Pro1.pl | Vedeți cele mai mici prețuri și ofertele de pe !URL

Poduri si vami

O calatorie nu este altceva decat un pod, o trecere catre un alt taram, o alta zare, o alta lume. Oricat de departata ori apropiata de lumea ta, ea implica intalnirea cu necunoscutul, cu insolitul, cu un alt mod de-a fi. Omenesc si acela, desigur, dar altfel. Fiindca insolitul, surpriza calatoriei sta in a constata cat de diferiti pot fi oamenii, ramanand, insa, peste tot aceiasi. Doar ca la capatul fiecarui pod se afla o vama, iar cunoasterea de sine prin altii se plateste nu doar la intrare, ci si la iesire. Cu intrebarile pe care le pui departarii cu apropierea ta si cu raspunsurile datorate intrebarilor ce ti se pun. Incercand sa te lamuresti de tine insuti prin altii. Platind vama! Iar pretul adevarat, pretul cel mare al calatoriei este iubirea de sine prin celalalt. Mai bogat esti la capatul ei, de te intorci cu oglindirea celuilalt in sufletul tau. (Horia Badescu

RON 31.04

1

Re de Dacia: un proiect de la sfarsitul Evului Mediu

Re de Dacia: un proiect de la sfarsitul Evului Mediu Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, aparut sub egida Asociatiei Patrimonium Transsylvanicum Cluj-Napoca In cancelaria Republicii Sfantului Marcu, Dacia a facut parte – in mod oficial in acte – alaturi de Regatele Ungariei, Poloniei si – ulterior – al Croatiei dintr-o singura unitate regionala, situata spre marginea rasariteana a Crestinatatii, de la inceputul primaverii anului 1496 si pana dupa batalia de la Mohacs (29 august 1526), supravietuind sigur pana in iarna anului 1527-1528. Prin Dacia, teritoriile locuite de romani au primit in mod generic o forma de entitate statala unitara, specifica epocii Renasterii, entitate demna de o posibila reconstituire concreta in viitor. Formula era constientizata de catre liderii politici notabili de la sfarsitul Evului Mediu (si nu doar de catre carturarii umanisti), tocmai cand se produceau finalul Reconquistei iberice si descoperirea Americii (1492), ca si acceptarea europeana a stapanirii turce pe Bosfor (insusi Leonardo da Vinci grabindu-se sa-i propuna sultanului Baiazid al II-lea, la 1502, un pod peste stramtori). Unghiul de sud-vest al Europei se debarasa de islam, cel de sud-est accepta islamul, in clipa in care vechiul continent isi revarsa preaplinul, inaugurand expansiunea europeana peste mari. Era, ante litteram, o incercare spectaculoasa de trecere „de la mica la marea Europa”, nevalidata deocamdata spre est, dar reusita spre vest, spre Lumea Noua. Dacia se adauga acum noii arhitecturi europene, pe fondul vechii Republici Crestine, dar cu privirea atintita spre viitor. - Autori

RON 48.50

1

Ardelencele

Pentru mine, Ardealul este format din oraşe mici. Ceea ce mă fascinează la oraşele mici sunt podurile caselor despre care mi-am închipuit mereu că adăpostesc prăfuite cufere, sipete, casete din lemn pictate cu flori şi inimioare pline cu scrisori de dragoste neexpediate vreodată, jurnale intime, caiete cu poezii scrise de-a lungul vremii de preotese, profesoare, învăţătoare, funcţionare sensibile şi suferind profund din dragoste. Şi astăzi, dacă ai apucat să citeşti măcar o pagină din cartea lui Al. Cistelecan, Ardelencele, mi se pare lipsit de delicateţe ca, atunci când vezi o femeie frumoasă într-un oraş mic transilvan, să nu îţi imaginezi că poartă în suflet o poveste de dragoste nefericită. Nu ştiu câte poduri a apucat să cerceteze până acum Al. Cistelecan şi nici din câte orăşele din Ardeal. Un lucru e cert: cercetările, „săpăturile” sale prin manuscrisele din poduri îmi confirmă intuiţia. Oricum, Ardelencele lui Al. Cistelecan este o carte admirabilă. O carte atât de frumoasă şi de parfumat scrisă, încât, mărturisesc, nu o dată mi-a trecut prin cap gândul că, atunci când a nimerit în vreun pod cu cufere, sipete și casete din lemn pictate cu flori și inimioare în care nu se găsea niciun manuscris, Cis, contrariat, s-a așezat la o măsuță sub o grindă prăfuită, a ridicat o țiglă ca să aibă lumină, și a inventat el însuși un nume, o biografie nefericită și a scris acolo el însuși zeci de scrisori de dragoste neexpediate, jurnale intime și caiete cu poezii. (Ion Mureşan

