54 rezultate (0,23487 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Romanii in Uniunea Europeana

La umbra de stele (sau jurnal pisicesc)

Niste vremuri Vol. 1

Kanaka

Bulevardul

Bulevardul

„...astăzi nu te mai poţi apropia de Rebreanu decât păşind pe bulevardul Gheran”. (Adrian Dinu Rachieru) M-am născut la Bucureşti, într-o zi de luni, la 14 octombrie 1929, în casa argeşenilor Gheorghe şi Profira Gheran, numele tatălui fiind des întâlnit în zona dintre Arad şi Oradea, ceea ce mă face să cred că un străbun a trecut munţii cu oile, uitând să se întoarcă acasă – mai ales de va fi fost să dea de-o fată frumoasă (ceea ce, peste generaţii, aveam să păţesc şi eu). (N. G.) În 2015, s-au împlinit 50 de ani de când publicam în „Biblioteca pentru toţi” a Editurii pentru Literatură o trilogie integrală a prozei scurte rebreniene, unde, profitând de aprecierea lui Călinescu, potrivit căreia Ciuleandra ar fi o povestire mai amplă, am introdus-o în sumar, ca şi Calvarul, la rândul său roman. Dacă socotim că pregătirea acestor lucrări a presupus vreo doi ani de trudă, datorită stabilirii textului ce-mi impusese compararea multor ediţii antume, s-ar aduna vreo 54 de ani de stupidă perseverenţă. Pe vremea aceea, aveam 38 de ani. Vârstă frumoasă. După cum mai deunăzi, în 2015, aveam să împlinesc 85 de ani, etate patriarhală, dar jenantă, dacă ţii seama de restricţiile medicilor şi le-ai respecta. Nu ştiu când a trecut timpul, după cum nu voi repeta zicala ajunsă refren: „De-ar fi să mai trăiesc o dată, la fel aş lua-o de la capăt”. Nu! La vârsta când sinceritatea oricărei afirmaţii nu comportă niciun risc, o spun fără tăgadă: n-aş repeta defel aceeaşi experienţă. Cel puţin în ţara în care mi-a fost dat să deschid ochii, frumoasă, „mândră-n toate cele”, dar cu un dispreţ suveran faţă de orice muncă ştiinţifică, indiferentă faţă de valorificarea patrimoniului său cultural, adevărata carte de vizită cu care s-ar putea prezenta în lume, zestre fundamentală când tinde să-şi construiască prezentul şi să scruteze viitorul. (Niculae Gheran

RON 38.80
1

Sentimente neasigurate

Batum. Piesa in 4 acte

Cartea insomniilor

Bărbaţi singuri (roman)

Bărbaţi singuri (roman)

