Pro1.pl | Vedeți cele mai mici prețuri și ofertele de pe !URL

Istoria si scrisul istoric azi. Optiuni metodologice. Paradigme. Agenda

Contextul in care se desfasoara tranzitia spre un alt tip de societate reclama atentie in raport cu orice element de natura a-i scurta durata si a-i diminua convulsiile. Apelul la istorie, ca si pe timpul lui Kogalniceanu, devine mai mult decat legitim. Daca am facut, aici, un mic excurs in trecut este fiindca de la un istoric se asteapta de obicei o perspectiva diacronica, dar si tinand seama de faptul ca problemele noastre de azi nu sunt tocmai straine de cele cu care s-au confruntat generatiile ce au construit Romania moderna. Din secolul al XIX-lea ne vin indemnuri la solidaritate nationala, ca si exemple de propensiune democratica ce comporta un interes indiscutabil pentru actualitate. In acelasi timp, datele evocate mai sus atesta nevoia stringenta de a reface corpurile profesionale, ca sursa de modele formative si echilibru social. Mai e nevoie inca de acelasi entuziasm ce i-a facut altadata pe cei mai buni sa-si sacrifice interesele de moment in favoarea unora mai inalte, care privesc natiunea intreaga. Vechea disputa dintre individualismul cultivat de miscarea liberala si colectivismul acaparant din secolul XX s-ar putea solutiona, cred, in sensul preconizat inca de la Parvan: "culturalizarea maselor si socializarea personalitatilor". Proces anevoios, paradoxal, "utopic", insa indispensabil in epoca noastra, careia trebuie sa-i dorim o propensiune mai vie spre societatea deschisa. Daca e adevarat ca istoria poate fi citita inainte si inapoi (A.N. Whitehead), ne putem intreba cum sa abordam mai cu folos propria noastra istorie. Desigur, retrospectiv, cu intentia de a recupera cat mai deplin valorile tezaurizate in timp, dar si prospectiv, pentru a ramane cat mai aproape de nazuintele oamenilor. Durata intreaga se cuvine pusa in valoare, pe cat posibil, ceea ce inseamna ca am putea integra astfel mai bine experientele pe care le-am parcurs. Numai in aceasta perspectiva, sugerata odinioara si de Iorga, istoria capata sens, coerenta, finalitate. Mai poate deveni ea o sursa de entuziasm, asa cum propunea Goethe? Istoria ar trebui, in tot cazul, sa ne ajute la reinnoirea sperantelor. Si n-o poate face decat punandu-ne in situatia de a regandi si asuma critic trecutul. Caci impacarea cu lumea presupune mai intai impacarea cu noi insine, prin intelegere si compasiune. "Poti oare iubi pe cineva, cand te urasti pe tine insuti? Poti oare trai in buna intelegere cu altii, cand nu esti de acord cu inima ta? Poti fi placut in societate, cand esti plictisit de propria ta existenta?". Indoielile lui Erasmus ne vin, stimulatoare, din alt secol, ca un indemn la cura te ipsum, asa cum stiau deja sa se poarte inteleptii din vechime. Putina mila de sine ("la charite bien ordonnee ...") nu strica, atunci cand e bine cumpanita de exercitiul autocritic, dupa cum nici o mai larga comprehensiune fata de alteritate. Intre a socoti ca istoria poate da raspunsuri la orice intrebare si a-i nega orice functie practica exista o cale mediana, la care s-ar cuveni sa reflectam cu toata seriozitatea, dat fiind ca integrarea la care aspiram nu e doar o integrare in spatiu, ci si una in timp. - Alexandru Zu