RON 28.03

1

A invata sa traiesti vesnicia. Un dialog cu Sandu Frunza

Ioan Chirilă este poet, eseist, filosof și teolog al tradiției iudaice și creștine, un om de cultură care face ca, pe oriunde trece, lucrurile să rodească și să se umple de lumina prieteniei și a bucuriei de a fi împreună. Apropiat de Maxim Mărturisitorul în modul său de a filosofa și mai degrabă philonian în modul său de a se situa în lume, este una dintre cele mai remarcabile voci ale teologiei ortodoxe contemporane. Urmărind excelența în tot ceea ce face, cel mai adesea Părintele profesor Ioan Chirilă ajunge să o atingă și îi ajută și pe alții să se împărtășească de ea. (Sandu Frunză) Ioan Chirilă este preot, prof. univ. dr. la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Babeş‑Bolyai, Cluj‑Napoca. Este autor al volumelor: Scara Cuvântului. Eseuri omiletice (2017), Israel: Întoarcerea acasă (2017), Model, Chip, Sens (Eseuri) (2017), Urme pe cer (2016), Fărâme de cer (2014), Sfânta Scriptură – Cuvântul cuvintelor (2010), The Dia‑logos between Theology and Science. Meeting through the Word (2009), Fragmentarium exegetic filonian II, Nomothetica – repere exegetice la Decalog (2003), Fragmentarium exegetic filonian (2002), Fragmentarium exegetic (2001), Qumran şi Mariotis – două sinteze ascetice – locuri ale îmbogăţirii duhovniceşti (2000), Ecouri în Babel (2000), Mesianism şi Apocalipsă în scrierile de la Qumran (1999), Cartea profetului Osea. Breviarum pentru o gnoseologie a Vechiului Testament (1999), Homo – deus (1997). Scrie studii ştiinţifice, eseu şi poezie, este realizator al unor emisiuni radio‑tv şi colaborator la reviste universitare şi de cultură recunoscute pe plan naţional şi internaţional. A condus granturi naţionale şi internaţionale, creând cooperări internaţionale foarte importante pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă şi pentru Universitatea Babeş‑Bolyai. Este preşedintele Senatului Universităţii Babeş‑Bolyai

RON 29.10

1

Povestea Mirelei

Armando Santarelli, om de cultura italian, foloseste noi strategii narative, deoarece, in acest roman, punctul de vedere este cel al Mirelei, o ingrijitoare marcata de durere, nevoita sa-si abandoneze copiii, propria casa si un sot violent, incapabil sa-si sprijine financiar familia. Astfel, cele doua singuratati, cea a Terezei, batrana doamna bolnava de Alzheimer, si cea a Mirelei, silita sa plece din tara natala, se intalnesc intr-o lenta intelegere si consolare, fara prea multe cuvinte. Rezultatul este o poveste polifonica, in care apusul vietii, problemele familiale, dragostea si durerea intra intr-un contact armonios si fluid pentru a ne povesti un dans, cel al vietii, realizat mai lesne prin intalnirea si deschiderea spre celalalt. - Marco Testi, critic literar Armando Santarelli este un om special, prin sensibilitatea si nobletea sa sufleteasca. Prin acest roman a simtit nevoia sa cunoasca, sa inteleaga, sa impartaseasca. Povestea Mirelei este, in acelasi timp, si un eseu in care autorul relateaza aventura italiana a Mirelei, o ,"ingrijitoare" ca multe altele, dezvaluind astfel nelinisti, traume, dureri, stari de spirit, dar si bucurii, sperante si victorii. Autorul a deschis un drum spre o tara, Romania, pe care ar trebui sa o cunoastem mai bine si prin aspectele sale pozitive: cultura, religie, natura, oameni. - Paolo Di Giannantonio, autor si realizator TV la RAI - Italia Acum, Bocceluta a plecat cu adevarat, si-a gasit o alta casa, o alta viata. A devenit exemplul graitor al faptului ca este nevoie mereu, in existenta noastra, de ceva nou, ceva ce poate sa ne surprinda si pe noi insine. Ceva ce poate sa irumpa pe neasteptate sau sa se insinueze incet in noi, fara sa ne dam seama. Poate avea chipul unei femei in varsta, inteleapta, al unui barbat care te iubeste, al unui prieten sincer, al unei carti care pare scrisa special pentru tine. - Armando Santarelli

