poartă pe cei mici într-o nouă călătorie alături de micuța Blue, cățelușa a cărei imaginație puternică transformă fiecare zi într-o aventură minunată.Într-o zi, când vine ora culcării, Blue nu vrea ca ziua și joaca să se încheie și nu vrea, în niciun caz, să doarmă! Și-ar dori să se poată transforma într-un liliac, să mănânce fructe și să rămână trează toată noaptea. Astfel, în curând, se trezește zburând de-a lungul cerului nopții și descoperind tot felul de lucruri. Citește întreaga poveste! Seria Bluey include și povestirile:  La plajă, Blue și familia ei, cartea de activități Aventurile lui Blue și cartea de colorat Bluey – Activități distractive.Despre seria Bluey:Peste 2 milioane de cărți vândute doar în Australia! Peste 500 de milioane de vizualizări!Dacă te gândești de ce ai cumpăra Bluey, văzând deja episoadele desenelor animate, iată mai jos motivele: Desenele animate se adresează tuturor copiilor în același mod, indiferent de vârstă sau de nivelul de dezvoltare, însă cărticelele îți permit să parcurgi povestea într-un ritm confortabil pentru micuțul tău și să răspunzi la toate întrebările lui. Sunt cărticele special concepute pentru copiii cu vârste între 3-7 ani, cu texte simple și ilustrații atrăgătoare, care îi captivează pe copii.Cei mici îndrăgesc personajele din seria de desene animate și vor învăța să iubească la fel de mult și cărțile și lectura.Bandit și Caramela sunt exemple de calm și empatie pentru toți părinții și îți pot oferi idei pentru a depăși anumite situații dificile cu ajutorul unui umor blând.Strategiile de parenting prezentate în cărțile Bluey sunt moderne, sincere și autentice, constituind un veritabil model pentru familiile reale.Sunt cărticele esențiale pentru dezvoltarea emoțională a celor mici și îi învață să îți exprime în mod sănătos emoțiile și să comunice cu adulții și cu alți copii.Alături de micuța Blue, copiii: Învăță să comunice deschis cu părinții lor și să-i implice în jocurile lor.Își dezvoltă imaginația cu ajutorul povestirilor Își extind vocabularul cu ajutorul unor texte amuzante și potrivite pentru vârsta lor.Înțeleg importanța unor valori esențiale precum empatia, generozitatea și blândețea, care îi vor ajuta să construiască relații sănătoase cu cei din jur.Învață să fie curioși și curajoși și să transforme fiecare zi într-o aventură.Recenzii:„Cărțile Bluey sunt o reprezentare caldă și încântătoare a vieții de familie, a experiențelor împărtășite, a lecțiilor de viață și a lucrurilor care ne fac să fim diferiți.” - KIDS' BOOK REVIEW„Aceste cărți colorate și captivante vor aduce cu sigur

RON 29.00
1

Bluey - Blue si familia ei

Bluey - Blue si familia ei

Blue, Bingo, Bandit și Caramela vă așteaptă, pe tine și copilul tău, în 4 cărticele simpatice potrivite pentru prima bibliotecă a celui mic. Textele simple, ușor de urmărit, și ilustrațiile simpatice cu cei 4 membri ai familiei de cățeluși îi vor cucerii pe micii fani ai seriei Bluey și îi vor ajuta să înțeleagă mai bine personajele. Fiecare cărticică este dedicată unui membru al familiei și îi prezintă principalele caracteristici într-un mod accesibil și amuzant.Seria Bluey mai include povestirile:  Noapte bună, liliac de fructe!, La Plajă, cartea de activități Aventurile lui Blue și cartea de colorat Bluey – Activități distractive.Îndrăgitele personaje din seria Bluey îi învață pe copiii din toată lumea că joaca și cărțile sunt cei mai buni prieteni! Iar cu ajutorul mini-cărților din pachetul „Blue și familia ei”, cel mic va putea petrece mai mult timp alături de personajele sale preferate: Blue, Bingo, Bandit și Caramela. Peste 2 milioane de cărți vândute doar în Australia! Peste 500 de milioane de vizualizări!Dacă te gândești de ce ai cumpăra Bluey, văzând deja episoadele desenelor animate, iată mai jos motivele: Desenele animate se adresează tuturor copiilor în același mod, indiferent de vârstă sau de nivelul de dezvoltare, însă cărticelele îți permit să parcurgi povestea într-un ritm confortabil pentru micuțul tău și să răspunzi la toate întrebările lui. Sunt cărticele special concepute pentru copiii cu vârste între 3-7 ani, cu texte simple și ilustrații atrăgătoare, care îi captivează pe copii.Cei mici îndrăgesc personajele din seria de desene animate și vor învăța să iubească la fel de mult și cărțile și lectura.Alături de micuța Blue, copiii: Învăță să comunice deschis cu părinții lor și să-i implice în jocurile lor.Își dezvoltă imaginația cu ajutorul povestirilor scurte.Își extind vocabularul cu ajutorul unor texte amuzante și potrivite pentru vârsta lor.Înțeleg importanța unor valori esențiale precum empatia, generozitatea și blândețea.Recenzii:„Cărțile Bluey sunt o reprezentare caldă și încântătoare a vieții de familie, a experiențelor împărtășite, a lecțiilor de viață și a lucrurilor care ne fac să fim diferiți.” - KIDS' BOOK REVIEW„Aceste cărți colorate și captivante vor aduce cu siguranță hohote de râs atunci când vine vremea poveștilor citite împreună. ” - MUM CENTRAL„Îmi place Bluey și mi-a făcut plăcere să-i citesc această carte micuțului meu. Și desenele animate și cărțile sunt atât de bine realizate!” - Lex Redding, Goodreads „Ador Bluey! Și nepoților mei le place să le urmărească, sunt simpatice! Am fost încântată când am reușit să găsesc una dintre cărți.”- Loraine D.,Amazon Review

RON 29.00
1

Imi place la gradinita 4-5 ani

Imi place la gradinita 4-5 ani

Caiet de activități special concepute pentru copiii de 4-5 ani de către consilieri pedagogici.Cei mici vor învăța și se vor distra prin intermediul exerciţiilor de scris, citit, matematică și logică, versurilor haioase și jocurilor atractive, toate având un grad de dificultate progresiv, astfel încât copiii să-și dezvolte noi abilități pas cu pas. Iar pentru finalizarea fiecărei lecții, primesc stickere recompensă colorate!În plus, cartea vine cu explicații suplimentare pentru părinți, ca aceștia să-i ajute pe micuți să-și atingă obiectivele urmărite și să deprindă abilitatea exersată prin fiecare exercițiu. Cum îi ajută pe copii-         Le dezvoltă abilitățile de citit și scris prin intermediul poveștilor, exercițiilor de citire pe litere și despărțire în silabe;-         Învață matematică: număratul de la 1 la 10, disting formele geometrice şi mărimile și multe altele;-         Îi sprijină în dezvoltarea atenției prin intermediul activităților practice care pot fi făcute împreună cu părinții sau prietenii; -         Învață lucruri importante despre ei și despre mediul înconjurător: părţile corpului şi cele cinci simţuri, animale și plante, succesiunea momentelor zilei, noțiunea de familie etc.;-         Le creează un spațiu perfect de interacțiune și distracție cu părinții;-         Își pot vedea și aprecia progresul cu ajutorul stickerelor recompensă. Recenzii de la părințiCaiet educativ cu ilustrații atractive„Foarte mulțumită de acest caiet educativ cu ilustrații atractive. Fiicei mele îi face mare plăcere să termine toate exercițiile, indiferent că e vorba de scris, citit sau numere, mai ales când la finalul lor o așteaptă stickerele vesele – atunci știe că a reușit și e foarte entuziasmată. Recomand cu drag!” – Delorme, Amazon Esențial pentru revizuirea cunoștințelor în vacanță„Acest caiet complet și adecvat vârstei este esențial în timpul vacanței pentru a revizui și a îmbunătăți cunoștințele copilului, pentru a fi gata de întoarcerea la grădiniță.” – Yonyon, Amazon Simplu și atractiv„Este simplu și atractiv, vesel și frumos ilustrat, iar principiul stickerelor drept recompensă este foarte popular în rândul micuților.” – Emeline B, Amazon Activitățile practice sunt un adevărat plus„Caiet care recapitulează conceptele învățate la grădiniță. Fiicei mele i-a plăcut să facă fiecare exercițiu și joculeț, toate fiind distractive și adaptate vârstei. Activitățile practice de la final sunt un adevărat plus, deoarece permit copilului să se distreze și să creeze cu ușurință. La rândul meu, am apreciat în mod deosebit că am putut petrece timp de calitate cu fiica mea, având în vedere că toate activitățile cărții presupun și implicarea unui părinte.” – Stefany Claire, Amazon Exercițiile sunt potrivite vârstei„Fiicei mele i-a plăcut foarte mult să parcurgă acest caiet de vacanță. Este foarte variat și colorat, cu multe exerciții potrivite vârstei.” – Amandine Malicet, Amazon Perfect!„Perfect! Cuprinde tot ce avem nevoie pentru a menține proaspete cunoștințele copiilor noștri în timpul vacanțelor. Aceștia adoră să facă exercițiile distractive din carte.” – Sandra Navarro, Amazo