„Dar cu dragostea față de mine cum rămâne? Cine trebuia să pună în sufletul meu de copil, de adolescent, de adult piesa aceea lipsă? Poate tata nu ar fi știut cum, dar mi-ar fi explicat că iubirea nu are sens sau că nu există, că ceea ce ne dorim este doar o ficțiune care ne-ar putea șubrezi. Și nu aș mai fi crescut așteptând să cadă din cer bucata aceea absentă din mine. Am perceput golul, l-am umplut cu ce-am știut, cu ce-am crezut, cu ce m-am mințit că am descoperit, cu vorbele mari ale oamenilor mici și caii verzi de pe pereți, cu gesturile stupide ale farsorilor și chiar cu ura sau indiferența ta când nu mai găseam altceva...”„Nu înșirasem cuvinte niciodată, nici într-un jurnal barem, dar aveam senzația stranie că mă asemăn cu autorul acela care tot scrie, ajunge la jumătatea cărții fără să știe ce vrea să spună și încotro se îndreaptă. Îmi lipsea linia pe care trebuia s-o urmez, îmi lipseau mobilul și entuziasmul. Golul din mine era imens, mă transformasem într-un robot fidel programării sale, într-o mașinărie care tânjea să devină om. Operam gândindu-mă la altceva, priveam fără să văd, concentrându-mă inconștient pe zumzet, vorbeam doar cu oameni în care mutasem o parte din mine, iar neputința față de propria-mi persoană mă depersonalizase într-atât, încât cu greu ar fi putut un străin să mă recompună.” (ILEANA POPESCU BÂLDEA) ILEANA POPESCU BÂLDEA – Născută în București, absolventă a Facultății de Medicină, membră a Uniunii Scriitorilor din România și a Societății Medicilor Scriitori și Publiciști. Debut editorial în 1992 cu romanul Și totuși… happy end, Editura Medicală.Volume publicate (selectiv): Tu nu știi cum plâng fluturii, poezie, Editura Proxima, 2012; Ape spre nimic, roman, Editura Eikon, 2019; Viață, atât, roman, Editura Eikon, 2019; Păsări și umbre, roman, Editura Eikon, 2019; Extrasenzorial, poezie, Editura Școala Ardeleană, 2019; Ziua care‑ți trece prin minte, poezie, Editura Semne, 2019; Anamnesis, poezie, Editura Școala Ardeleană, 2020; Stre‑suri, poezie, Editura Eikon, 2020; Niște vremuri, vol. I, proză, Editura Școala Ardeleană, 2020; Kanaka, vol. I, roman, Editura Școala Ardeleană, 2020; Anatomia sugestiei, roman, Editura Tracus Arte, 2021; Step pe o planetă sălbatică, roman, Editura Tracus Arte, 2021; Kanaka, roman, vol. I, ediție revăzută, și vol. II, Editura Școala Ardeleană, 2022, Zvonuri și lilieci, Editura Neuma, 2023

RON 45.00
1

Intre linii

Hotel Bristol

Eminescu inceputul continuu

Eminescu inceputul continuu

Să citești, să re-citești marii scriitori înseamnă să te situezi într-un început continuu. Cărțile lor se constituie într-un fond ereditar al culturii române. Literatura română are nenumărate (adică multe și nu toate numărate cum se cuvine!) lucruri bune care merită inventariate cu o doză de părtinire venind dinspre apartenenţă. Limba română, dacă ne e stăpână, cum crede Eminescu, ar trebui să ne ajute să-i iubim performanţele şi să ştim că literatura a fost dintotdeauna de partea Cititorului – cel care nu oboseşte să revină asupra textelor cu o curiozitate mereu proaspătă şi cu o bibliotecă tot mai bogată în fundal. Eminescu e creatorul limbii române moderne şi mai este şi purtătorul unei aure romantice, fie ea şi târzie – dacă ar fi numai atât şi tot s-ar putea explica, firesc, locul său în imaginarul românesc. „Eminescu, ca şi Goethe pentru germani, este conştiinţa noastră mai bună” (Constantin Noica). Ca Shakespeare pentru englezi, Dante pentru italieni ori Cervantes pentru spanioli. Toți acoperă sensul evocat de Eminescu al epitetului classicus – „de încredere”. Opera lor s-a ivit în urma unui uriaș efort de gândire secondat de imaginație și de căutarea cuvintelor potrivite care să înlesnească deschiderea spre generații succesive de cititori. Prin lectura clasicilor, îmbogățirea se petrece de ambele părți, căci plusul de cunoaștere pe care ți-l transmit se întoarce spre textele lor actualizându-le neîntrerupt. Lectura e interpretare și în sens muzical. Melodia ei depinde de locul în care şi de forţa cu care „ciupeşti” corzile, căci universul – și cel scriptural – este o simfonie care acceptă oricâte orchestrări. Reîntoarcerea, generaţie după generaţie, la textele lor bogate, cu sentimentul că, încă, n-a fost rostit ultimul cuvânt, este legică. Fără ei „am fi cu toţii altfel şi mai săraci” (Tudor Vianu). Bibliotecile scrise despre Eminescu, Creangă sau Caragiale, triada începutului nostru continuu, probează cât de axiomatice au devenit adevăruri precum cel de mai sus. În rătăciri periodice, ne dovedim incapabili să măsurăm echilibrat statura marilor noștri scriitori. Pe Eminescu îl urcăm atât de sus, încât nu ni se poate reproşa că nu-l mai auzim, pe Caragiale ni-l asumăm necondiţionat, căci astfel nu mai trebuie să facem nimic pentru a-i contrazice diagnosticul... E, în fond, o chestiune de scară. Se pare, o spun din nou, că avem o problemă cu aproximarea dimensiunii umane a figurilor memorabile din cultură şi istorie