RON 33.95

1

Pe un parapet, langa Vltava. Antologie de autor. Na zídce u Vltavy. Autorský výbor

Proiect editorial apărut sub egida Ministerului Culturii din Republica Cehă / Tento projekt vznikl pod patronátem Ministerstva kultury České republiky Ediție bilingvă / Dvojjazyčné vydání Traducere din limba cehă, prefață și note de / Překlad z češtiny, předmluva a poznámky: Mircea Dan Duță „Chiar și în spatele celor mai prostești dintre poezioare, rime, caramboluri sau travestiuri sonore se ascunde ceva ce transformă texte în aparență infantile sau, dimpotrivă, minuțios calculate într-o materie de nivel superior menită a deveni, oarecum involuntar, poezie.” (Dora Kaprálová, critic literar) ”I z té sebepitomější říkačky, rýmových karamboláží či travestií trčí cosi ,za‘. Cosi, co ze zdánlivě infantilních, či naopak chladně vykalkulovaných textů vytváří to, co přesahuje a jaksi mimoděk přechází v poezii.“ (Dora Kaprálová, literární kritička) „Milan Ohnisko scrie o poezie variată și multicoloră, alternează curajos atitudinile/personajele comice și tragice, dar, cu precădere în ultimele volume, reușește și să mărturisească sensibil și convingător despre drama existenței umane, însă fără a se trăda ca om și ca poet, fără a renunța la sine sau la stilul său propriu. Sperăm că prezenta antologie se va dovedi convingătoare pentru cititorul român, care încă nu a avut posibilitatea să cunoască opera unuia dintre cei mai mari poeți contemporani cehi, europeni și mondiali.” (Mircea Dan Duță) ”Milan Ohnisko píše poezii různorodou a pestrobarevnou, bravurně střídá komické a tragické figury, ale také dokáže, hlavně v posledních sbírkách, citlivě a přesvědčivě vyjádřit dramatičnost lidské existence, aniž by se sám sebe nebo svého původního stylu nějak zříkal. Doufáme, že po několika letech, kdy se věnoval knižním rozhovorům, se Milan Ohnisko zase vrátí k poezii. A doufáme také, že tento výbor přesvědčí o jeho kvalitách rumunského čtenáře, který dosud neměl možnost poznat zblízka tvorbu jednoho z nejlepších současných českých, evropských a světových básníků.“ (Mircea Dan Duță) Poetul, editorul, redactorul și jurnalistul cultural MILAN OHNISKO, dizident și semnatar al Chartei 77, s-a născut la Brno pe 16 iulie 1965. Din cauza convingerilor sale anticomuniste timpurii, a fost nevoit să părăsească prematur gimnaziul în 1981 și, un an mai târziu, și Școala Medie de Biblioteconomie. În timpul Normalizării, a lucrat ca muncitor în construcții, recuziter, cititor de contoare pentru apă, paznic de șantier etc. După căderea comunismului, a devenit corespondent al filialei cehe a Agenției de Informare din Europa de Est (VIA). Apoi a înființat la Brno Editura G (a.k.a. Ohnisko) și o librărie, care au funcționat până în 1997. Între anii 2001 și 2005 a fost angajat la Editura Petrov (mai târziu, Druhé město), apoi a colaborat mult timp cu diverse edituri în calitate de redactor de carte independent. S-a mutat la Praga în 2012, iar acum este redactor-șef adjunct al reputatei reviste literare Tvar. Opera sa timpurie nu a putut apărea în timpul Normalizării, astfel încât autorul a publicat în regim de samizdat (în revistele anticomuniste underground Vokno, Edice Petlice, Fragment K, Magazín SPUSA) și în revista diasporei cehe Listy. Este prezent, de asemenea, în numeroase almanahuri și antologii de prestigiu. În străinătate, poeziile sale s-au bucurat de mare succes mai ales în Franța, Polonia și Germania. Trupele Já jsem poznal…, Nahoru po schodišti dolů band, Putrescin și Hm... au preluat unele dintre textele sale și le-au pus pe muzică. Ohnisko este, de asemenea, autorul unui text poetic-reflexiv din catalogul Women’s Yard, care a însoțit în anul 2013 proiectul cu același titlu al artistei plastice și psihanalistei Kamila Ženatá. Aceasta a organizat cu patru ani mai târziu și expoziția multimedia Orizontul evenimentelor (finală) găzduită de Centrul pentru Artă Contemporană DOX din Praga, Ohnisko fiind curator al expoziției și artist în rezidență. Activitatea sa redactorială și editorială este de asemenea foarte bogată. Mai puțin se știe însă că, ocazional, Ohnisko a lucrat și ca traducător: de exemplu, a tradus, împreună cu Vanda Senko Ohnisková, romanul Insula de Aldous Huxley. Volumul său Lumina din rană a fost distins în 2017 cu prestigiosul premiu național Magnesia Litera pentru Poezie. Până acum, Ohnisko a publicat volumele: Înainte de anul 1989: Mărturisiri. Colaj de poeme din anii 1985-1987 (în regim de samizdat); Poezii (volum fără vreo datare mai precisă) =??= (în regim de samizdat). După anul 1989: Detox (1999); Îmbrățișează demonul (2001); Friptură de porc cu câine pe varză (2003); Milancolia (2005); Idee creață (2006); Love! (2007); Infernul azuriu (2009); Contact neprotejat (2012); Animalul meu heraldic este un copac (2015); Lumina din rană (2016); Bătrânul pop (2021). Alte titluri: Who The Fuck Is David Koller? (carte-interviu, 2017); Ca și când aș trăi două vieți: interviu cu Daniela Drtinová (carte-interviu)