Spiritul locului. tinutul Bistrita Nasaud prin ochii scriitorilor

Proiect editorial realizat sub egida Consiliului Județean Bistrița-Năsăud Volum editat de Societatea Scriitorilor din Bistrița‑Năsăud în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj și periodicul Răsunetul cultural Coordonator proiect: Gabriela Ciornei Spiritul românesc e unic și cuprinde deopotrivă ardelenismul, moldovenismul, muntenismul sau oricum s‑ar numi particularismele din care se alcătuiește fizionomia sufletească a neamului nostru, cea mai unitară poate în toată lumea. Spiritul ardelean constituie numai o componentă a marelui duh românesc, dar cea mai prețioasă și mai caracteristică. Nu spun aceasta dintr‑o ieftină vanitate de ardelean. E aproape un loc comun constatarea că ardelenii au o concepție despre viață mai aspră, mai adâncă, mai etică. De aceea scriitorii ardeleni apar mai preocupați de anumite probleme ale vieții decât de străluciri formale. Literatura lor e totdeauna o manifestare de etnicism în primul rând, bucurie și mândria de‑a fi român și de‑a‑și dovedi românismul, o emulație cu ceilalți de alte neamuri de pe același pământ și din afară. Acestea nu împiedică pe cei talentați să realizeze opere trainice, fundamentale pentru toată literatura noastră. Etnicismul nu e povară în opera de artă, ci un spor de originalitate. Îmi place să cred că ardelenismul meu n‑a fost un obstacol pentru împlinirea operei mele și pătrunderea ei în largi straturi românești. Poate chiar dimpotrivă. (LIVIU REBREANU) Regiunea grănicerească, stimulată mai mult decât altele de reformele împăraţilor de la Viena, Maria Terezia și Iosif al II-lea, dintre anii 1740 și 1790, s-a ridicat înspre o anumită prosperitate, benefică deopotrivă pentru creșterea nivelului de civilizaţie și pentru coagularea ideilor de egalitate și libertate naţională ale românilor. Firește, au fost și drame sau chiar tragedii, precum revolta condusă de Tănase Todoran (1763), dar viaţa și-a urmat cursul, odată cu accentuarea mișcării pentru impunerea egalităţii românilor și confesiunilor lor cu celelalte naţiuni și confesiuni din Transilvania și pentru emanciparea de sub stăpânirea străină. Marile lecţii de istorie au fost trasate la 1848-1849 – când românii, inclusiv cei bistriţeni și năsăudeni, au elaborat programul de modernizare a spaţiului românesc pentru câteva decenii bune –, la înfiinţarea ASTREI din 1861 (cu despărţămintele sale), la fondarea Partidului Naţional Român (1869), la independenţa de stat absolută a României (1877), la proclamarea Regatului României (1881), la Memorandum (1892-1894) etc. O adevărată școală de cultură și de eliberare naţională a fost liceul (azi Colegiul Naţional) din Năsăud, cu a lui societate culturală a elevilor, intitulată „Virtus Romana Rediviva”, unde au studiat mari spirite ale neamului românesc, în frunte cu George Coșbuc, Iacob Mureșianu și Liviu Rebreanu. După 1918, orașul Bistriţa s-a ridicat mult ca centru românesc. Urmașii marilor bărbaţi care au făcut România Întregită fac azi biblioteci, centre culturale, reviste, între care și Răsunetul cultural. Ei, scriitorii, prin antologia Spiritul locului, gândită de Menuţ Maximinian, sfinţesc locul cu verbul lor și ne conving mereu că „la început a fost Cuvântul”. (IOAN-AUREL POP) Marile figuri literare – Rebreanu, Coșbuc, Blaga –, dar și toată Istoria mare și puzderia de istorii mărunte și deloc neînsemnate sunt aduse împreună în carte pentru a da consistență unei biografii comunitare. Vocile antologiei nu lasă în umbră nici un detaliu. Istorie, relief, literatură, obiceiuri, oameni de vază, istorisiri sentimental-nostalgice valorează spiritul locului, adăugându-i tușe și contururi inconfundabile. Spuneam altădată că locul și locuirea, atât de importante pentru cei ne-eliberați afectiv de „mitologia locului și a obârșiilor”, pot fi descrise, azi, abuziv, și ca handicapuri. Doar cei eliberați de ele ar fi echipați pentru întâlnirea cu altă lume. Nu e de trecut cu vederea faptul că globalizarea duce nu doar la miniaturizarea omului contemporan, ci și la ubicuizarea lui; inșii viitorului vor fi perfect interșanjabili, vor putea fi mutați în orice loc/casă, în orice limbă, căci apartenența, se zice, va fi facultativă și fără valoare. Însă, cel puțin deocamdată, Europa este alăturare și întrepătrundere de culturi naționale. Să negi acest lucru prea devreme înseamnă să anulezi esența însăși a Europei. Economicul nu are memorie și deci nu poate fi. Cultura, în schimb, este. Ea crește dimpreună cu un loc, o limbă, o istorie. Nu e întâmplătoare înmulțirea probelor de revenire, de întoarcere la reperele de obârșie pentru a nu rătăci primejdios drumul. Niciodată nu au apărut atât de multe, de ambițioase lucrări monografice despre o comunitate sau alta care se descriu prin apartenența la un loc anume. Spiritul locului e o secvență din harta identitară românească fără de care alcătuirea de Ținuturi și Țări românești și-ar pierde din greutate și sens. Probă și multele răspunsuri care au venit în întâmpinarea generoasei idei lansate de Menuț Maxi