RON 30.00
1

Imi place la gradinita 3-4 ani

Imi place la gradinita 3-4 ani

Caiet de activități special concepute pentru copiii de 3-4 ani de către profesori și un consilier pedagogic.Cei mici vor învăța și se vor distra prin intermediul exerciţiilor de scris, citit, matematică și logică, versurilor haioase și jocurilor atractive, toate având un grad de dificultate progresiv, astfel încât copiii să-și dezvolte noi abilități pas cu pas. Iar pentru finalizarea fiecărei lecții, primesc stickere recompensă colorate!În plus, cartea vine cu explicații suplimentare pentru părinți, ca aceștia să-i ajute pe micuți să-și atingă obiectivele urmărite și să deprindă abilitatea exersată prin fiecare exercițiu. Cum îi ajută pe copii-         Îi ajută să se familiarizeze cu limbajul oral și cu limbajul scris, pregătind terenul pentru deprinderea cititului și a scrisului;-         Descoperă lumea înconjurătoare: fructele și legumele, părțile corpului, anotimpurile, aspecte legate de trecerea timpului;-         Le dezvoltă simţul observaţiei prin intermediul jocurilor interactive;-         Se împrietenesc cu numerele, cu figurile geometrice și cu logica;-         Le dezvoltă abilitățile senzoriale și motrice cu ajutorul activităților practice distractive;-         Le creează un spațiu perfect de interacțiune și distracție cu părinții;-         Își pot vedea și aprecia progresul cu ajutorul stickerelor recompensă. Recenzii de la părințiRecomand de 1000 de ori„Recomand această carte de 1000 de ori. Locuind în Anglia, fiul meu de 3 ani nu va merge la școală până la 4 ani, așa că m-am gândit că o să-i fie util un mic caiet de exerciții pentru a-l învăța câteva noțiuni introductive. Și această carte este perfectă pentru început! Foarte distractivă, colorată, iar activitățile sunt variate.” – Aron, Amazon Esențial pentru revizuirea cunoștințelor în vacanță„Acest caiet complet și adecvat vârstei este esențial în timpul vacanței pentru a revizui și a îmbunătăți cunoștințele copilului, pentru a fi gata de întoarcerea la grădiniță.” – Yonyon, Amazon Simplu și atractiv„Este simplu și atractiv, vesel și frumos ilustrat, iar principiul stickerelor drept recompensă este foarte popular în rândul micuților.” – Emeline B, Amazon Activitățile practice sunt un adevărat plus„Caiet care recapitulează conceptele învățate la grădiniță. Fiicei mele i-a plăcut să facă fiecare exercițiu și joculeț, toate fiind distractive și adaptate vârstei. Activitățile practice de la final sunt un adevărat plus, deoarece permit copilului să se distreze și să creeze cu ușurință. La rândul meu, am apreciat în mod deosebit că am putut petrece timp de calitate cu fiica mea, având în vedere că toate activitățile cărții presupun și implicarea unui părinte.” – Stefany Claire, Amazon Exercițiile sunt potrivite vârstei„Fiicei mele i-a plăcut foarte mult să parcurgă acest caiet de vacanță. Este foarte variat și colorat, cu multe exerciții potrivite vârstei.” – Amandine Malicet, Amazon Perfect!„Perfect! Cuprinde tot ce avem nevoie pentru a menține proaspete cunoștințele copiilor noștri în timpul vacanțelor. Aceștia adoră să facă exercițiile distractive din carte.” – Sandra Navarro, Amazo

RON 30.00
1

Imi place la gradinita + Invat si ma distrez (4-5 ani, 5-6 ani)

Imi place la gradinita + Invat si ma distrez (4-5 ani, 5-6 ani)

Caiete de activități special concepute pentru copiii de 4-6 ani de către profesori și consilieri pedagogici.Cei mici vor învăța și se vor distra prin intermediul exerciţiilor de scris, citit, matematică și limba engleză, versurilor haioase și jocurilor atractive, toate având un grad de dificultate progresiv, astfel încât copiii să-și dezvolte noi abilități pas cu pas. Iar pentru finalizarea fiecărei lecții, primesc stickere recompensă colorate!În plus, cărțile vin cu explicații suplimentare pentru părinți, ca aceștia să-i ajute pe micuți să-și atingă obiectivele urmărite și să deprindă abilitatea exersată prin fiecare exercițiu. Cum îi ajută pe copii-         Le dezvoltă abilitățile de citire şi scriere cu ajutorul exercițiilor de despărțire în silabe, rime, completare a propozițiilor și multe altele;-         Îi sprijină în înţelegerea unui text prin poveștile cu exerciții și întrebări pe marginea textului;-         Aprofundează noțiunile de matematică deja știute și învață noi noțiuni despre numere, înșiruire, cantități și simetrie;-         Recapitulează noţiunile de bază pentru orientarea în timp şi spaţiu;-         Îi sprijină în dezvoltarea atenției prin intermediul activităților practice care pot fi făcute împreună cu părinții sau prietenii; -         Învață să pronunțe primele cuvinte în limba engleză: numere, culori, animale, cât și expresii scurte;-         Le creează spațiul perfect de interacțiune și distracție cu părinții;-         Devin mai independenți și capătă mai multă încredere în ei;-         Își pot vedea și aprecia progresul cu ajutorul stickerelor recompensă.Recenzii de la părințiCaiete educative cu ilustrații atractive„Foarte mulțumită de aceste caiete educative cu ilustrații atractive. Fiicei mele îi face mare plăcere să termine toate exercițiile, indiferent că e vorba de scris, citit sau numere, mai ales când la finalul lor o așteaptă stickerele vesele – atunci știe că a reușit și e foarte entuziasmată. Recomand cu drag!” – Delorme, Amazon Esențial pentru revizuirea cunoștințelor în vacanță„Acest caiet complet și adecvat vârstei este esențial în timpul vacanței pentru a revizui și a îmbunătăți cunoștințele copilului, pentru a fi gata de întoarcerea la grădiniță.” – Yonyon, Amazon Activitățile practice sunt un adevărat plus„Caiet care recapitulează conceptele învățate la grădiniță. Fiicei mele i-a plăcut să facă fiecare exercițiu și joculeț, toate fiind distractive și adaptate vârstei. Activitățile practice de la final sunt un adevărat plus, deoarece permit copilului să se distreze și să creeze cu ușurință. La rândul meu, am apreciat în mod deosebit că am putut petrece timp de calitate cu fiica mea, având în vedere că toate activitățile cărții presupun și implicarea unui părinte.” – Stefany Claire, Amazon Simplu și atractiv„Este simplu și atractiv, vesel și frumos ilustrat, iar principiul stickerelor drept recompensă este foarte popular în rândul micuților.” – Emeline B, Amazon Exercițiile sunt potrivite vârstei„Fiicei mele i-a plăcut foarte mult să parcurgă acest caiet de vacanță. Este foarte variat și colorat, cu multe exerciții potrivite vârstei.” – Amandine Malicet, Amazon Perfect!„Perfect! Cuprinde tot ce avem nevoie pentru a menține proaspete cunoștințele copiilor noștri în timpul vacanțelor. Aceștia adoră să facă exercițiile distractive din carte.” – Sandra Navarro, Amazo

RON 65.00
1

Imi place la gradinita + Invat si ma distrez (5-6 ani)

Imi place la gradinita + Invat si ma distrez (5-6 ani)

Caiete de activități special concepute pentru copiii de 5-6 ani de către consilieri pedagogici și un profesor.Cei mici vor învăța și se vor distra prin intermediul exerciţiilor de scris, citit, matematică și limba engleză, versurilor haioase și jocurilor atractive, toate având un grad de dificultate progresiv, astfel încât copiii să-și dezvolte noi abilități pas cu pas. Iar pentru finalizarea fiecărei lecții, primesc stickere recompensă colorate!În plus, cărțile vin cu explicații suplimentare pentru părinți, ca aceștia să-i ajute pe micuți să-și atingă obiectivele urmărite și să deprindă abilitatea exersată prin fiecare exercițiu. Cum îi ajută pe copii-         Le dezvoltă abilitățile de citire şi scriere cu ajutorul exercițiilor de despărțire în silabe, rime, completare a propozițiilor și multe altele;-         Îi sprijină în înţelegerea unui text prin poveștile cu exerciții și întrebări pe marginea textului;-         Aprofundează noțiunile de matematică deja știute și învață noi noțiuni despre numere, înșiruire, cantități și simetrie;-         Recapitulează noţiunile de bază pentru orientarea în timp şi spaţiu;-         Învață să pronunțe primele cuvinte în limba engleză: numere, culori, animale, cât și expresii scurte;-         Le creează spațiul perfect de interacțiune și distracție cu părinții;-         Devin mai independenți și capătă mai multă încredere în ei;-         Își pot vedea și aprecia progresul cu ajutorul stickerelor recompensă.Recenzii de la părințiCaiete educative cu ilustrații atractive„Foarte mulțumită de aceste caiete educative cu ilustrații atractive. Fiicei mele îi face mare plăcere să termine toate exercițiile, indiferent că e vorba de scris, citit sau numere, mai ales când la finalul lor o așteaptă stickerele vesele – atunci știe că a reușit și e foarte entuziasmată. Recomand cu drag!” – Delorme, Amazon Esențial pentru revizuirea cunoștințelor în vacanță„Acest caiet complet și adecvat vârstei este esențial în timpul vacanței pentru a revizui și a îmbunătăți cunoștințele copilului, pentru a fi gata de întoarcerea la grădiniță.” – Yonyon, Amazon Activitățile practice sunt un adevărat plus„Caiet care recapitulează conceptele învățate la grădiniță. Fiicei mele i-a plăcut să facă fiecare exercițiu și joculeț, toate fiind distractive și adaptate vârstei. Activitățile practice de la final sunt un adevărat plus, deoarece permit copilului să se distreze și să creeze cu ușurință. La rândul meu, am apreciat în mod deosebit că am putut petrece timp de calitate cu fiica mea, având în vedere că toate activitățile cărții presupun și implicarea unui părinte.” – Stefany Claire, Amazon Simplu și atractiv„Este simplu și atractiv, vesel și frumos ilustrat, iar principiul stickerelor drept recompensă este foarte popular în rândul micuților.” – Emeline B, Amazon Exercițiile sunt potrivite vârstei„Fiicei mele i-a plăcut foarte mult să parcurgă acest caiet de vacanță. Este foarte variat și colorat, cu multe exerciții potrivite vârstei.” – Amandine Malicet, Amazon Perfect!„Perfect! Cuprinde tot ce avem nevoie pentru a menține proaspete cunoștințele copiilor noștri în timpul vacanțelor. Aceștia adoră să facă exercițiile distractive din carte.” – Sandra Navarro, Amazo