RON 33.95

1

Istoriile literaturii romane

Între 31 mai și 2 iunie, ar fi trebuit să aibă loc cea de-a șaptea ediție a Festivalului Național de Literatură, FestLit Cluj 2020. Pentru simpozion, alesesem ca temă Istoriile literaturii române. Nicolae Manolescu promisese, pentru deschidere, o conferință. Cum festivalul a fost suspendat anul acesta, am propus colegilor critici și istorici literari să-mi trimită comunicările pentru a edita un volum. Aveți în față rezultatul acestei idei. Mulțumesc tuturor celor care au răspuns invitației mele. Textele sunt, cele mai multe, reluări revizuite și adăugite ale unor studii, cronici literare, eseuri, apărute în volume ori în revistele literare. Toate împreună înlocuiesc cu succes, cred eu, dezbaterea amânată. Am încercat o ordonare cât de cât cronologică, funcție de istoria avută în vedere. Fiindcă adesea un autor vorbește despre mai multe istorii, am păstrat aranjarea cronologică și înăuntrul fiecărui capitol. Am adăugat titlului, în paranteză, numele celor comentați, astfel încât cititorul să găsească mai ușor ceea ce îl interesează. Tema îmi fusese impusă de constatarea că, deși raftul nostru de referință este bogat și consistent, încă persistă moda lamentărilor pe tonuri diverse apropo de criza căreia pare că-i suntem sortiți. Mă încăpățânez să nu fiu de acord. CRIZA, cu majuscule şi cu bine jucată disperare, e soluţia cea mai comodă şi mai meschin profitabilă fiindcă nu doar că spui astfel, indirect, că nu recunoşti nimic din ce s-a făcut deja şi se face, de bine de rău, tot timpul, dar nici nu te (mai) simţi chemat să faci ceva cu adevărat durabil şi serios. Sigur, motivele „crizei” ar fi situația socio-politică, vremile, mereu vitrege. Eu una, însă, pariez pe indiferenţa la eveniment a celor prinși în uriașe proiecte culturale. Reiau aici un comentariu al lui Al. Paleologu (Spiritul şi litera, 1970) la Istoria… lui Călinescu: „Prefaţa Istoriei literaturii române… se încheie cu un amănunt exemplar, anume data: 24 ianuarie 1941. În paroxismul convulsiilor vieţii publice, în tumultul acelor zile sinistre, G. Călinescu îşi termina netulburat vasta lucrare, opunând haosului, demenţei şi crimei, un moment al spiritului. G. Călinescu era obsedat de ideea monumentalului şi îl jignea ceea ce i se părea a fi la noi o lipsă de ambiţie, dacă nu de vocaţie monumentală. Nici neapărat frumuseţea, nici propriu-zis dimensiunea nu dau esenţa monumentalului, ci grandoarea şi perenitatea, adică universalitatea ideală a concepţiei şi durabilitatea ei