RON 97.00

Italia-Romania. O bibliografie cat o istorie

Bibliografia de fata vine ca o continuare si dezvoltare a Bibliografiei istorice romano-italiene, publicata in 1997 de Veronica Turcus, un succes tacut pentru acel moment al relatiilor bilaterale in dinamica cultural-stiintifica. De atunci insa, dupa doua decenii, am sesizat nevoia acuta a unui ghidaj bibliografic in noianul de aparitii editoriale care au explodat, mai cu seama de la inceputul celui de-al doilea mileniu. Bibliografiile tematice, in cazul acesta una prevalent istorica, sunt o evidenta a bibliologiei din epoca tarziu moderna, dar nu si-au pierdut din utilitatea educativ-culturala nici astazi. Interconectarea si globalizarea, inerente revolutiei telematice din ultimele decenii, solicita o cantitate tot mai mare de informatii, dar de multe ori de nisa, dincolo de generalitatea placida tipica informatiilor prezente in cartile, interfetele sau site-urile cu fizionomie enciclopedica. Cercetatorul ambitios si curios are nevoie de o profunzime informativa pe care numai un aparat bibliografic profesionist poate sa i-o ofere. Din aceasta evidenta a plecat si intentia noastra de a relua la alta scara, dupa doua decenii, un demers bibliografic care s-a dovedit a fi valid si durabil. [...] In interiorul acestui concentrat bibliografic, dupa lungi dezbateri in duet determinate de dorinta de a da o forma cat mai cuprinzatoare, dar care sa mentina caracterul de bibliografie istorica in sens larg, am decis sa inseram urmatoarele categorii de realizari livresti cu destinatie publica si vestimentatie editoriala finita: 1. lucrari ale autorilor italieni privind Romania si romanii publicate in limbile italiana si romana; 2. lucrari ale autorilor romani privind Italia si italienii publicate in limbile romana si italiana; 3. lucrari ale unor autori straini privind Romania si romanii publicate in limba italiana; 4. lucrari ale unor autori straini privind Italia si italienii publicate in limba romana; 5. lucrari ale unor autori italieni privind Romania si romanii aparute in limbi straine; 6. lucrari ale unor autori romani privind Italia si italienii aparute in limbi straine; 7. lucrari ale unor autori italieni, straini si romani traduse si/sau scrise in limba romana fara referire la Romania/romani sau Italia/italieni, publicate in Italia; 8. lucrari ale unor autori romani, italieni si straini traduse si/sau scrise in limba italiana fara referire la Romania/romani sau Italia/italieni, publicate in Romania; 9. lucrari ale unor autori straini privind relatiile romano-italiene, argumente italo-romane sau personalitati din ambele tari publicate in alte limbi decat romana si italiana; 10. lucrari coordonate/editate de specialisti romani si italieni in alte tari decat Romania sau Italia cu continut referitor la argumente romano-italiene; 11. lucrari in limbile romana, italiana sau limbi straine care sunt conexate cu conceptul de Roma antica, Sfantul Scaun/succesorii lui Petru si Citta del Vaticano. Din motive pendinte de bogatia materialului bibliografic recenzat, dar si a varietatii sale extraordinare am decis sa segmentam bibliografia in calupuri mari, pe teme cu caracter clasic, opinand ca o transarea minutioasa a vocilor stranse in acest volum ar fi creat dezechilibre si ar fi pus in evidenta discrepantele existente de partea romana sau italiana pe anumite teme si fronturi de cercetare. - Autori