RON 29.10
1

Alter-media. Provocari noi si vechi ale jurnalismului

Alter-media. Provocari noi si vechi ale jurnalismului

In era digitala, toate componentele vietii sociale s-au pus in miscare, dar nicio schimbare n-a atins amplitudinea si versatilitatea comunicarii. Iar daca ar fi sa vorbim despre un sistem cu totul dezechilibrat si delabrat in aceste conditii, acesta ar fi mass-media, acolo unde schimbarile sunt de fapt „revolutii tehnologice”, adaptarile devin „transformari structurale”, iar incercarile sunt resimtite ca „provocari capitale”. Presa libera este un indicator esential al libertatii de exprimare, iar pericolele care au aparut in noul ecosistem sunt tot atatea amenintari la adresa democratiei, ca fundament al vietii noastre libere. Nimeni (politicieni, cetateni, jurnalisti) nu trebuie sa uite asta! - Viorel Nistor Cu o dubla formatie (tehnica si umanista), Viorel Nistor are o prezenta in presa postdecembrista de peste douazeci de ani. O cuprinzatoare si diversa experienta, care se compune dintr-o febrila activitate jurnalistica (anii ‘90) in presa locala si nationala, un parcurs antreprenorial (aprox. deceniul I) si popasul, iar apoi destinatia, in invatamantului superior jurnalistic clujean. Ca jurnalist, a publicat mii de articole in presa scrisa (mai ales), cu inclinare pentru jurnalismul de investigatie. Ca mic antreprenor (initiat in piata de capital), a activat si a inteles mediul economic si cel de afaceri intr-un mod diferit de al jurnalismului. Iar ca profesor de jurnalism (de treisprezece ani), a incercat sa transmita stiinta si experienta sa mai multor generatii de studenti jurnalisti. Este doctor in stiinte literare, cu teza „Pactul fictional si istoria. Repere ale romanului politic romanesc postbelic”, publicata in volum cu acest titlu. Este si in prezent cadru didactic al Departamentului Jurnalism al Facultatii de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii din Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca

RON 33.95
1

Swing la Berlin

Lasati bocancii, afara!

Elogiu cititorului. Un documentar al (re)cunoasterii emotionale de sine

Istorie si literatura

Istorie si literatura

Un eveniment al lagărului de la Oranki, menţionat în toate mărturisirile, a fost „vizita de lucru” a Anei Pauker, cu scopul de a recruta voluntari pentru Divizia „Tudor Vladimirescu”. Se ştie că unitatea respectivă a fost înfiinţată înainte ca armata română să întoarcă armele împotriva nemţilor (23 august 1944) şi să devină aliata ruşilor. Aşadar, voluntarii se angajau să lupte împotriva propriului popor. Niciun ofiţer român nu a acceptat să se înscrie! Este o expresie de nobleţe şi de demnitate umană a corpului nostru ofiţeresc de carieră, care, în ciuda tuturor promisiunilor ce le‑au fost avansate, nu au acceptat să trădeze, cu riscul propriei vieţi. Am o vagă senzaţie că, din motive care îmi sunt doar bănuite, nu îi cinstim cum s‑ar cuveni. Apoi, mi‑a atras atenţia preocuparea pentru scris a unor prizonieri, în condiţiile de la Oranki: „La început se scria pe foi de mesteacăn. În apropiere erau pădurile nesfârșite de mesteceni, de unde se făceau transporturi în lagăr”. Aflasem şi eu, din alte mărturisiri anterioare, că literatura îi preocupa pe mulţi dintre ofiţerii români prizonieri de război la Oranki. Scrisul pe coajă de mesteacăn! Pe de o parte, aşa cum mi s‑a spus, erau creaţii personale, poezii, mai cu seamă, ale câtorva ofiţeri. Cei mai mulţi, însă, rememorau pagini întregi de literatură şi le notau. Se editau în lagăr, pe coajă de mesteacăn, frânturi din operele scriitorilor îndrăgiţi. Mai mult, unul dintre prizonieri – ar merita să îi cunoaștem numele, dar el a rătăcit în uitare – a refăcut pe coajă de mesteacăn întreaga istorie a literaturii române. Aşa cum a putut el. Indiferent de conţinutul acelei lucrări spulberate precum frunzele palide ale mestecenilor, cred că întâmplarea aceea este cel mai înălţător omagiu adus literaturii române şi literaturii în general. Ea dovedeşte forţa artei cuvântului, capacitatea ei de a ridica fiinţa umană deasupra suferinţei şi de a‑i da putere să reziste. (Andrei Moldovan