materială. Creaţia monumentală este o Imitatio Dei, o demiurgie ce sfidează timpul şi bravează istoria. De aici, «indiferenţa la eveniment» pe care o preconiza Călinescu şi care presupune un plan absolut, o lume a esenţelor, unde totul capătă sens prin raportare la arhetipurile primordiale. «Turnul de fildeş de care se sperie atâţia nu reprezintă un loc de refugiu, ci o altitudine necesară pentru observaţie… Cine nu se distanţează de evenimente spre a le citi semnificaţia uitată, cine nu se depărtează de oameni spre a scruta în ei umanitatea nu este un artist. Absenţa de la evenimente este condiţia însăşi a creaţiei şi a cere artistului să participe la existenţa noastră diurnă este a-i cere să se dezintereseze de adevărata viaţă esenţială ce formează obiectul artei», spunea G. Călinescu într-un interviu în 1945.” Eventuala criză a istoriei literare pe care am putea-o recunoaşte şi descrie se explică (dar nu se scuză în absolut) prin destinul nostru de etern începători. Cum la români lipseşte (credea Rădulescu-Motru) aplecarea spre lucrări în perspectiva lungă a istoriei (cele care cer efort îndelungat cu succese/câştiguri târzii şi mereu îndoielnice), dar şi spiritul comunitar, interesul personal ori de grup fiind mereu şi nesmintit deasupra celui public, o lucrare de o viaţă, neterminată la dispariţia autorului, nu e continuată firesc şi generos de generaţia imediat următoare. Tot ce s-a făcut înainte e lăsat/împins/aruncat deoparte şi se re-începe de la capăt, „pe râu în jos”, vorba cântecelului pentru copii, dărâmarea fostului pod „de piatră” fiind anunţată cu o încântare greu de ascuns. Lucrul era deplâns de un Heliade Rădulescu („La noi şi la toate neamurile ce se află în a lor pruncie, abia se începe un lucru şi ajunge la abuz”) şi descris de Caragiale prin formula genială a „strânsurii de năvală” în care ne complacem, acea permanentă stare de urgenţă în gol, de ne-aşezare cronicizată, de forfotă gălăgioasă, în cerc (vicios). Mecanism psihologic graţie căruia „fiecare generaţie se crede hărăzită să aşeze, ea, prima piatră” (Nicolae Manolescu), fiindcă nu crede că începutul vechi a fost cel bun. Să mai constat că – periodic, dar şi de o bună bucată de vreme – lucrurile par să nu (mai) răspundă definiţiei lor tradiţionale. Critica şi istoria literară îşi confundă adesea scopurile şi instrumentarul ca două „ştiinţe” complementare ce se află. În mare, e valabilă şi azi delimitarea făcută de un Ibrăileanu (critica se ocupă de ceea ce individualizează operele, istoria, de ceea