RON 39.00
1

Imi place la gradinita + Invat si ma distrez (4-5 ani)

Imi place la gradinita + Invat si ma distrez (4-5 ani)

Caiete de activități special concepute pentru copiii de 4-5 ani de către profesori și consilieri pedagogici.Cei mici vor învăța și se vor distra prin intermediul exerciţiilor de scris, citit, matematică și limba engleză, versurilor haioase și jocurilor atractive, toate având un grad de dificultate progresiv, astfel încât copiii să-și dezvolte noi abilități pas cu pas. Iar pentru finalizarea fiecărei lecții, primesc stickere recompensă colorate!În plus, cărțile vin cu explicații suplimentare pentru părinți, ca aceștia să-i ajute pe micuți să-și atingă obiectivele urmărite și să deprindă abilitatea exersată prin fiecare exercițiu. Cum îi ajută pe copii-         Le dezvoltă abilitățile de citit prin intermediul poveștilor, exercițiilor de citire pe litere și despărțire în silabe;-         Descoperă rolul scrisului observând panouri, cărţi, reviste pentru copii;-         Învață matematică: număratul de la 1 la 10, disting formele geometrice şi mărimile și multe altele;-         Îi sprijină în dezvoltarea atenției și creativității prin intermediul activităților practice care pot fi făcute împreună cu părinții sau prietenii; -         Învață lucruri importante despre ei și despre mediul înconjurător: părţile corpului şi cele cinci simţuri, animale și plante, succesiunea momentelor zilei, noțiunea de familie etc.;-         Învață cuvinte de bază în limba engleză cu ajutorul ilustrațiilor prietenoase;-         Le creează spațiul perfect de interacțiune și distracție cu părinții;-         Își pot vedea și aprecia progresul cu ajutorul stickerelor recompensă.Recenzii de la părințiCaiete educative cu ilustrații atractive„Foarte mulțumită de aceste caiete educative cu ilustrații atractive. Fiicei mele îi face mare plăcere să termine toate exercițiile, indiferent că e vorba de scris, citit sau numere, mai ales când la finalul lor o așteaptă stickerele vesele – atunci știe că a reușit și e foarte entuziasmată. Recomand cu drag!” – Delorme, Amazon Esențial pentru revizuirea cunoștințelor în vacanță„Acest caiet complet și adecvat vârstei este esențial în timpul vacanței pentru a revizui și a îmbunătăți cunoștințele copilului, pentru a fi gata de întoarcerea la grădiniță.” – Yonyon, Amazon Activitățile practice sunt un adevărat plus„Caiet care recapitulează conceptele învățate la grădiniță. Fiicei mele i-a plăcut să facă fiecare exercițiu și joculeț, toate fiind distractive și adaptate vârstei. Activitățile practice de la final sunt un adevărat plus, deoarece permit copilului să se distreze și să creeze cu ușurință. La rândul meu, am apreciat în mod deosebit că am putut petrece timp de calitate cu fiica mea, având în vedere că toate activitățile cărții presupun și implicarea unui părinte.” – Stefany Claire, Amazon Simplu și atractiv„Este simplu și atractiv, vesel și frumos ilustrat, iar principiul stickerelor drept recompensă este foarte popular în rândul micuților.” – Emeline B, Amazon Exercițiile sunt potrivite vârstei„Fiicei mele i-a plăcut foarte mult să parcurgă acest caiet de vacanță. Este foarte variat și colorat, cu multe exerciții potrivite vârstei.” – Amandine Malicet, Amazon Perfect!„Perfect! Cuprinde tot ce avem nevoie pentru a menține proaspete cunoștințele copiilor noștri în timpul vacanțelor. Aceștia adoră să facă exercițiile distractive din carte.” – Sandra Navarro, Amazo

RON 39.00
1

Imi place la gradinita + Invat si ma distrez (3-4 ani, 4-5 ani)

Imi place la gradinita + Invat si ma distrez (3-4 ani, 4-5 ani)

Caiete de activități special concepute pentru copiii de 3-5 ani de către profesori și consilieri pedagogici.Cei mici vor învăța și se vor distra prin intermediul exerciţiilor de scris, citit, matematică și limba engleză, versurilor haioase și jocurilor atractive, toate având un grad de dificultate progresiv, astfel încât copiii să-și dezvolte noi abilități pas cu pas. Iar pentru finalizarea fiecărei lecții, primesc stickere recompensă colorate!În plus, cărțile vin cu explicații suplimentare pentru părinți, ca aceștia să-i ajute pe micuți să-și atingă obiectivele urmărite și să deprindă abilitatea exersată prin fiecare exercițiu. Cum îi ajută pe copii-         Îi ajută să se familiarizeze cu limbajul oral și cu limbajul scris, pregătind terenul pentru deprinderea cititului și a scrisului;-         Învață matematică: număratul de la 1 la 10, disting formele geometrice şi mărimile și multe altele;-         Învață lucruri importante despre ei și despre mediul înconjurător: părţile corpului şi cele cinci simţuri, animale și plante, succesiunea momentelor zilei, noțiunea de familie etc.;-         Le dezvoltă abilitățile senzoriale și motrice cu ajutorul activităților practice distractive;-         Învață cuvinte de bază în limba engleză cu ajutorul ilustrațiilor prietenoase;-         Devin mai independenți și capătă mai multă încredere în ei;-         Le creează spațiul perfect de interacțiune și distracție cu părinții;-         Își pot vedea și aprecia progresul cu ajutorul stickerelor recompensă.Recenzii de la părințiCaiete educative cu ilustrații atractive„Foarte mulțumită de aceste caiete educative cu ilustrații atractive. Fiicei mele îi face mare plăcere să termine toate exercițiile, indiferent că e vorba de scris, citit sau numere, mai ales când la finalul lor o așteaptă stickerele vesele – atunci știe că a reușit și e foarte entuziasmată. Recomand cu drag!” – Delorme, Amazon Esențial pentru revizuirea cunoștințelor în vacanță„Acest caiet complet și adecvat vârstei este esențial în timpul vacanței pentru a revizui și a îmbunătăți cunoștințele copilului, pentru a fi gata de întoarcerea la grădiniță.” – Yonyon, Amazon Activitățile practice sunt un adevărat plus„Caiet care recapitulează conceptele învățate la grădiniță. Fiicei mele i-a plăcut să facă fiecare exercițiu și joculeț, toate fiind distractive și adaptate vârstei. Activitățile practice de la final sunt un adevărat plus, deoarece permit copilului să se distreze și să creeze cu ușurință. La rândul meu, am apreciat în mod deosebit că am putut petrece timp de calitate cu fiica mea, având în vedere că toate activitățile cărții presupun și implicarea unui părinte.” – Stefany Claire, Amazon Simplu și atractiv„Este simplu și atractiv, vesel și frumos ilustrat, iar principiul stickerelor drept recompensă este foarte popular în rândul micuților.” – Emeline B, Amazon Exercițiile sunt potrivite vârstei„Fiicei mele i-a plăcut foarte mult să parcurgă acest caiet de vacanță. Este foarte variat și colorat, cu multe exerciții potrivite vârstei.” – Amandine Malicet, Amazon Perfect!„Perfect! Cuprinde tot ce avem nevoie pentru a menține proaspete cunoștințele copiilor noștri în timpul vacanțelor. Aceștia adoră să facă exercițiile distractive din carte.” – Sandra Navarro, Amazo