RON 29.10
1

Scurt indrumar de scenaristica si doua exemple

Povesti despre Cluj Vol. 7

Povesti despre Cluj Vol. 7

Autori: • Vladimir-Alexandru Bogosavlievici • Adrian Chirca • Ioan Ciorca • Mihai-Florin Hasan • Lukacs Jozsef • Florin Morosanu • Mihai Prodan • Gabriel-Virgil Rusu • Tudor Salagean • Emil Sitaru Putina lume isi aduce aminte ca intre anii 1933 si 1947 a aparut la Cluj o revista cu numele "Carpatii", purtand subtitlul "Vanatoare*Pescuit*Chinologie". Revista isi avea redactia si administratia in Cluj, pe Strada Regina Maria (azi Bulevardul Eroilor) la no. 36, asa dupa cum reiesea de pe coperta primului numar, care a aparut la 15 ianuarie 1933. Timp de opt ani, revista a avut o aparitie lunara constanta. [...] Dupa (noiembrie 1947) revista isi inceteaza aparitia, caci se intrase in epoca "democratiei populare"... In mare, o revista cu profil cinegetico-pescaresc si chinologic a reusit sa apara intr-un oras de provincie timp de 15 ani, pana la o mare cotitura istorica, dupa care nu a mai fost nevoie de astfel de "burghezo-mosierisme". - Mihai-Florin Hasan Este foarte posibil ca o parte semnificativa a locuitorilor Clujului sa fi fost influentati, intr-o masura mai mare decat am putea crede astazi, de ideologia husita, care a avut numeroase canale de patrundere in Transilvania. In orice caz, in ultima sa etapa rebeliunea are obiective pe care contemporanii le considerau radicale. Potrivit lui Antonio Bonfini, cronicarul de curte al lui Matia Corvin, rasculatii ar fi dorit sa instituie "un nou tip de libertate" (libertatis nova specie), iar victoria lor ar fi dus la "rasturnarea randuielilor tarii". - Tudor Salagean In momentul in care, la data de 15 septembrie 2004, avea loc ceremonia de deschidere oficiala a Scolii de Agenti de Politie Septimiu Muresan, cei prezenti - reprezentanti de cel mai inalt nivel ai Ministerului de Interne, ai Inspectoratului General al Politiei Romane, ai autoritatilor publice locale, ai presei centrale si locale, profesori, elevi, parinti - aveau sentimentul ca asista la un eveniment de noutate absoluta: invatamant politienesc la Cluj, menit a completa paleta specializarilor din Alma Mater Napocensis. Insa o privire mai atenta asupra surselor istorice si arhivistice a dovedit faptul ca lucrurile nu stateau deloc asa. Mai mult decat atat, traditia scolilor cu profil politienesc in urbea de pe Somesul Mic insemna un sir intreg de institutii care au functionat aici, cu inevitabilele perioade de intrerupere, pe parcursul unui secol intreg. - Gabriel-Virgil Rus