RON 48.50

1

Doua piese de teatru

Doua piese de teatru: De profesie amant, Serenada pentru Carul Mare Personal, am iubit inca de copil Spectacolul ca fenomen si Artistii ca fauritori de fenomen. La 21 de ani, absolvisem Facultatea de Teatru, ma lansasem deja in industria muzicala si ma pregateam de o cariera de solist vocal. Parca intelegand ca s-ar putea sa nu mai joc teatru, am scris, intr-o vacanta de vara, prima mea piesa de teatru, De profesie amant. M-am jucat cu textul, cu rolurile si, dupa ce piesa a fost gata, am incuiat-o intr-un sertar. Ma asteptau turnee, concerte, emisiuni de televiziune... Pe la 35 de ani, eram deja o interpreta de muzica usoara consacrata. Intr-o iarna teribil de geroasa, cand nu se tineau concerte si nu se pleca in turneu, mi s-a facut dor de teatru si am scris o a doua piesa, Serenada pentru Carul Mare. Textele reprezinta genul de teatru care se scria si se prezenta publicului pana prin anii 1990, cand, rasturnandu-se intreaga aratura politico-sociala, s-a crezut ca este nevoie de o schimbare si in textul, si in forma de reprezentatie a spectacolului de teatru clasic. Va doresc lectura placuta! Mi-e dor de Arta Spectacolului pe care am invatat-o si am admirat-o in studentie, deci raman fidela primei iubiri! Raman fidela marelui Creator de Arta, pentru ca adevarata Arta a Spectacolului apartine Alpha si Omega, Bunului Dumnezeu, care este nemasurat in Inventivitate, Diversitate si Splendoare! In fata acestui Spectacol Cosmic, ne regasim copii si admiram cu ochii larg deschisi tot ce ne inconjoara, pentru ca intreg spectacolul din jur este spectaculos! Iar tie, draga cititorule, iti doresc o calatorie agreabila prin gandurile mele! Dedic aceste doua piese de teatru tuturor marilor personalitati ale culturii divertismentului romanesc care m-au inspirat si, prin sfaturile lor, m-au ajutat sa imi modelez pasiunea pentru Arta Spectacolului. Privind cu drag si emotie frumoasa inapoi, ii numesc aici doar pe cativa dintre ei: Moni Ghelerter, actor, regizor si profesor de Teatru; Mihai Mereuta, actor si profesor de Arta actorului; Ileana Berlogea, profesoara de Istoria teatrului; maestra Carmen Stanescu, superba actrita a Teatrului National din Bucuresti; Jean Constantin, adorabil actor; Ion Vova, regizor de teatru radiofonic; Valentin Silvestru, critic de teatru; Sorana Coroama-Stanca si Cornel Popa, regizori de teatru TV; Doina Levinta, scenograf si creator de costume; Stela Popescu, exceptionala actrita de comedie, drama si revista; Beatrice Druga, maestru de lumini la TVR; Mihai (Puiu) Maximilian, creator de spectacole si autor de texte umoristice; Titus Munteanu si Aurora Andronache, realizatori de emisiuni de divertisment la Televiziunea Romana; Florin Zamfirescu, actor de exceptie, alaturi de care am jucat roluri frumoase in studentie. Niciodata nu voi uita sa-i multumesc lui Tudor Vornicu, cel care este creatorul Televiziunii Romane! Desigur, sunt multi-multi alti profesionisti alaturi de care ne-am format eu si majoritatea colegilor artisti din generatia mea. Cu recunostinta, va multumesc in eternitate, dragii mei! Dedic aceste doua piese de teatru artistilor din lumea intreaga pe care i-am admirat de-a lungul vietii si care mi-au fost inspiratie pentru cariera mea artistica. Privind cu drag si emotie frumoasa inapoi, ii numesc aici doar pe cativa dintre cei pe care i-am admirat intotdeauna: Charlie Chaplin, Eddie Murphy, Roger Moore, Charles Laughton, Stan si Bran, Philippe Noiret, Carol Burnett, Jean-Louis Trintignant, Tim Conway, Richard Burton, Marilyn Monroe, Gina Lollobrigida, Tatiana Samoilova, Louis de Funes, Patricia Routledge, Whoopi Goldberg, Bourvil, Steve Carell, Fernandel, Colin Firth, Michele Morgan, Bette Davis, Morgan Freeman, intre multi alti actori... Continui cu Mikhail Baryshnikov, Roberto Bolle, Carla Fracci si Maya Plisetskaya, intre multi alti balerini ai lumii... Continui cu Michael McIntyre, Benny Hill, Johnny Carson, Jim Carrey si Dean Martin, intre multi alti comedieni... Si inchei cu Gianni Morandi, Charles Aznavour, Elvis Presley, Michael Jackson, Sting, Dmitri Hvorostovski, Luciano Pavarotti, Mina, Karel Gott, Tom Jones, Barry Manilow, intre multi alti interpreti de muzica frumoasa... Cu recunostinta, va multumesc in eternitate, dragii mei! - Corina Chiria

RON 44.00

1

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)