RON 65.00
1

Bluey - Aventurile lui Bluey

Bluey - Aventurile lui Bluey

Bluey - Aventurile lui Blue. Carte cu activități și stickere. Blue iubește să se joace, să exploreze și să-și folosească imaginația pentru a transforma viața de zi cu zi într-o aventură minunată. Acum, fanii micuței Blue pot învăța mai multe despre cele mai simpatice aventuri ale sale, dar și despre activitățile sale preferate de la școală, totul cu ajutorul unei cărticele simpatice, pline de jocuri educative. Hai la joacă alături de Blue!Seria Bluey include și povestirile:  Noapte bună, liliac de fructe!, La plajă, Blue și familia ei și cartea de colorat Bluey – Activități distractive.Îndrăgitele personaje din seria Bluey îi învață pe copiii din toată lumea că joaca și cărțile sunt cei mai buni prieteni! Începe o nouă aventură alături de Bluey!Peste 2 milioane de cărți vândute doar în Australia! Peste 500 de milioane de vizualizări!Dacă te gândești de ce ai cumpăra Bluey, văzând deja episoadele desenelor animate, iată mai jos motivele: Desenele animate se adresează tuturor copiilor în același mod, indiferent de vârstă sau de nivelul de dezvoltare, însă cărticelele îți permit să parcurgi povestea într-un ritm confortabil pentru micuțul tău și să răspunzi la toate întrebările lui. Sunt cărticele special concepute pentru copiii cu vârste între 3-7 ani, cu texte simple și ilustrații atrăgătoare, care îi captivează pe copii.Cei mici îndrăgesc personajele din seria de desene animate și vor învăța să iubească la fel de mult și cărțile și lectura.Bandit și Caramela sunt exemple de calm și empatie pentru toți părinții și îți pot oferi idei pentru a depăși anumite situații dificile cu ajutorul unui umor blând.Strategiile de parenting prezentate în cărțile Bluey sunt moderne, sincere și autentice, constituind un veritabil model pentru familiile reale.Sunt cărticele esențiale pentru dezvoltarea emoțională a celor mici și îi învață să îți exprime în mod sănătos emoțiile și să comunice cu adulții și cu alți copii.Alături de micuța Blue, copiii: Învăță să comunice deschis cu părinții lor și să-i implice în jocurile lor.Își dezvoltă imaginația cu ajutorul povestirilor și capacitatea de a găsi soluții pentru probleme simple cu ajutorul activităților educative.Își extind vocabularul cu ajutorul unor texte amuzante și potrivite pentru vârsta lor.Înțeleg importanța unor valori esențiale precum empatia, generozitatea și blândețea, care îi vor ajuta să construiască relații sănătoase cu cei din jur.Învață să fie curioși și curajoși și să transforme fiecare zi într-o aventură.Recenzii:„Cărțile Bluey sunt o reprezentare caldă și încântătoare a vieții de familie, a experiențelor împărtășite, a lecțiilor de viață și a lucrurilor care ne fac să fim diferiți.” - KIDS' BOOK REVIEW„Aceste cărți colorate și captivante vor aduce cu siguranță hohote de râs atunci când vine vremea poveștilor citite împreună. ” - MUM CENTRAL„Îmi place Bluey și mi-a făcut plăcere să-i citesc această carte micuțului meu. Și desenele animate și cărțile sunt atât de bine realizate!” - Lex Redding, Goodreads „Ador Bluey! Și nepoților mei le place să le urmărească, sunt simpatice! Am fost încântată când am reușit să găsesc una dintre cărți.”- Loraine D.,Amazon Reviews„Nu poți da greș cu Bluey! Cărțile au fost un cadou minunat pentru ziua de naștere a celui mic.”- Midnoonmoon, Amazon Review

RON 29.00
1

Imi place la gradinita 2-3 ani

Imi place la gradinita 2-3 ani

Caiet de activități special concepute pentru copiii de 2-3 ani de către un consilier pedagogic.Cei mici vor învăța și se vor distra prin intermediul exerciţiilor de exprimare, matematică și logică, versurilor haioase și jocurilor atractive, toate având un grad de dificultate progresiv, astfel încât copiii să-și dezvolte noi abilități pas cu pas. Iar pentru finalizarea fiecărei lecții, primesc stickere recompensă colorate!În plus, cartea vine cu explicații suplimentare pentru părinți, ca aceștia să-i ajute pe micuți să-și atingă obiectivele urmărite și să deprindă abilitatea exersată prin fiecare exercițiu. Cum îi ajută pe copii-         Se familiarizează cu lectura cu ajutorul poveștilor scurte ilustrate și poezioarelor;-         Îi sprijină în deprinderea scrisului prin intermediul desenului și exercițiilor grafice;-         Le dezvoltă atenția cu exerciții prin care reperează elemente precise, asemănări și diferențe;-         Îi ghidează în primii pași ai matematicii: învăță să distingă forme, să compare dimensiuni, să respecte o ordine și multe altele;-         Descoperă lumea înconjurătoare: culorile, fructele și legumele, hainele, animalele etc.;-         Le dezvoltă abilitățile senzoriale și motrice prin intermediul activităților practice distractive;-         Le creează un spațiu perfect de interacțiune și distracție cu părinții;-         Își pot vedea și aprecia progresul cu ajutorul stickerelor recompensă. Recenzii de la părințiCel mai bun caiet de activități„Cel mai bun caiet de activități din toate cele achiziționate până acum. Este cu adevărat potrivit pentru copiii de 2-3 ani. O activitate pe foaie pentru a lucra o singură abilitate. Copilul reușește să își păstreze atenția și să finalizeze exercițiile, fiind mândru de el. Caietul este complet din punct de vedere al abilităților pe care le poate dezvolta cel mic. Chiar și paginile sunt de bună calitate, groase. Recomand!” – Déborah, Amazon Esențial pentru revizuirea cunoștințelor în vacanță„Acest caiet complet și adecvat vârstei este esențial în timpul vacanței pentru a revizui și a îmbunătăți cunoștințele copilului, pentru a fi gata de întoarcerea la grădiniță.” – Yonyon, Amazon Recomand de 1000 de ori„Recomand această carte de 1000 de ori. Locuind în Anglia, fiul meu de 3 ani nu va merge la școală până la 4 ani, așa că m-am gândit că o să-i fie util un mic caiet de exerciții pentru a-l învăța câteva noțiuni introductive. Și această carte este perfectă pentru început! Foarte distractivă, colorată, iar activitățile sunt variate.” – Aron, Amazon Simplu și atractiv„Este simplu și atractiv, vesel și frumos ilustrat, iar principiul stickerelor drept recompensă este foarte popular în rândul micuților.” – Emeline B, Amazon Activitățile practice sunt un adevărat plus„Caiet care recapitulează conceptele învățate la grădiniță. Fiicei mele i-a plăcut să facă fiecare exercițiu și joculeț, toate fiind distractive și adaptate vârstei. Activitățile practice de la final sunt un adevărat plus, deoarece permit copilului să se distreze și să creeze cu ușurință. La rândul meu, am apreciat în mod deosebit că am putut petrece timp de calitate cu fiica mea, având în vedere că toate activitățile cărții presupun și implicarea unui părinte.” – Stefany Claire, Amazon Exercițiile sunt potrivite vârstei„Fiicei mele i-a plăcut foarte mult să parcurgă acest caiet de vacanță. Este foarte variat și colorat, cu multe exerciții potrivite vârstei.” – Amandine Malicet, Amazon Perfect!„Perfect! Cuprinde tot ce avem nevoie pentru a menține proaspete cunoștințele copiilor noștri în timpul vacanțelor. Aceștia adoră să facă exercițiile distractive din carte.” – Sandra Navarro, Amazo

RON 14.90
1

Imi place la gradinita + Invat si ma distrez (3-4 ani)

Imi place la gradinita + Invat si ma distrez (3-4 ani)

Caiete de activități special concepute pentru copiii de 3-4 ani de către profesori și un consilier pedagogic.Cei mici vor învăța și se vor distra prin intermediul exerciţiilor de scris, citit, matematică și logică, versurilor haioase și jocurilor atractive, toate având un grad de dificultate progresiv, astfel încât copiii să-și dezvolte noi abilități pas cu pas. Iar pentru finalizarea fiecărei lecții, primesc stickere recompensă colorate!În plus, cărțile vin cu explicații suplimentare pentru părinți, ca aceștia să-i ajute pe micuți să-și atingă obiectivele urmărite și să deprindă abilitatea exersată prin fiecare exercițiu. Cum îi ajută pe copii-         Îi ajută să se familiarizeze cu limbajul oral și cu limbajul scris, pregătind terenul pentru deprinderea cititului și a scrisului;-         Descoperă lumea înconjurătoare: fructele și legumele, părțile corpului, anotimpurile, aspecte legate de trecerea timpului;-         Le dezvoltă simţul observaţiei prin intermediul jocurilor interactive;-         Se împrietenesc cu numerele, cu figurile geometrice și cu logica;-         Le dezvoltă abilitățile senzoriale și motrice cu ajutorul activităților practice distractive;-         Devin mai independenți și capătă mai multă încredere în ei;-         Le creează un spațiu perfect de interacțiune și distracție cu părinții;-         Își pot vedea și aprecia progresul cu ajutorul stickerelor recompensă.Recenzii de la părințiRecomand de 1000 de ori„Recomand această carte de 1000 de ori. Locuind în Anglia, fiul meu de 3 ani nu va merge la școală până la 4 ani, așa că m-am gândit că o să-i fie util un mic caiet de exerciții pentru a-l învăța câteva noțiuni introductive. Și această carte este perfectă pentru început! Foarte distractivă, colorată, iar activitățile sunt variate.” – Aron, Amazon Caiete educative cu ilustrații atractive„Foarte mulțumită de aceste caiete educative cu ilustrații atractive. Fiicei mele îi face mare plăcere să termine toate exercițiile, indiferent că e vorba de scris, citit sau numere, mai ales când la finalul lor o așteaptă stickerele vesele – atunci știe că a reușit și e foarte entuziasmată. Recomand cu drag!” – Delorme, Amazon Esențial pentru revizuirea cunoștințelor în vacanță„Acest caiet complet și adecvat vârstei este esențial în timpul vacanței pentru a revizui și a îmbunătăți cunoștințele copilului, pentru a fi gata de întoarcerea la grădiniță.” – Yonyon, Amazon Activitățile practice sunt un adevărat plus„Caiet care recapitulează conceptele învățate la grădiniță. Fiicei mele i-a plăcut să facă fiecare exercițiu și joculeț, toate fiind distractive și adaptate vârstei. Activitățile practice de la final sunt un adevărat plus, deoarece permit copilului să se distreze și să creeze cu ușurință. La rândul meu, am apreciat în mod deosebit că am putut petrece timp de calitate cu fiica mea, având în vedere că toate activitățile cărții presupun și implicarea unui părinte.” – Stefany Claire, Amazon Simplu și atractiv„Este simplu și atractiv, vesel și frumos ilustrat, iar principiul stickerelor drept recompensă este foarte popular în rândul micuților.” – Emeline B, Amazon Exercițiile sunt potrivite vârstei„Fiicei mele i-a plăcut foarte mult să parcurgă acest caiet de vacanță. Este foarte variat și colorat, cu multe exerciții potrivite vârstei.” – Amandine Malicet, Amazon Perfect!„Perfect! Cuprinde tot ce avem nevoie pentru a menține proaspete cunoștințele copiilor noștri în timpul vacanțelor. Aceștia adoră să facă exercițiile distractive din carte.” – Sandra Navarro, Amazo