RON 33.95
1

Istoria din cotidian

Istoria din cotidian

Am elaborat acest volum ca urmare a unei situații paradoxale din România: se spune mereu că românii, îndeosebi cei din generația tânără, nu mai sunt interesați de istorie, dar marile cotidiene din țară publică aproape zilnic articole cu tematică istorică, ceea ce înseamnă că există cititori care iubesc Muza Clio. Totodată, reviste non-academice de istorie și-au găsit o nișă de piață apreciabilă în societatea românească. E adevărat că această „istorie jurnalistică” pune accentul pe evenimențialul din trecut, pe spectacular, dar va trebui să recunoaștem că semnalul este de dorință a receptării scrisului istoric, doar că acesta este într-o prelungită criză, din cauza istoricilor, în primul rând. Căci percepția destul de largă a publicului este că mulți istorici ai epocii post-1989, repudiind demersul istoriografic ideologizant ante-1989, au menținut tonul politizat al scrierilor lor, modificând doar opțiunile partidiste. Iar uneori au simulat rol de procuror. Motiv pentru care cititorii amatori de istorie au preferat factualitatea trecutului, chiar prezentată fără pretenția de fapt istoric, ci ca părți ale memoriei întâmplărilor petrecute în timp. Personal, sunt convins că toți cetățenii epocii noastre de tranziție, care pare fără sfârșit, sunt doritori să înțeleagă societatea contemporană. Ei vor să li se prezinte traseele fundamentale pe care este înscrisă perioada în care trăiesc, așteaptă să primească – așa cum remarca și Daniele Ungaro (Capire la società contemporanea, 2004) – interpretări semnificative ale vieții sociale prezente, sensurile ei posibile. Căci lumea tehnologică actuală și cea viitoare oferă nenumărate date și informații pe care ar vrea să le înțeleagă și mai ales să le poată folosi în mod rațional. Or, tocmai aici s-ar simți rolul istoricului epocii contemporane care, în ultimele decenii, a cedat interpretarea fenomenelor istoriei imediate sociologilor, politologilor, filosofilor. Doar că aceștia au o abordare descriptivistă sau prezintă explicații adesea partidiste ori speculative. De aici și neîncrederea publicului în istoricii asociați cu partizanatul și preferința confuză pentru factualitatea trecutului și mai puțin pentru interpretarea istoriografică. Este adevărat că atât în rândul majorității istoricilor din România ca și al cetățenilor acestei țări încă domină anumite „convenții” despre ceea ce este istoria. Din Antichitate s-a prelungit percepția că istoria ar avea doar funcția socială de „a perpetua amintirea vieții popoarelor sau a regilor” (Paul Veyne, Cum se scrie istoria, 1999, p. 357). S-a crezut că istoria trebuia doar să povestească despre individualitatea unei națiuni într-un continuum cadru spațio-temporal. Iar o altă „convenție” este că istoria nu înseamnă decât expunerea despre un trecut demult întâmplat, cunoașterea prezentului venind de la sine. Or, adevărata istorie se cere a fi o istorie completă, legând trecutul, prin prezent, de viitor. Astăzi, mai mult decât ieri, ritmul vieții sociale este deosebit de accelerat, iar prezentul devine trecut tot mai rapid. Astfel că prezentul imediat devine trecutul recent, gândirea omului aproape contopind istoria recentului cu cotidianul în derulare către viitor. Într-un asemenea complex de desfășurare a vieții sociale, conștiința noastră are nevoie de cunoașterea mega-trendurilor evolutive care au generat realitatea prezentului, acesta fiind doar o stație temporală spre calea viitorului pe care ne dorim să o străbatem cu toții. Din păcate, și această evoluție grăbită a lumii i-a făcut pe majoritatea liderilor să gândească doar în termenii timpului scurt, în interes electoralist sau pentru profitul imediat. În urmă cu câteva zile, testând opinia unui cunoscut lider politic din România, acesta mi-a declarat că el nu este interesat nici măcar de istoria ultimului deceniu, concentrându-se doar asupra felului în care prezentul îi poate asigura succesul în viitorul imediat! Modalitate prin care este sigur că nu pot fi receptate corect toate elementele interdependențelor complexe de la nivel local, regional, internațional. Acestea uneori dau senzația de anarhie sau haos, de amenințare a crizelor și chiar posibilelor conflicte. De unde lipsa de viziune articulată, atitudinea de „văzând și făcând”, centrarea deciziilor pe interesul individual și/ sau de grup, iar mai puțin asupra celui societal. Istoria revine în atenția liderilor politici doar în vremuri de criză, cum este și cea în care trăim noi, când sunt nevoiți să se întrebe ce a mers greșit în evoluția anterioară, cum poate fi explicată cetățenilor sincopa dezvoltării și ce soluții credibile ar putea propune pentru ieșirea din situația critică. Abia atunci se recunoaște că în structura conștiinței sociale există un important palier al conștiinței istorice. Un astfel de context este folosit, uneori, pentru a instrumenta istoria în scopul inducerii de concepții, tendințe și senzații din sfera politicilor interne și curente internaționale (exemple fiind crizele post-Războiul Rece