Acasa, in cer. O poveste despre Dumitru Vartic si Codruta Aron Vartic

Aceasta povestire monografica s-a nascut dintr-o necesitate. O necesitate a sufletului aflat in interes de serviciu. Memoria colectiva este ca un copil rau, razgaiat, rasfatat, care obtine tot ceea ce vrea cu o bataie de picior, cu o trantire inlacrimata pe podele. Atunci cand vrea, aceasta memorie este exemplara, scoate la suprafata oameni si locuri, ii impinge acolo unde trebuie sa stea, unde ar fi trebuit sa fie, acolo unde prezentul nu devine intotdeauna viitor. Dumitru Vartic si Codruta Aron Vartic, tata si fiica, sunt acum in fata Dumneavoastra in primul rand al stranei, fiindca am dorit sa fie cat mai aproape de Dumnezeu, sa-i simta rasuflarea. Amandoi au plecat de tineri, nedreapta plecare, dar au lasat in urma-le semne importante de viata aflatoare, nu numai in fonoteca muzicala a Studioului de Radio Cluj. O hibernare culturala pare ca a sortit acestor oameni sa stea cu ochii inchisi in asteptarea clipei cand vor fi rechemati sa dea viata, sa insufleteasca din nou legatura cu ascultatorii. Acestia s-au imputinat! Majoritatea a umplut odaile Raiului, altii s-au dus la munci in cealalta parte, fara duminici libere. Aici au ramas cativa iubitori ai muzicii populare, iubitori ai cantecului adevarat, ai cantecului carunt, venit dintr-un timp fara varsta. Acestora Dumitru Vartic si Codruta Aron Vartic le-au oferit prilejul de a reveni mereu in sufletul copilariei, de a reveni mereu in amintirile acelea fara de care omul nu se poate defini. Povestea noastra este, in forma, neconventionala, fiindca nu respecta, decat in parte, rigorile unei monografii pe calapod, cronologii, asezare in pagina, si a evitat pe cat s-a putut stolurile de cifre, de procente. De aceea este o poveste si incepe, ca in basme, cu "A fost odata". Ca nu putem sa incheiem cu un suras mare, administrativ, „si au trait fericiti, pana la adanci batraneti” este deja o alta poveste. Cei doi, tata si fiica, au fost pentru noi un pretext nobil, un pretext minunat, unic si irepetabil, de a face o calatorie care se petrece o data in istoria traditiilor folclorice romanesti. Ramane insa mai puternica decat toata aceasta calatorie ideea ca folclorul romanesc trebuie sa existe si sa reziste. De aceea aceasta carte este un strigat foarte puternic pentru toti cei care raspund de folclorul romanesc, sa fie vigili si sa nu lase nicio clipa sa se petreaca vreo stricaciune in ceea ce ne-a fost lasat in trebuinta, cu folosinta. Povestea noastra nu este un scop epic propriu-zis, ci este mijlocul prin care cerem cu argumente concrete necesitatea, vazuta ca strategie de culturala nationala, de a pastra identitatea, chipul si forma sufletului, traditiile cu obrazul curat, si cantecul nesuit pe tocuri sau jocurile suferind de artificii coregrafice. Asijderi, salvarea unor meserii din tineretea istoriei, a unor indeletniciri pe care viitorimea sa le inteleaga, ca au fost, au avut timpul lor, trebuie sa ramana in albumul de familie al neamului romanesc. Povestea noastra devine, astfel, un protest direct fata de apatia politicienilor, dospita de drojdia rea a nestiintei, a nevointei, oameni care uita, subit, dupa ce au schimbat caruta cu automobilul, de unde vin si copiii cui sunt. Vorbim despre taranul roman, deja putin si despre Tara lui profunda. Undeva, asa cum zice cantecul popular, arde o lumina, lumina puternica, unde se afla cei doi, tata si fiica, privind la lucrarea noastra si dandu-ne girul, si dandu-ne increderea ca am realizat ceea ce trebuia realizat. Sigur, ar fi fost ceva foarte usor, ceva la indemana, ceva functionaresc, sa facem o carte cu elogii, cu superlative, sa rugam cativa cantareti sa ne spuna opinia lor despre cei doi, sa mergem pana la radacina unor albume cu fotografii, sa rascolim un pic pe-acolo, sa scoatem cate ceva la lumina, si gata cartea, despre doua vieti ingemanate. Nu, nu am dorit asa ceva pentru ca respectam si vom respecta intotdeauna Studioul de Radio Cluj, colegii nostri care sunt, colegii nostri care nu mai sunt, dar raman pentru totdeauna

Ion - Vol. 1 + 2 (editie anastasica in cutie de colectie)

Ediţie anastatică după prima ediție tipărită la București. Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri.Acţiunea se petrece în satul Prislop, de lângă Năsăud; în roman, Pripas. Pentru a situa locurile, pornesc cu cititorul pe şoseaua naţională, mă abat, din sus de Armadia, pe o şosea laterală care trece Someşul; apoi, prin satul Jidoviţa, ajungem la Pripas. Armadia e numele găsit orăşelului Năsăud, precum şi Jidoviţa indică satul, ce se numea înainte Tradam, dintre Năsăud şi Prislop. [...] Descrierea drumului până la Pripas și chiar a satului şi a împrejurimilor corespunde în mare parte realităţii. De când romanul Ion a devenit prea cunoscut, şi satul Prislop a dobândit o faimă, pe care n-a nădăjduit-o niciodată, călătorilor de marcă li se arată de şefii autorităţilor din Bistriţa sau din Năsăud casa în care ar fi stat învăţătorul Herdelea, crucea de la intrarea în sat, casa lui Ion Glanetaşu, cârciuma lui Avrum, pe care azi o ţine un nepot de-al lui, şi diverse alte lucruri din roman. Inutil să spun că elevii liceului din Năsăud se plimbă deseori până la Pripas, urmând paşii lui Titu Herdelea şi ai surorilor lui, căutând să fixeze cu precizie locul unde s-a întâlnit Titu cu d-ra Roza Lang şi altele, şi altele... Şi totuşi petrecerea de la horă, scandalul, cheful de la cârciumă, bătaia dintre flăcăi şi toate amănuntele celelalte, deşi plasate în Pripas, în sufletul meu trăiau ca întâmplate în alt sat, în satul primei mele copilării. (Liviu Rebreanu, Mărturisiri, 1932) Romanul Ion mai are puțin până la centenar. Evenimentul este anticipat de Editura Școala Ardeleană printr‑o ediție anastatică a primei versiuni tipărite. Autorul a intervenit în edițiile următoare prin corecturi și îndreptări stilistice de detaliu, dar nu a operat tăieturi sau adaosuri, modificări de structură epică sau de viziune, așa încât ediția primă, din noiembrie 1920, rămâne un reper și exercită fascinația unei apariții miraculoase pentru evoluția literaturii noastre. Întreaga istorie a romanului, variantele din manuscris, intervențiile scriitorului în edițiile ulterioare (încă opt antume) sunt documentate minuțios și pot fi urmărite în ediția critică întocmită de Niculae Gheran, secondat de Valeria Dumitrescu, în volumul 4 de Opere Liviu Rebreanu, Editura Minerva, 1970. Autorul însuși a explicat pe îndelete geneza romanului, etapele redactării, legătura lui cu propria biografie, modul în care s‑a raportat la spațiul geografic năsăudean din care provine într-un text pe deplin lămuritor și edificator, o serie de Mărturisiri foarte interesante pentru cititorul care vrea să înțeleagă procesul creator și felul în care a luat naștere o lume imaginară dintr-o lume reală. (Ion Simuț