RON 39.00
1

Imi place la gradinita 5-6 ani

Imi place la gradinita 5-6 ani

Caiet de activități special concepute pentru copiii de 5-6 ani de către consilieri pedagogici și un profesor.Cei mici vor învăța și se vor distra prin intermediul exerciţiilor de scris, citit, matematică și logică, versurilor haioase și jocurilor atractive, toate având un grad de dificultate progresiv, astfel încât copiii să-și dezvolte noi abilități pas cu pas. Iar pentru finalizarea fiecărei lecții, primesc stickere recompensă colorate!În plus, cartea vine cu explicații suplimentare pentru părinți, ca aceștia să-i ajute pe micuți să-și atingă obiectivele urmărite și să deprindă abilitatea exersată prin fiecare exercițiu.                                                                                          Cum îi ajută pe copii-         Le dezvoltă abilitățile de citire şi scriere cu ajutorul exercițiilor de despărțire în silabe, rime, completare a propozițiilor și multe altele;-         Îi sprijină în înţelegerea unui text prin poveștile cu exerciții și întrebări pe marginea textului;-         Aprofundează noțiunile de matematică deja știute și învață noi noțiuni despre numere, înșiruire, cantități și simetrie;-         Recapitulează noţiunile de bază pentru orientarea în timp şi spaţiu;-         Le dezvoltă abilitățile senzoriale și motrice, dar și creativitatea cu ajutorul activităților practice distractive;-         Le creează spațiul perfect de interacțiune și distracție cu părinții;-         Își pot vedea și aprecia progresul cu ajutorul stickerelor recompensă. Recenzii de la părințiCaiet educativ cu ilustrații atractive„Foarte mulțumită de acest caiet educativ cu ilustrații atractive. Fiicei mele îi face mare plăcere să termine toate exercițiile, indiferent că e vorba de scris, citit sau numere, mai ales când la finalul lor o așteaptă stickerele vesele – atunci știe că a reușit și e foarte entuziasmată. Recomand cu drag!” – Delorme, Amazon Esențial pentru revizuirea cunoștințelor în vacanță„Acest caiet complet și adecvat vârstei este esențial în timpul vacanței pentru a revizui și a îmbunătăți cunoștințele copilului, pentru a fi gata de întoarcerea la grădiniță.” – Yonyon, Amazon Simplu și atractiv„Este simplu și atractiv, vesel și frumos ilustrat, iar principiul stickerelor drept recompensă este foarte popular în rândul micuților.” – Emeline B, Amazon Activitățile practice sunt un adevărat plus„Caiet care recapitulează conceptele învățate la grădiniță. Fiicei mele i-a plăcut să facă fiecare exercițiu și joculeț, toate fiind distractive și adaptate vârstei. Activitățile practice de la final sunt un adevărat plus, deoarece permit copilului să se distreze și să creeze cu ușurință. La rândul meu, am apreciat în mod deosebit că am putut petrece timp de calitate cu fiica mea, având în vedere că toate activitățile cărții presupun și implicarea unui părinte.” – Stefany Claire, Amazon Exercițiile sunt potrivite vârstei„Fiicei mele i-a plăcut foarte mult să parcurgă acest caiet de vacanță. Este foarte variat și colorat, cu multe exerciții potrivite vârstei.” – Amandine Malicet, Amazon Perfect!„Perfect! Cuprinde tot ce avem nevoie pentru a menține proaspete cunoștințele copiilor noștri în timpul vacanțelor. Aceștia adoră să facă exercițiile distractive din carte.” – Sandra Navarro, Amazo

RON 30.00
1

Imi place la gradinita (2-3 ani, 3-4 ani) + Invat si ma distrez (3-4 ani)

Imi place la gradinita (2-3 ani, 3-4 ani) + Invat si ma distrez (3-4 ani)

Caiete de activități special concepute pentru copiii de 2-4 ani de către profesori și un consilier pedagogic.Cei mici vor învăța și se vor distra prin intermediul exerciţiilor de scris, citit, matematică și logică, versurilor haioase și jocurilor atractive, toate având un grad de dificultate progresiv, astfel încât copiii să-și dezvolte noi abilități pas cu pas. Iar pentru finalizarea fiecărei lecții, primesc stickere recompensă colorate!În plus, cărțile vin cu explicații suplimentare pentru părinți, ca aceștia să-i ajute pe micuți să-și atingă obiectivele urmărite și să deprindă abilitatea exersată prin fiecare exercițiu. Cum îi ajută pe copii-         Se familiarizează cu lectura cu ajutorul poveștilor ilustrate scurte și poezioarelor;-         Îi sprijină în deprinderea scrisului prin intermediul desenului și exercițiilor grafice;-         Le dezvoltă atenția cu exerciții prin care reperează elemente precise, asemănări și diferențe;-         Se împrietenesc cu numerele, cu figurile geometrice și cu logica;-         Descoperă lumea înconjurătoare: culorile, fructele și legumele, animalele, anotimpurile etc.;-         Le dezvoltă abilitățile senzoriale și motrice prin intermediul activităților practice distractive;-         Le creează un spațiu perfect de interacțiune și distracție cu părinții;-         Își pot vedea și aprecia progresul cu ajutorul stickerelor recompensă.Recenzii de la părințiCel mai bun caiet de activități„Cel mai bun caiet de activități din toate cele achiziționate până acum. O activitate pe foaie pentru a lucra o singură abilitate. Copilul reușește să își păstreze atenția și să finalizeze exercițiile, fiind mândru de el. Caietul este complet din punct de vedere al abilităților pe care le poate dezvolta cel mic. Chiar și paginile sunt de bună calitate, groase. Recomand!” – Déborah, AmazonRecomand de 1000 de ori„Recomand această carte de 1000 de ori. Locuind în Anglia, fiul meu de 3 ani nu va merge la școală până la 4 ani, așa că m-am gândit că o să-i fie util un mic caiet de exerciții pentru a-l învăța câteva noțiuni introductive. Și această carte este perfectă pentru început! Foarte distractivă, colorată, iar activitățile sunt variate.” – Aron, Amazon Esențial pentru revizuirea cunoștințelor în vacanță„Acest caiet complet și adecvat vârstei este esențial în timpul vacanței pentru a revizui și a îmbunătăți cunoștințele copilului, pentru a fi gata de întoarcerea la grădiniță.” – Yonyon, Amazon Simplu și atractiv„Este simplu și atractiv, vesel și frumos ilustrat, iar principiul stickerelor drept recompensă este foarte popular în rândul micuților.” – Emeline B, Amazon Activitățile practice sunt un adevărat plus„Caiet care recapitulează conceptele învățate la grădiniță. Fiicei mele i-a plăcut să facă fiecare exercițiu și joculeț, toate fiind distractive și adaptate vârstei. Activitățile practice de la final sunt un adevărat plus, deoarece permit copilului să se distreze și să creeze cu ușurință. La rândul meu, am apreciat în mod deosebit că am putut petrece timp de calitate cu fiica mea, având în vedere că toate activitățile cărții presupun și implicarea unui părinte.” – Stefany Claire, Amazon Exercițiile sunt potrivite vârstei„Fiicei mele i-a plăcut foarte mult să parcurgă acest caiet de vacanță. Este foarte variat și colorat, cu multe exerciții potrivite vârstei.” – Amandine Malicet, Amazon Perfect!„Perfect! Cuprinde tot ce avem nevoie pentru a menține proaspete cunoștințele copiilor noștri în timpul vacanțelor. Aceștia adoră să facă exercițiile distractive din carte.” – Sandra Navarro, Amazo