RON 38.80
1

Mai e puțin până treci strada (poeme)

Mai e puțin până treci strada (poeme)

Acum vreo douăzeci de ani, aici, la Iași, am participat la lansarea unui volum de poezii de Liviu Mircea. Un volum excelent, după cum îmi spune memoria. După care l-am pierdut din vedere. El a plecat prin lume, vreo cinci ani în China, o perioadă în Irlanda și apoi a urmat un șir întreg de sejururi în peste o sută de țări! Ce a făcut vreme de peste douăzeci de ani? Pe scurt, cu vorbele sale, „am hoinărit, am scris, am băut și iubit…”. A făcut bine că a adăugat „am scris”. De o bucată de vreme, Liviu s-a reîntors la Cluj, dar n-a venit cu mâna goală, ci cu un amplu și excepțional volum de poezii, Mai e puțin până treci strada. Cu poemele sale ample, aluvionare și limpezi în același timp, cu imagistica explozivă și aluziile esopice, volumul ilustrează la vârf poetica optzecistă, mai precis linia „școlii ardelene” din poezia generației noastre. Nu, nu seamănă cu Ion Mureșan sau Ioan Es. Pop, dar face parte din aceeași familie. Aș putea ilustra cu versuri, imagini, metafore strălucite, dar ar fi inutil, dacă nu imposibil; valoarea acestei poezii, a poeziei bune în general, trebuie percepută la nivelul întregului. Cu această carte, Liviu Mircea realizează, „după douăzeci de ani”, probabil una din cele mai spectaculoase întoarceri la poezie din câte cunosc. Îi urez bună revenire! Mi-ar plăcea să particip la lansarea acestei minunate cărți de poezie. Poate aici, la Iași, unde locuiesc… (LIVIU ANTONESEI) Refugiat prin „Germaniile străine și reci”, într-o țară în care-și câștigă pâinea practicând „o muncă pentru care n-a fost educat”, Liviu Mircea revine cu cel de-al 8-lea volum în literatura țării sale, pe care, ca poet, nu a părăsit-o niciodată. Îndepărtat de modele poetice de la noi, lirismul lui pare mai apropiat de vibrația vieții decât de canoanele literare. Încărcat de o energie neagră, versul e dur și, adeseori, scrâșnitor, țâșnind de sub magma cotidianului cu o forță îndelung reprimată, fără ca autorul să fie tentat de calofilie. Expresionismul său îl îndepărtează sistematic de poetica optzeciștilor, generație căreia i-ar putea fi afiliat prin vârstă și prin unele din obsesiile tematice. Din orice unghi ar fi privit, Liviu Mircea se dovedește o voce plină de forță, dotată cu o stranie energie a dezolării existențiale. Indiscutabil, Liviu Mircea e un nume ce trebuie reținut ca fiind una din cele mai lucide conștiințe ale liricii actuale. (ION CRISTOFOR) Citesc mult, cu nesaț, tot ce găsesc bun, tot ce mă pasionează, tot ce mă interesează, călătoresc și mă îndrăgostesc în fiecare zi. Scrisul și coborârea pe pământ, de-a lungul acestui fluviu numit Viață, au fost și sunt totul pentru mine. Într-o lume fără Dumnezeu, în care prostia este adevărata problemă pandemică, iar oamenii cred că mântuirea înseamnă acumulare de averi, Arta și, în special, Poezia, dacă nu au devenit instrumente de mântuire, au ajuns, în timp, cel puțin vocea, imaginea, emoția și calea spre o lume mai bună, mai umană. În ceea ce mă privește, poezia este cam tot ce am. Și tot ce am mie îmi este suficient în aceeași lume în care nimic nu mai este suficient. (LIVIU MIRCEA) LIVIU MIRCEA s-a născut în 28 iulie 1957, în Sărmașu, un orășel din județul Mureș, Transilvania. A făcut studii de Managementul Proiectului în Dublin, Irlanda. A crescut la țară, alături de bunicul său care, deși nu a fost scriitor, avea stofa unui povestitor fantastic. A fost prima persoană care l-a făcut să viseze, iar de atunci nu a încetat niciodată să își imagineze alte lumi posibile. Prima poezie a pus-o pe hârtie la nouă ani, iar de atunci, nu s-a oprit niciodată din scris și nici nu a aflat de ce se întâmplă asta, dar acceptă că e bine așa cum e. A publicat până acum șapte cărți cu poezii (Un fel de-a zbura, Editura Tipomur, Târgu Mureș, 1998; Ruginirea Elveției, Editura Tipomur, Târgu Mureș, 1999; Emigropa, Editura Aletheia, Bistrița, 2000; Maszkjatek, Editura Aletheia, Bistrița, 2000; Premiul Nobel pentru singurătate, Editura Aletheia, Bistrița, 2002; Evadare din propria mea umbră, Editura Aula, Brașov, 2004; Fețele târfelor mele, cuvintele, Editura Brumar, Timișoara, 2006), Mai e puțin până treci strada fiind a opta. A participat la mai multe Festivaluri de Poezie din Irlanda, Germania, Franța și România. A publicat poezii în Danemarca, Irlanda, Marea Britanie, SUA, Franța, Ungaria și România. A fost nominalizat pentru Premiul cel mare, de trei ori la rând, în 2006, 2007 și 2008, la Festivalul Internațional de Poezie din SUA. A fost inclus în patru antologii de poezie din SUA, Marea Britanie, Danemarca şi Germania. LuciD(LuciDO)_LUCIAN IOAN DOBÂRTĂ s-a născut în 5 ianuarie 1959, în Teiuș, Alba. Absolvent al Liceului de Artă din Târgu Mureș, promoția 1978, secția Grafică-Fotografie (Prof. Dénes Molnár). Este grafician, ilustrator, caricaturist, fotograf, un artist vizual complex. Metafora vizuală, un melanj de imagini, paradoxuri, simboluri și elemente, de judecăți și filosofii, de analogi