Cartea din vis. Antologie de autor (1969-2024)

Volum apărut la aniversarea a 80 de ani ai autorului Ediția a II-a, revăzută și adăugită Prefață de Ion Pop Imagine coperta I: Silviu Oravitzan, Poarta, 1998 (tehnică mixtă pe pânză) Nădăjduiesc ca, și la cea de-a doua ediție (revăzută și adăugită), antologia de față să rămână tot o Carte din vis. S-ar exprima, în acest mod, nu doar dorința firească de continuitate, ci, îndeosebi, angajamentul autorului de a-și reconfirma, în fața propriei conștiințe și a virtualilor săi cititori, modul propriu de gândi și a scrie poezie. Cu sau fără voia noastră, scriem toată viața o singură carte. O carte ca un copac ale cărui ramuri se ridică spre cer, dar care are rădăcinile în solul capricios, și greu de desțelenit, al visului. Suntem, altfel spus, părinții, urmașii și mărturisitorii propriilor iluzii, ezitări, strădanii și neputințe, arhitecții și zidarii unui claustru cu zăbrele de ceață. În chiliile lui, poruncile, limba, dicția, stilul, prozodia se pot modifica, dar rigorile visului rămân neschimbate. (VASILE IGNA) Vasile Igna este poet, deși scrie și proză, om delicat și tăcut. Pare a se răsfrânge în el însuși. Nu se apără excesiv de ceilalți, dar nici nu se predă numaidecât. Sentimentele și le păstrează pentru cărți care alcătuiesc provincia lui de cărturar nostalgic nimerit din greșeală printre vietățile crude din lumea mare. Politicos, refractar prin structură la vulgaritate, discret fără exuberanță, va fi întotdeauna un om și un poet închis între petalele sufletului său ca într-un mare și roșu trandafir. (NICOLAE MANOLESCU, 1982) Cu Vasile Igna pășim, e limpede, în perimetrul – inextricabil, sacru și profan – al poeziei: al celei dintre euforie și deznădejde, dintre alean și subite accese de resemnare, dintre surâs și ușoară compătimire, dintre înfrângerea sinei și contemplarea aprigă (cu angelică iubire ori nițel înveninat sarcasm) a lumii de afară. (N. STEINHARDT, 1987) Visele lui Igna nu sunt, de fapt, nocturne, ci de soiul celor cu ochii deschiși, tratate atât de larg de Bachelard. Tehnic vorbind, ele sunt contemplații de peisaje (naturale sau muzeale) realizate printr-un descriptivism fantezist care transformă fotografia developată în miraj. Derulate cu voce „obiectivă”, peisajele – meditații ale lui Vasile Igna insinuează de-a dreptul cu delicatețe schije de angoasă în ceremonia descriptivă, făcând peisajele să vibreze în perspectiva unui lirism existențial panicat, în pofida calmului recitativ. Ceea ce vede el afară e, de fapt, ceea ce e înlăuntrul său. (AL. CISTELECAN, 2023) Poezia lui Vasile Igna, cu încercări și reușite pe atâtea „clape” ale discursului liric, însă mereu dispusă să experimenteze, făcând să conviețuiască firescul cu livrescul, atinge astfel un punct de reper de două ori reprezentativ, pentru o operă ce se rotunjește convingător la vârsta înaltei maturități cu o marcă originală în peisajul nostru liric actual. (ION POP, 2024