RON 55.00
1

Pachet Conștiință curată

Pachet Conștiință curată

Învățături de la Muntele Athos – Părintele Pimen VladDe peste 30 de ani, vocea părintelui Pimen Vlad este însăşi vocea miilor de pelerini care se opresc anual pe Sfântul Munte, oameni încercați de patimi şi suferințe, dar cu speranță nezdruncinată. Deşi departe de țară, starețul a rămas întotdeauna aproape de comunitatea ortodoxă română, cuvintele sale trecând lesne marea învolburată pentru a ajunge direct la inimile credincioşilor. Învăţăturile sale, asemenea unor candele aprinse în negura depărtării de Dumnezeu, formează un îndrumar pentru viața modernă, care ne ajută să ne depăşim problemele şi să aducem liniştea de pe Muntele Athos în sufletele noastre.Fiecare pagină a acestei cărți este un îndemn la pace, echilibru şi smerenie adresat copiilor, părinților şi cuplurilor. Totodată, cartea este o mărturie a minunilor pe care Dumnezeu le-a înfăptuit pe Sfântul Munte și în viața părintelui Pimen. Citind-o, putem regăsi acele daruri pe care le-am pierdut în călătoria noastră şi ne putem încredinţa sufletele Mântuitorului, cu deplină încredere în puterea Sa de a ne lumina şi vindeca.Neuroplasticitatea – Leon Dănăilă„Ca sacerdot al binelui, toată viața am luptat pentru dreptate, frumos, adevăr, sănătate și credință, iar acum vreau să împărtășesc tuturor câte ceva din istoria acestei lupte.” – Acad. Prof. Dr. Leon DănăilăAceastă carte este pentru tine dacă îți dorești: ·       Să continui să te bucuri de viață și să-ți păstrezi agilitatea mintală indiferent de vârstă ·       Să previi instalarea unor patologii cognitive precum boala Alzheimer sau alte forme de demență. ·       Să descoperi concluziile despre puterea incredibilă a creierului uman ale unui neurochirurg inclus în Top 500 de genii ale secolului 21.·       Să înveți despre capacitatea creierului de a se regenera și de a continua să acumuleze noi informații pe tot parcursul vieții de la un medic care încă operează pe creier la peste 90 de ani. „ Unul dintre cei mai frumoși oameni pe care, îndrăznesc să spun, Dumnezeu i-a dăruit României. Un om care și-a pus sufletul la bătaie pentru o țară săracă și uitată deseori. Care în 1981 s-a întors acasă și a făcut din acasă o Americă de visuri” - Părintele Constantin Necula O carte care va schimba modul în care înţelegi și ai grijă de cel mai complex organ din corpul tău.După 40 000 de intervenții chirurgicale, peste 50 de cărți de specialitate și tratate publicate, precum și 18 brevete de inventator, Leon Dănăilă continuă să opereze pe creier și să scrie, în ciuda vârstei înaintate, demonstrând astfel o agilitate mintală și o dexteritate care, conform ultimelor descoperiri medicale, pot fi la îndemâna tuturor.În prima sa carte pentru publicul larg, el ne invită să descoperim potențialul incredibil al creierului uman, arătându-ne cum neuroplasticitatea, capacitatea creierului de a-și schimba funcțiile și structura, ca reacție la o activitate fizică sau la un proces mintal, ne poate ajuta să ne menținem și chiar să ne îmbunătățim sănătatea și funcțiile creierului pe măsură ce îmbătrânim.„Celulele se degradează odată cu înaintarea în vârstă. Foarte mulți indivizi vin peste vârsta de 60 - 70 de ani cu tulburări mari de memorie, de activitate, de orientare, cu leziuni demielinizante care împiedică transmiterea impulsului nervos. Noi pentru asta luptăm. Încercăm să împiedicăm această degradare, această instalare a unor patologii cognitive precum boala Alzheimer, pentru ca individul respectiv să ajungă la o îmbătrânire sănătoasă, să se poată orienta, să se poată îngriji și să poată face față tuturor sarcinilor de autoîngrijire.

RON 89.90
1

Bluey - La plaja

Bluey - La plaja

Hai la plajă alături de Bluey și familia de cățeluși preferată a celor mici! Oare ce vor descoperi? În timp ce Caramela se plimbă liniștită pe plajă, Bluey găsește o scoică frumoasă, iar când alergă să i-o arate mamei, începe o întreagă serie de întâlniri simpatice și, bineînțeles, amuzante care o vor încânta pe micuța Blue. Va reuși Blue să depășească situațiile neprevăzute?Seria Bluey include și povestirile:  Noapte bună, liliac de fructe!, Blue și familia ei, cartea de activități Aventurile lui Blue și cartea de colorat Bluey – Activități distractive.Despre seria de cărți Bluey:Peste 2 milioane de cărți vândute doar în Australia! Peste 500 de milioane de vizualizări!Dacă te gândești de ce ai cumpăra Bluey, văzând deja episoadele desenelor animate, iată mai jos motivele: Desenele animate se adresează tuturor copiilor în același mod, indiferent de vârstă sau de nivelul de dezvoltare, însă cărticelele îți permit să parcurgi povestea într-un ritm confortabil pentru micuțul tău și să răspunzi la toate întrebările lui. Sunt cărticele special concepute pentru copiii cu vârste între 3-7 ani, cu texte simple și ilustrații atrăgătoare, care îi captivează pe copii.Cei mici îndrăgesc personajele din seria de desene animate și vor învăța să iubească la fel de mult și cărțile și lectura.Bandit și Caramela sunt exemple de calm și empatie pentru toți părinții și îți pot oferi idei pentru a depăși anumite situații dificile cu ajutorul unui umor blând.Strategiile de parenting prezentate în cărțile Bluey sunt moderne, sincere și autentice, constituind un veritabil model pentru familiile reale.Sunt cărticele esențiale pentru dezvoltarea emoțională a celor mici și îi învață să îți exprime în mod sănătos emoțiile și să comunice cu adulții și cu alți copii.Alături de micuța Blue, copiii: Învăță să comunice deschis cu părinții lor și să-i implice în jocurile lor.Își dezvoltă imaginația cu ajutorul povestirilor și capacitatea de a găsi soluții pentru probleme simple cu ajutorul activităților educative.Își extind vocabularul cu ajutorul unor texte amuzante și potrivite pentru vârsta lor.Înțeleg importanța unor valori esențiale precum empatia, generozitatea și blândețea, care îi vor ajuta să construiască relații sănătoase cu cei din jur.Învață să fie curioși și curajoși și să transforme fiecare zi într-o aventură.Recenzii:„Cărțile Bluey sunt o reprezentare caldă și încântătoare a vieții de familie, a experiențelor împărtășite, a lecțiilor de viață și a lucrurilor care ne fac să fim diferiți.” - KIDS' BOOK REVIEW„Aceste cărți colorate și captivante vor aduce cu siguranță hohote de râs atunci când vine vremea poveștilor citite împreună. ” - MUM CENTRAL„Ador Bluey! Și nepoților mei le place să le urmărească, sunt simpatice! Am fost încântată când am reușit să găsesc una dintre cărți.”- Loraine D.,Amazon Reviews„Nu poți da greș cu Bluey! Cărțile au fost un cadou minunat pentru ziua de naștere a celui mic.”- Midnoonmoon, Amazon Reviews„O carte fenomenală! După ce am citit o mulțime de cărți pentru copii, este surprinzător să descopăr în sfârșit una care conține atât de multă imaginație și emoție. ”– Victor Labrada, Amazon Reviews„Îmi place Bluey și mi-a făcut plăcere să-i citesc această carte micuțului meu. Și desenele animate și cărțile sunt atât de bine realizate!” - Lex Redding, Goodreads „Cărțile perfecte pentru copiii mei! Fiicele mele iubesc această serie de desene animate, și, trebuie să recunosc, ne plac și nouă. Le-am cumpărat pentru a le citi înainte de culcare, în loc să petrecem timpul în fața televizorului.” – Jay, Amazon Review

RON 24.00
1

Pachet Secrete Dezvăluite

Pachet Secrete Dezvăluite

Mindreader - David J. LiebermanCe se ascunde cu adevărat în mintea celorlalți?În orice schimb de replici, de la cele mai relaxate conversații la cele mai aprinse negocieri, există un substrat care se pierde în tumultul de informații. Și nu trebuie să fii agent FBI pentru a-l sesiza, ci trebuie doar să stăpânești tehnicile descrise de David J. Lieberman.Cunoscut psihoterapeut și instructor în detectarea minciunilor al echipajelor FBI, precum și consultant-cheie al serviciilor Agenției de Securitate Națională și CIA, Lieberman îți prezintă tehnici și metode infailibile de „interpretare” a gândurilor interlocutorilor tăi pe care le poți folosi pentru a-ți găsi drumul mai ușor într-o lume în care, adesea, nimeni nu este cine pare a fi.Ce a vrut șeful tău, de fapt, să îți transmită în acel mesaj? Oare partenerul sau partenera îți ascunde ceva?Acest volum te învață să descoperi adevăratele intenții ale interlocutorilor tăi atât în conversațiile față în față, cât și în cele din mediul online – prin mesaje, înregistrări și apeluri video –, să privești dincolo de cuvinte și de gesturile înșelătoare. Cartea te va ajuta să...·        Interpretezi limbajul pasiv și nivelul de informare al unui individ.·        Detectezi forme de omisiune, exagerare și dezinformare dintr-o relatare.·        Descoperi ce îți ascunde orice posibil angajat, partener de viață sau de afaceri.Nimănui nu îi place să fie manipulat. Mindreader te ajută să stabilești cine îți merită încrederea.Neuroplasticitatea - Leon Dănăilă„Ca sacerdot al binelui, toată viața am luptat pentru dreptate, frumos, adevăr, sănătate și credință, iar acum vreau să împărtășesc tuturor câte ceva din istoria acestei lupte.” – Acad. Prof. Dr. Leon DănăilăAceastă carte este pentru tine dacă îți dorești:·        Să continui să te bucuri de viață și să-ți păstrezi agilitatea mintală indiferent de vârstă·        Să previi instalarea unor patologii cognitive precum boala Alzheimer sau alte forme de demență.·        Să descoperi concluziile despre puterea incredibilă a creierului uman ale unui neurochirurg inclus în Top 500 de genii ale secolului 21.·        Să înveți despre capacitatea creierului de a se regenera și de a continua să acumuleze noi informații pe tot parcursul vieții de la un medic care încă operează pe creier la peste 90 de ani.„ Unul dintre cei mai frumoși oameni pe care, îndrăznesc să spun, Dumnezeu i-a dăruit României. Un om care și-a pus sufletul la bătaie pentru o țară săracă și uitată deseori. Care în 1981 s-a întors acasă și a făcut din acasă o Americă de visuri” - Părintele Constantin Necula  O carte care va schimba modul în care înţelegi și ai grijă de cel mai complex organ din corpul tău.După 40 000 de intervenții chirurgicale, peste 50 de cărți de specialitate și tratate publicate, precum și 18 brevete de inventator, Leon Dănăilă continuă să opereze pe creier și să scrie, în ciuda vârstei înaintate, demonstrând astfel o agilitate mintală și o dexteritate care, conform ultimelor descoperiri medicale, pot fi la îndemâna tuturor.În prima sa carte pentru publicul larg, el ne invită să descoperim potențialul incredibil al creierului uman, arătându-ne cum neuroplasticitatea, capacitatea creierului de a-și schimba funcțiile și structura, ca reacție la o activitate fizică sau la un proces mintal, ne poate ajuta să ne menținem și chiar să ne îmbunătățim sănătatea și funcțiile creierului pe măsură ce îmbătrânim