RON 45.00
1

Repere culturale transilvane Vol. 2

Rastoaca

Dincolo de lume, dincoace de text

Dincolo de lume, dincoace de text

Criticul și istoricul literar Maria Vaida este cunoscut prin faptul că ne-a restituit cu câțiva ani înainte poezia Lucreției Suciu (contemporană cu Eminescu) și ne-a dat o bună monografie despre Gheorghe Pituț. Autoarea ne oferă reperele cele mai importante pentru definirea operelor poetice și insistă pe profilul unei scriitoare care se încadrează perfect în mișcarea literară a momentului interbelic românesc. Valorificarea tuturor surselor acestei poezii, surprinderea influențelor și a gradului de originalitate marcat de evoluția ei lirică merg mână în mână cu o atentă și supravegheată incursiune în zonele de meditație metafizică ale acesteia, în spiritualismul profund al psalmilor, cultivați de poetă în ultima parte a vieții, când explorează un filon liric inedit și autentic. (Mircea Popa) Într-un cuvânt, s-ar părea că Maria Vaida nu a lăsat necercetat niciun aspect al vieții și al operei poetei „florilor de prun”, readucând acasă, în conștiința literară actuală, o prezență lirică de primă mărime, o figură tragică a exilului românesc. Indiscutabil, cercetătoarea clujeană a reușit să biruiască toate opreliștile, nu puține, ale acestui tip de restituire, subliniind militantismul anticomunist al autoarei în cadrul mediilor românești din exil, din perioada 1940-2000, anul în care se stinge la Roma „unul din cei mai valoroși, inteligenți, religioși și cultivați poeți”, după cum o consideră pe Yvonne Rossignon, cu reală îndreptățire, devotatul său biograf și exeget clujean, Maria Vaida. (Ion Cristofor

RON 29.10
1