Petre Abrudan – Colonia pictorilor Baia Mare 2019

Istoria artei romanesti, cunoscuta si prezentata (in canonul istoriografic si iconografic deschis de George Oprescu), retine numele lui Petre Abrudan (1907-1979) ca fiind legat de activitatea artistica din orasele Baia Mare, Oradea, Cluj, desigur cu ecouri si reprezentare nationala si in Bucuresti. Arta lui Petre Abrudan a fost observata, apreciata si recenzata de nume importante ale criticii si istoriei artei din Romania, incepand cu mentionatul George Oprescu (care il remarca pe artist inca din 1939), apoi de Petru Comarnescu, Ion Frunzetti, Vasile Florea, Horia Horsia, Marin Mihalache, Mircea Toca, Mircea Deac, Constantin Prut, Negoita Laptoiu, Daniel Popescu, Ruxandra (Nadejde) Garofeanu, Virgil Mocanu, Dan Grigorescu, Viorica Guy Marica, Cornel Radu Constantinescu, Valentin Ciuca, Vasile Radu, Mihai Musca, Livia Dragoi, Tiberiu Alexa si altii. Putem sa ne intrebam ce au apreciat aproape in unanimitate toti acesti specialisti in privinta creatiei lui Abrudan? Raspunsul multiplu, exprimat concis, ar consta pe de-o parte in aspectele implicarii lui Abrudan atat in organizarea vietii artistice din Transilvania de Nord si a invatamantului de specialitate, cat si in coagularea unei forme stilistice de modernism autohton, dar si preocuparile pentru teme sociale sau inspirate din folclor sau viata satului. Pornind de la aceste premise putem incerca sa extindem evaluarea importantei si statutul operei lui Abrudan astazi, la peste 40 de ani de la trecerea lui in eternitate, cu prilejul expozitiei retrospective, acompaniata de acest volum, consacrate artistului de catre Colonia Pictorilor din Baia Mare. Acest studiu monografic isi propune reconstituirea in detaliu a activitatii expozitionale a artistului, facuta atat pe baza arhivei personale a lui Abrudan (cu fise de creatie, de activitati si caiete de notite), cat si utilizand arhivele publicatiilor periodice care au consemnat-o, coroborate cu studiile si cataloagele publicate, dedicate artistului. Cu riscul poate uneori de a obosi cititorul cu acest demers, consideram ca acesta este necesar pentru o mai buna cunoastere si restituire sintetica a operei lui Abrudan, in vederea unor mai consistente cercetari si interpretari viitoare. De mentionat ca pana la data acestui studiu monografic, nu a fost publicat un repertoriu expozitional exhaustiv al operei lui Abrudan si in intampinarea acestei nevoi a fost realizata aceasta cercetare. Incercarea monografica retrospectiva prezenta tine cont de importanta ansamblului operei lui Petre Abrudan, realizata atat in perioada ei timpurie, interbelica, cat si in aceea de maturitate, din timpul regimurilor totalitare comuniste romanesti, fara a realiza operatii de "whitewashing" in prezentarea datelor, informatiilor sau lucrarilor care au facut cariera in epoca (lucrari pentru care azi este adesea utilizata titulatura de "arta oficiala"). - Cosmin Nasui Considerat drept unul din cei mai importanti pictori ardeleni ai secolului XX, Petre Abrudan s-a nascut in anul 1907 in localitatea Sutoru (judetul Salaj). S-a format profesional la Scoala de Arte Frumoase din Cluj. [...] I-a avut ca profesori, printre altii, pe Catul Bogdan, Aurel Ciupe, Anastase Demian si Eugen Pascu - ultimii doi, reputati creatori strans legati de mediul cultural interbelic din "Centrul Artistic Baia Mare". In perioada studiilor clujene ia contact pentru prima data cu Baia Mare si cu miscarea artistica de aici, ca bursier al Ministerului Cultelor si Artelor din Bucuresti, in cadrul coloniei studentesti de vara organizata in 1927 pentru studentii din institutiile academice romanesti de arta. Dupa absolvire se stabileste la Baia Mare pentru o perioada mai indelungata (1932-1948), timp in care desfasoara o prodigioasa activitate artistica. [...] In 1939 a fost prezent cu lucrari la expozitia deschisa la Bucuresti de membrii coloniei artistice baimarene, creatia lui fiind apreciata elogios de George Oprescu. In 1942 si 1943 participa la Expozitiile Pictorilor Romani din Transilvania de Nord. Ca urmare a importantei pozitii pe care o dobandeste in cadrul coloniei artistilor baimareni, in 1937 este ales secretar al nou infiintatei Societati a Artistilor Plastici din Baia Mare. In perioada ocupatiei maghiare de dupa Diktatul vienez din 1940 continua sa locuiasca si sa activeze la Baia Mare (septembrie 1940 - octombrie 1944), iar imediat dupa eliberare devine lider al gruparii artistice baimarene, fiind ales in 1945 presedinte al filialei locale a Sindicatului de artisti, scriitori si ziaristi. Toate acestea il consacra pe Petre Abrudan drept una dintre personalitatile marcante ale perioadei interbelice a istoriei "Centrului Artistic Baia Mare". - Ioan Angel Negrea