RON 89.90
1

Teo învață să meargă la oliță

Bluey - Noapte buna, liliac de fructe! + La plaja + Blue si familia ei

Bluey - Noapte buna, liliac de fructe! + La plaja + Blue si familia ei

Peste 2 milioane de cărți vândute doar în Australia! Peste 500 de milioane de vizualizări! Dacă te gândești de ce ai cumpăra Bluey, văzând deja episoadele desenelor animate, iată mai jos motivele: Desenele animate se adresează tuturor copiilor în același mod, indiferent de vârstă sau de nivelul de dezvoltare, însă cărticelele îți permit să parcurgi povestea într-un ritm confortabil pentru micuțul tău și să răspunzi la toate întrebările lui. Sunt cărticele special concepute pentru copiii cu vârste între 3-7 ani, cu texte simple și ilustrații atrăgătoare, care îi captivează pe copii.Cei mici îndrăgesc personajele din seria de desene animate și vor învăța să iubească la fel de mult și cărțile și lectura.Bandit și Caramela sunt exemple de calm și empatie pentru toți părinții și îți pot oferi idei pentru a depăși anumite situații dificile cu ajutorul unui umor blând.Strategiile de parenting prezentate în cărțile Bluey sunt moderne, sincere și autentice, constituind un veritabil model pentru familiile reale.Sunt cărticele esențiale pentru dezvoltarea emoțională a celor mici și îi învață să îți exprime în mod sănătos emoțiile și să comunice cu adulții și cu alți copii.Alături de micuța Blue, copiiiÎnvăță să comunice deschis cu părinții lor și să-i implice în jocurile lor.Își dezvoltă imaginația cu ajutorul povestirilor Își extind vocabularul cu ajutorul unor texte amuzante și potrivite pentru vârsta lor.Înțeleg importanța unor valori esențiale precum empatia, generozitatea și blândețea, care îi vor ajuta să construiască relații sănătoase cu cei din jur.Învață să fie curioși și curajoși și să transforme fiecare zi într-o aventură.Bluey - La plajăHai la plajă alături de Bluey și familia de cățeluși preferată a celor mici! Oare ce vor descoperi? În timp ce Caramela se plimbă liniștită pe plajă, Bluey găsește o scoică frumoasă, iar când alergă să i-o arate mamei, începe o întreagă serie de întâlniri simpatice și, bineînțeles, amuzante care o vor încânta pe micuța Blue. Va reuși Blue să depășească situațiile neprevăzute?Bluey - Noapte bună, liliac de fructe!Într-o zi, când vine ora culcării, Blue nu vrea ca ziua și joaca să se încheie și nu vrea, în niciun caz, să doarmă! Și-ar dori să se poată transforma într-un liliac, să mănânce fructe și să rămână trează toată noaptea. Astfel, în curând, se trezește zburând de-a lungul cerului nopții și descoperind tot felul de lucruri. Citește întreaga aventură inspirată de unul dintre cele mai iubite episoade ale seriei Bluey!Little Library- Blue și familia ei (4 cărticele)Blue, Bingo, Bandit și Caramela vă așteaptă, pe tine și copilul tău, în 4 cărticele simpatice potrivite pentru prima bibliotecă a celui mic. Textele simple, ușor de urmărit, și ilustrațiile simpatice cu cei 4 membri ai familiei de cățeluși îi vor cucerii pe micii fani ai seriei Bluey și îi vor ajuta să înțeleagă mai bine personajele. Fiecare cărticică este dedicată unui membru al familiei și îi prezintă principalele caracteristici într-un mod accesibil și amuzant.Recenzii:„Cărțile Bluey sunt o reprezentare caldă și încântătoare a vieții de familie, a experiențelor împărtășite, a lecțiilor de viață și a lucrurilor care ne fac să fim diferiți.” - KIDS' BOOK REVIEW„Aceste cărți colorate și captivante vor aduce cu siguranță hohote de râs atunci când vine vremea poveștilor citite împreună. ” MUM CENTRAL„Cărțile perfecte pentru copiii mei! Fiicele mele iubesc această serie de desene animate, și, trebuie să recunosc, ne plac și nouă. Le-am cumpărat pentru a le citi înainte de culcare, în loc să petrecem timpul în fața televizorului.” – Jay, Amazon Reviews„Nu poți da greș cu Bluey! Cărțile au fost un cadou minunat pentru ziua de naștere a celui mic.”- Midnoonmoon, Amazon Reviews„Niște cărți minunate! Poveștile despre Bluey sunt pe placul copiilor, dar și al adulților. Familia, bucuria, curiozitatea se regăsesc adesea printre temele acestora. Chiar ne-au plăcut!” – Happy Customer, Amazon Review

RON 78.90
1

Pachet Leon Dănăilă

Pachet Leon Dănăilă

Creierul și misterele sufletului – Dr. Leon DănăilăSub lentila pătrunzătoare a microscopului operator, Leon Dănăilă a realizat, în cei peste 60 de ani de carieră ilustră, o cartografie a creierului uman, căruia de-a lungul timpului i s-au dezvăluit multe dintre taine. Dar, în ciuda avansului tehnologic în domeniul medical, cunoscutul medic nu a putut ignora întrebările rămase încă fără răspuns în sala de operație și nici modul în care pacienții aflați sub anestezie generală „par să păstreze o anumită conștiență reziduală, o scânteie a sinelui care refuză să fie complet stinsă”, în ciuda activității neuronale reduse. Autorul a reflectat adesea asupra fenomenului, întrebându-se dacă ar putea fi vorba despre adevărata înfățișare a sufletului.În volumul de față, ce reunește studiile sale medicale și filosofice, savantul de talie mondială Leon Dănăilă invită toți cititorii, sceptici și credincioși deopotrivă, la un dialog deschis despre suflet, ale cărui beneficii vizează sănătatea noastră în general, psihică și fizică. Fie că privim sufletul ca pe o entitate localizată în corp, într-un organ anume, sau ca pe o substanță ce străbate întregul trup, Leon Dănăilă ne oferă posibilitatea de a explora împreună limitele cunoașterii și de a reflecta asupra „posibilității ca adevărul să fie mult mai vast și mai profund decât ne-am imaginat vreodată”.În această carte, autorul nu se limitează la explorarea pliurilor creierului pentru a înțelege conștiința, ci își propune să realizeze prima operație pe suflet deschis din carieră, folosind cunoașterea profundă a creierului pentru a dezvălui misterele sufletului.Cartea aceasta este pentru tine dacă......vrei să explorezi misterele conștiinței umane dintr-o perspectivă științifică și spirituală.... ești interesat de modul în care nevoile spirituale influențează sănătatea corpului și a creierului.... cauți răspunsuri la întrebările care depășesc limitele științei convenționale.... vrei să te apropii de o înțelegere profundă a relației dintre minte, trup și suflet.... ești interesat de contribuțiile unui expert de renume mondial în neurochirurgie la dezbaterea despre suflet.Neuroplasticitatea – Dr. Leon Dănăilă„Ca sacerdot al binelui, toată viața am luptat pentru dreptate, frumos, adevăr, sănătate și credință, iar acum vreau să împărtășesc tuturor câte ceva din istoria acestei lupte.” – Acad. Prof. Dr. Leon DănăilăAceastă carte este pentru tine dacă îți dorești: ·        Să continui să te bucuri de viață și să-ți păstrezi agilitatea mintală indiferent de vârstă ·        Să previi instalarea unor patologii cognitive precum boala Alzheimer sau alte forme de demență. ·        Să descoperi concluziile despre puterea incredibilă a creierului uman ale unui neurochirurg inclus în Top 500 de genii ale secolului 21.·        Să înveți despre capacitatea creierului de a se regenera și de a continua să acumuleze noi informații pe tot parcursul vieții de la un medic care încă operează pe creier la peste 90 de ani. „Unul dintre cei mai frumoși oameni pe care, îndrăznesc să spun, Dumnezeu i-a dăruit României. Un om care și-a pus sufletul la bătaie pentru o țară săracă și uitată deseori. Care în 1981 s-a întors acasă și a făcut din acasă o Americă de visuri.” - Părintele Constantin Necula  O carte care va schimba modul în care înţelegi și ai grijă de cel mai complex organ din corpul tău.După 40 000 de intervenții chirurgicale, peste 50 de cărți de specialitate și tratate publicate, precum și 18 brevete de inventator, Leon Dănăilă continuă să opereze pe creier și să scrie, în ciuda vârstei înaintate, demonstrând astfel o agilitate mintală și o dexteritate care, conform ultimelor descoperiri medicale, pot fi la îndemâna tuturor.În prima sa carte pentru publicul larg, el ne invită să descoperim potențialul incredibil al creierului uman, arătându-ne cum neuroplasticitatea, capacitatea creierului de a-și schimba funcțiile și structura, ca reacție la o activitate fizică sau la un proces mintal, ne poate ajuta să ne menținem și chiar să ne îmbunătățim sănătatea și funcțiile creierului pe măsură ce îmbătrânim