Mărturii asupra unui veac zbuciumat

Nicolae Mărgineanu este unul dintre cei mai mari psihologi români, care a avut un rol esențial în retrocedarea integrală a Ardealului după cel de-al Doilea Război Mondial, autor a 12 cărți de psihologie, arestat și condamnat de regimul comunist din România la ani grei de temniță.Mircea Miclea:„O expresie nu numai a ceea ce a făcut istoria din om, ci, mai ales, a ceea ce a făcut omul Nicolae Mărgineanu din ce a făcut istoria cu el.” Daniela Mărgineanu-Țăranu: „Manuscrisul memorialistic al profesorului Nicolae Mărgineanu însumează peste 700 de pagini dactilografiate și cuprinde perioada studiilor de la Blaj și Orăștie, a specializărilor în universități din Germania, Franța, Anglia, Statele Unite, precum și a evenimentelor din timpul și de după încheierea războiului, inclusiv a perioadei de peste șaisprezece ani de detenție politică (1948–1964).La data redactării (1978), Nicolae Mărgineanu nu spera într-o publicare imediată a paginilor sale, document de mare interes științific și politic, dar, mai ales, de conduită morală.Editura Școala Ardeleană publică acum această a treia ediție completă și revizuită (în ordine cronologică), după cea parțială (Editura Dacia, 1991) și cea din 2002, apărută sub egida Fundației Culturale Române. Ediția în limba engleză, Witnessing Romania’s Century of Turmoil. Memoirs of a Political Prisoner, a fost publicată în 2017, la University of Rochester Press, în traducerea lui Călin Coțoiu și sub coordonarea reputatului profesor și istoric Dennis Deletant.”Mircea Miclea: „Cartea lui Nicolae Mărgineanu poate constitui un excelent studiu de caz despre memoria autobiografică. Câțiva ani de formare profesională postuniversitară și stagiile în străinătate au constituit hrana lui spirituală pentru ceilalți șaisprezece ani de pușcărie. Probabil că i-a rememorat și i-a povestit de zeci și sute de ori; i-a visat și i-a retrăit prin carcere și închisori. Așa au ajuns să ocupe un spațiu mult mai mare în mintea lui și să transpară în scrierea memoriilor. Geografiile interioare au devenit mai reale și mai întinse, compensând geografia mizeră a spațiului concentraționar.Mărturie despre oameni și întâmplări dintr-un veac zbuciumat, cartea lui Nicolae Mărgineanu este, mai întâi de toate, o mărturisire despre sine însuși. Ea arată cum poate fi învinsă asprimea realului prin mobilizarea forțelor sufletești. Din închisoare, Mărgineanu a ieșit învingător!”Dennis Deletant: „Memoriile lui Nicolae Mărgineanu constituie un adaos unic și neprețuit la literatura de limbă engleză care are ca temă experiența deținuților politici nu numai în România comunistă, dar și în statele autoritare, în general. Acestea folosesc, sub aspect grafic, experiențele de încarcerare ale autorului (1948–1964) pentru a scoate în evidență abuzul arbitrar de autoritate în România comunistă, precum și curajul său de a-și menține integritatea morală și demnitatea în fața nedreptăților. Cu toate acestea, recursul la memorie depășește suferința sa postbelică, oferind o relatare plină de nostalgie și sensibilitate a episoadelor din tinerețea autorului petrecută în Ardeal, în perioada anilor 1916–1918.”Nicolae Mărgineanu: „Avantajul, marele avantaj al intelectualului, ajuns la închisoare, acesta a fost: bogăția vieții sale, care-l făcea să-și ajungă sieși și să nu se simtă singur oriunde s-ar fi aflat. Aceste condiții criminale, inimaginabile prin neomenia lor, le-am putut suporta tot numai cu această retragere în propria noastră conștiință, unde găseam suficientă liniște sufletească ca să nu ne pierdem încrederea în noi. În oameni și în noi. Și în dreptatea în lume, care, în cele din urmă, trebuie să vină. Aceleași condiții neumane au fost însă suportate mult mai greu de muncitori care, după câteva zile, își pierdeau echilibrul psihic și se prăbușeau. Sau acceptau condițiile ofițerului politic de a îndeplini funcțiunea de turnător! Tăria de caracter a țăranilor a fost mai mare, dar, obișnuiți cu orizontul larg al spațiului mioritic cântat de Blaga, la claustrare nu rezistau nici ei și se prăbușeau. Intelectualul singur a rezistat la toate neomeniile!”BIOGRAFIA AUTORULUI: NICOLAE MĂRGINEANU (n. 22 iunie 1905, Obreja, comuna Mihalț, județul Alba – d. 13 iunie 1980, Cluj)STUDII: Licențiat (1927) și doctor (1929) în filosofie, având ca principală specializare psihologia, cu mențiunea Magna cum laude, în cadrul Universității din Cluj. Docent în psihologie la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității din Cluj (1931). Studii de specializare la Universitățile din Leipzig, Berlin și Hamburg (1929), Sorbona– Paris (1935) și Londra (1935). Cercetător științific în calitate de bursier al Fundației Rockefeller la Universitățile Harvard, Yale, Columbia, Chicago și Duke (1932–1934).ACTIVITATEA DIDACTICĂ ȘI ȘTIINȚIFICĂ: Preparator (1926–1928), asistent (1928–1936) și șef de lucrări (1936–1938) la Institutul de Psihologie al Universit

Soarele din oglindă. Antologie de autor (1998-2023)