RON 91.10
1

Pachet Bunăstare fizică și mentală

Pachet Bunăstare fizică și mentală

Corpul Cuantic - Dr. Deepak Chopra, Dr. Jack Tuszynsk & Dr. Brian FertigProcesul de îmbătrânire începe la nivel celular. Rescrierea vârstei biologice începe la nivel cuantic. Milenii la rând, omenirea a căutat, cu foarte puțin succes, modalități de a inversa efectele devastatoare ale trecerii timpului asupra corpului uman. Astfel de soluții temporare stau la baza dietelor pe care le ținem astăzi, a tratamentelor în care investim și a „soluțiilor magice” cărora le cădem pradă în cursa noastră contra timpului.Cu toate acestea, fără o înțelegere adecvată a legăturilor energetice dintre trup și conștiința umană, formate la nivel cuantic, și a factorilor responsabili pentru degradarea prematură a celulelor, precum stresul, inflamația, problemele de imunitate și dezechilibrele hormonale, nu vom ajunge niciodată să dăm înapoi ceasul vieții.În Corpul cuantic, specialistul în medicină internă și autorul de bestsellere internaționale dr. Deepak Chopra face echipă cu fizicianul de renume mondial dr. Jack Tuszynski și cu specialistul în metabolism și endocrinologie dr. Brian Fertig pentru a explora noi frontiere în înțelegerea longevității corpului nostru fizic și a conexiunii sale cu planul cuantic.Împreună, ei ne arată cum, prin înțelegerea fluxului de informație moleculară care ne construiește gândurile, emoțiile, cuvintele și acțiunile, putem trăi mai mult, putem avansa în vârstă fără frica degradării creierului și putem lupta cu bolile care ne răpesc bucuria vieții. Neuroplasticitatea – Leon Dănăilă„Ca sacerdot al binelui, toată viața am luptat pentru dreptate, frumos, adevăr, sănătate și credință, iar acum vreau să împărtășesc tuturor câte ceva din istoria acestei lupte.” – Acad. Prof. Dr. Leon DănăilăAceastă carte este pentru tine dacă îți dorești:·        Să continui să te bucuri de viață și să-ți păstrezi agilitatea mintală indiferent de vârstă·        Să previi instalarea unor patologii cognitive precum boala Alzheimer sau alte forme de demență.·        Să descoperi concluziile despre puterea incredibilă a creierului uman ale unui neurochirurg inclus în Top 500 de genii ale secolului 21.·        Să înveți despre capacitatea creierului de a se regenera și de a continua să acumuleze noi informații pe tot parcursul vieții de la un medic care încă operează pe creier la peste 90 de ani.„Unul dintre cei mai frumoși oameni pe care, îndrăznesc să spun, Dumnezeu i-a dăruit României. Un om care și-a pus sufletul la bătaie pentru o țară săracă și uitată deseori. Care în 1981 s-a întors acasă și a făcut din acasă o Americă de visuri” - Părintele Constantin Necula  O carte care va schimba modul în care înţelegi și ai grijă de cel mai complex organ din corpul tău.După 40 000 de intervenții chirurgicale, peste 50 de cărți de specialitate și tratate publicate, precum și 18 brevete de inventator, Leon Dănăilă continuă să opereze pe creier și să scrie, în ciuda vârstei înaintate, demonstrând astfel o agilitate mintală și o dexteritate care, conform ultimelor descoperiri medicale, pot fi la îndemâna tuturor.În prima sa carte pentru publicul larg, el ne invită să descoperim potențialul incredibil al creierului uman, arătându-ne cum neuroplasticitatea, capacitatea creierului de a-și schimba funcțiile și structura, ca reacție la o activitate fizică sau la un proces mintal, ne poate ajuta să ne menținem și chiar să ne îmbunătățim sănătatea și funcțiile creierului pe măsură ce îmbătrânim.„Celulele se degradează odată cu înaintarea în vârstă. Foarte mulți indivizi vin peste vârsta de 60 - 70 de ani cu tulburări mari de memorie, de activitate, de orientare, cu leziuni demielinizante care împiedică transmiterea impulsului nervos. Noi pentru asta luptăm. Încercăm să împiedicăm această degradare, această instalare a unor patologii cognitive precum boala Alzheimer, pentru ca individul respectiv să ajungă la o îmbătrânire sănătoasă, să se poată orienta, să se poată îngriji și să poată face față tuturor sarcinilor de autoîngrijire.

RON 89.00
1

Neuroplasticitatea: Secretul longevității creierului

Neuroplasticitatea: Secretul longevității creierului

„Ca sacerdot al binelui, toată viața am luptat pentru dreptate, frumos, adevăr, sănătate și credință, iar acum vreau să împărtășesc tuturor câte ceva din istoria acestei lupte.” – Acad. Prof. Dr. Leon DănăilăAceastă carte este pentru tine dacă îți dorești: ·        Să continui să te bucuri de viață și să-ți păstrezi agilitatea mintală indiferent de vârstă ·        Să previi instalarea unor patologii cognitive precum boala Alzheimer sau alte forme de demență. ·        Să descoperi concluziile despre puterea incredibilă a creierului uman ale unui neurochirurg inclus în Top 500 de genii ale secolului 21.·        Să înveți despre capacitatea creierului de a se regenera și de a continua să acumuleze noi informații pe tot parcursul vieții de la un medic care încă operează pe creier la peste 90 de ani. „ Unul dintre cei mai frumoși oameni pe care, îndrăznesc să spun, Dumnezeu i-a dăruit României. Un om care și-a pus sufletul la bătaie pentru o țară săracă și uitată deseori. Care în 1981 s-a întors acasă și a făcut din acasă o Americă de visuri” - Părintele Constantin Necula  O carte care va schimba modul în care înţelegi și ai grijă de cel mai complex organ din corpul tău.După 40 000 de intervenții chirurgicale, peste 50 de cărți de specialitate și tratate publicate, precum și 18 brevete de inventator, Leon Dănăilă continuă să opereze pe creier și să scrie, în ciuda vârstei înaintate, demonstrând astfel o agilitate mintală și o dexteritate care, conform ultimelor descoperiri medicale, pot fi la îndemâna tuturor.În prima sa carte pentru publicul larg, el ne invită să descoperim potențialul incredibil al creierului uman, arătându-ne cum neuroplasticitatea, capacitatea creierului de a-și schimba funcțiile și structura, ca reacție la o activitate fizică sau la un proces mintal, ne poate ajuta să ne menținem și chiar să ne îmbunătățim sănătatea și funcțiile creierului pe măsură ce îmbătrânim.„Celulele se degradează odată cu înaintarea în vârstă. Foarte mulți indivizi vin peste vârsta de 60 - 70 de ani cu tulburări mari de memorie, de activitate, de orientare, cu leziuni demielinizante care împiedică transmiterea impulsului nervos. Noi pentru asta luptăm. Încercăm să împiedicăm această degradare, această instalare a unor patologii cognitive precum boala Alzheimer, pentru ca individul respectiv să ajungă la o îmbătrânire sănătoasă, să se poată orienta, să se poată îngriji și să poată face față tuturor sarcinilor de autoîngrijire.”Despre Leon Dănăilă „Sunteți eroul și îngerul care mi- a salvat viața în 1998 .... atunci aveam 22 de ani..acum am un băiat de 22 de ani. Sunteți o binecuvântare pentru noi.” - Maya M. „Domnul doctor a operat-o pe bunica mea de 84 ani și a avut succes. Toți ceilalți doctori spuneau că nu iese vie din operație și iată că a ieșit.” – Vali„I-am cerut iubire, iar Dumnezeu mi l-a trimis pe Prof. Dr. Leon Dănăilă!” - Adrian „Empatie, umanitate și dragoste deplină față de cei aflați în suferință, asta emanați stimate Domnule Doctor!” - Aida B. „Un Sfânt lăsat pe pământ de Dumnezeu pentru a face minuni!” – Veronica„Și eu sunt unul dintre miile de oameni salvați de mâinile minunate ale MINUNATULUI PROFESOR, căruia îi voi purta în suflet RECUNOȘTINȚĂ ȘI CĂRUIA ÎI DORESC TOT BINELE DIN LUME.” - Radu B.„Sunteți trimisul lui Dumnezeu pe pământ, iar noi, cei care suntem contemporani cu o asemenea SOMITATE, nu putem decât să ne înclinăm în fața dumneavoastră și să-i mulțumim Bunului Dumnezeu.” - Mihaela Oprea„Respect și admirație, domnule doctor. Citesc cu interes tot ceea ce împărtășiți cu noi.” - Vasi B

RON 37.90
1