Ilustrații: Dragoș PătrașcuNota autoruluiSelecţia poemelor și prozopoemelor din această antologie a fost făcută de către autor din următoarele volume: Istorii pe care n-am să le scriu (Allfa, București, 1998), Scene intime. Scene de masă (Idea, Cluj, 2001), Il rauco suon (Casa Cărţii de Știinţă, Cluj, 2006), În Balkanya, eu și ceilalţi demoni (bybliotek, Cluj, 2011), Până una-alta (bybliotek, Cluj, 2012), Vertij (Charmides, Bistriţa, 2014), TU (Tracus Arte, București, 2016), Avionul fantomă (Tracus Arte, București, 2017), urmuz. 23 noiembrie 1923 (Tracus Arte, București, 2018), și încă ceva (Tracus Arte, București, 2019), Bufonerii și litanii (Tracus Arte, București, 2020), celelalte lucruri inutile (Tracus Arte, București, 2022). Nota editoruluiIlustraţiile care însoțesc această antologie de poeme reprezintă, în sine, și ele „o antologie” artistică, fiind realizate de Dragoș Pătrașcu între anii 1995 și 2021, cu alte cuvinte, aproape în aceeași perioadă în care au fost scrise și aceste poeme. Soarele din oglindă e, uneori, la fel de orbitor ca soarele de pe cer. Nu însă la fel de neîndurător. Cu oglinda te poți juca, poți chiar să te ascunzi în spatele ei. Dacă alegi unghiul potrivit, ți se permite să jonglezi, fără temeri, cu ceea ce pare de neîndurat. Oglinda e, totodată, o deschidere și un văl. Revelând, temperează. Estompând, îndeamnă privirea să-și creeze propriile-i lumi. Și, mai ales, îngăduie ca soarele să palpite și în regim nocturn. Deoarece acolo, în noapte, ai șansa să te întâlnești cel mai des cu dublii și cu semenii tăi. Acolo, în noapte, se spun poveștile cu miez enigmatic și se aud litaniile care ne mângâie și ne rezidesc.Așadar, Soarele din oglindă. Sub acest titlu se înșiruie cei 25 de ani de poezie ai mei. Primesc această antologie, cu recunoștință, ca pe un magnific dar din partea Editurii Școala Ardeleană, cu speranța că se vor bucura și alții de el. (MIHAI MĂNIUȚIU) Capacitatea de a inventa și regiza situații – macabre, dramatice, funambulești, spiritualizate –, de a suprapune planului dilematic serii de constelații simbolice, în care mitul puterii divin-despotice, erosul energetic, singurătatea și jertfa Alesului generează situații-limită, alături de capacitatea de a transfera imaginarul în acțiune și ideile în viziuni de o covârșitoare plasticitate conferă teatrului și textelor lui Mihai Măniuțiu o adevărată forță de șoc. [...] Eu baroc, manierist, om de meraviglia și agudezza, Măniuțiu este un artist cu senzorium cultural și intelectualism palpitând de carnalitate. (DAN C. MIHĂILESCU) Pot repeta, pe scurt, ce spuneam altădată despre excelentul regizor, eseist, prozator, poet Mihai Măniuțiu: poemele lui coboară, cu fiecare plachetă, tot mai adânc și mai dez-vrăjit spre interioare vulnerate, proza exersează derâderi la lumea care (pe)trece, iar regia caută locul de mijloc, răscrucea în care înăuntrul și în afara s-ar putea reconcilia. [...] Cărțile sale, excelente, se succed una după alta fără a impune cu forța cuvenită acest scriitor de raftul întâi. [...] De citit Mihai Măniuțiu neapărat. (IRINA PETRAȘ) „Cerebralul” Măniuțiu se înfățișează în literatura sa ca un „vizionar” fără limite, artist al fanteziei și al „himerelor”... (ION BOGDAN LEFTER) Prestigiosul regizor de teatru Mihai Măniuțiu [...] s-a ilustrat la cote înalte și ca prozator și poet. În această a doua ipostază a manifestat o mobilitate a fanteziei și a formelor discursive remarcată în toate glosele critice care i s-au consacrat, cu accente pe o „artă a dedublării”, a jocului cu măștile și convențiile literare, în general, fapt deloc surprinzător la cineva care are evidenta vocație a înscenărilor de momente de viață și de destine în „marele teatru al lumii”. (ION POP) Vrăjire și dez-vrăjire a realității, cărțile lui Mihai Măniuțiu închipuie o rostire dedusă din straturile difuze ale cotidianului și din paradoxurile unei suprarealități exuberante și ludice, prin care este expusă linia de întâlnire dintre lumi, fisura inconsistentă din lucruri, dar și jocul inconstant dintre interioritate și exterioritate. (IULIAN BOLDEA) ars poetica sub cupola de aur și de safireîn ritmurile unei muzicicum nu mai auzisem până în acel momentprintre gratii de oțel care ne protejauam zărit-o pe lidia jigamarea dresoarevârându-și coama sălbatică blondăîn gura leilor ei ca niște mielușei(lei care au sfâșiat-o de vieîn arenănu mult timp după aceea) peste ani și ani m-am gândit și mi-am spuscă asta − cam asta înseamnă să scrii poeme:să-ți vâri capul în gura unor lei ca niște mielușeicare or să te sfâșie dacă (și când) o să li se pară lorcă așa le stă bine unor fiare regești Reperele biobliografice ale autoruluiMihai Măniuţiu