55 rezultate (0,25273 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Constantin Lucaciu o figura istorica necunoscuta

Urme ale unor oameni de seama

A fost odata in Carpatia

A fost odata in Carpatia

Cu o frază sigură și alertă, A fost odată în Carpatia aduce la viață istoria bogată a unor lumi și culturi din vechime. Exercițiu nostalgic, universul creat de Constantin Ciceovan înglobează o multitudine de arii geografice și culturale și confluențele dintre ele, aspect care așază cartea sub spectru spiritual valah. La granița dintre roman istoric, de aventuri și fantastic, volumul reușește să provoace experiențe neașteptate de imersiune senzorială în lumea vieții personajelor sale, cu o capacitate remarcabilă de a învia ambianțe uitate ale trecutului, dincolo de negura opacă și misterioasă a timpului. A fost odată în Carpatia este primul roman dintr-un proiect mai amplu al autorului, care în prezent lucrează la al doilea volum din serie. Un roman al esențelor românismului dintotdeauna. (Radu Vida) Forța epică uriașă, dezvoltată pe spații vaste, împrumută autorului o voce sadoveniană de care cred că literatura noastră ar avea nevoie. (Vianu Mureșan) Romanul lui Constantin Ciceovan nu e unul de capă și spadă, ci mai degrabă de obște comună a Occidentului și Orientului, într-o lume în care faptele mari sunt de natură morală, bazate pe istețime, iscusință, devotament, loialitate, ele rămânând înscrise în mentalul colectiv ca „învățături” pentru timpurile noastre. (Mircea Popa) Ajunse la herghelie și o găsi părăsită. Fata plecase, dar nu apucase să ducă și caii cu ea. „Am să-i iau să-i vând, iar pe fată dacă o găsesc, o duc acasă de sclavă.” Se îndreptă spre țarcul unde erau adunați caii, când o auzi cum strigă după el. Ieșise din șură, închizând poarta în urma ei, iar în mână ținea o furcă. Cei șase tătari descălecaseră și se așezaseră la umbră. Când o văzură pe fată cu furca, începură să se ridice. Babor le făcu semn să rămână pe loc și le strigă ceva pe limba lor. – Asta e a mea! Voi stați deoparte și priviți ce-am să-i fac! Îl apucase o furie vecină cu nebunia. Își aminti cum pierduse totul din pricina ei, cum îi luase căruța cu tot ce era în ea, și armăsarul cel argintiu, apoi cum pierduse și câinele. Avea în ochi sclipirile morții. Luă hangerul în pumn și-l scoase din teacă, apoi îl băgă înapoi cu un sunet sec, cum cade securea pe butuc. Râse ascuțit și puse mâna pe biciul încolăcit în jurul umărului. Dar se răzgândi iar și și-l puse la brâu. Sări ca o pisică și-i smulse furca din mână, apoi o doborî la pământ cu un dos de palmă. Tătarii se uitau la el și râdeau, îndemnându-l cu strigăte și chiote. (Constantin Ciceovan

RON 48.50
1

Somnul Rațiunii

Somnul Rațiunii

Omagiu editorial la aniversarea a 86 de ani ai autorului sub auspiciile Asociației Civice Pro MârghiaEdiție îngrijită de Alexandru VăduvaCu un portret al autorului de Dorel VișanCuvânt-înainte la ediția I de Acad. Constantin Bălăceanu-StolniciImagine coperta I: MICHELANGELO, Crearea lui Adam (Capela Sixtină), frescă, circa 1508-1512 Respectul pentru semeni, indiferent de etnie şi grad de cultură, mi se pare a fi cheiade aur a armoniei dintre oameni, indiferent de timp şi de istorie. Când vom învăţa să respectăm viaţa sub toate formele sale, de la firul de iarbă până la om, ca pe o taină sacră a Universului, atunci nimic rău nu se va mai întâmpla.Am naivitatea să cred că aceste vremuri vor veni! (Dumitru Constantin-Dulcan) Dumitru Constantin-Dulcan este un om rar. Se spune că Universul nu are măreții. El numai există. Pentru că puțini ca număr și rari ca fond uman și mental sunt cei care pot să vadă cu ochii deschiși copleșitoarea minune a Creației.Prietenul, Omul și Savantul Dumitru Constantin-Dulcan a văzut cu ochii senini această măreție unică și neasemuită a Universului și, iată, o împărtășește prin aceste cărți, cu generozitatea specifică aleșilor, tuturor oamenilor care vor să o cunoască.Prin profunzimea și coerența adevărului din operele sale, Profesorul Dulcan și-a creat „scaunul patriarhal” al neuitării. (Dorel Vișan) CuprinsAles între oameni de Dorel VișanCuvânt-înainte la ediția I de Acad. Constantin Bălăceanu-StolniciCuvântul autorului la cea de-a treia ediție (2014)EseuriQuo vadis, homine?„Somnul Rațiunii naște monștri”Panem et circensesEșecul religiei sau marginalii la un războiFilosofie și medicinăEvoluția – conștiință sau hazard?Cu viața pe moarte călcândGânduri răzlețe la o descoperire anunțatăDe ce Doamne…?Boala și artaRelația dintre geniu și boala epilepticăIuliu CezarSfântul PavelNapoleon BonaparteGustave FlaubertF.M. DostoievskiVincent Van GoghSexualitatea ca mister și ca finalitateCum gândim sau cum putem fi induși în eroareEvocăriLumina profesorului Vlad VoiculescuPetre BrânzeiȘtefan Odobleja – neșansa geniuluiInterviuriDrumuri spre Eminescu…(Interviu acordat scriitorului Alexandru Văduva)Între Inteligența Materiei și Somnul Rațiunii …(Interviu acordat scriitorului Alexandru Văduva

RON 62.90
1

Celalalt Cluj. Povestiri adevarate

Celalalt Cluj. Povestiri adevarate

Clujean din naştere, oraşul a însemnat pentru mine – ca-ntr-un joc secund barbian – ceva mult mai subtil decât poate însemna acesta pentru cineva mutat în el, chiar şi cu decenii în urmă... E un sentiment inexprimabil, pe care doar „băştinaşii” săi îl pot avea, o patină imprimată direct pe inimă, din naştere – obligatoriu la Clinica „Stanca” – sau în timpul hălăduirilor de zi şi noapte pe celebrul „Floaştăr”, al momentelor petrecute la Arizona, Croco, Melody, Conti sau Cola, când prin faţa ta defilau marile personalităţi ale vechiului Cluj sau galeria de viţă sălbatică a boemilor, nebunilor, scăpătaţilor burgului. Pitty Vintilă, regretatul medic legist, jazz-man şi fost deţinut politic – cel care s-a urcat pe statuia lui Matei Corvin din centrul Clujului, în 1959, pentru a celebra Centenarul Micii Uniri, plătind pentru gestul său cu ani grei de puşcărie –, aiudean mutat în adolescenţă la Cluj, avea o caracterizare ciudată pentru clujeanul get-beget, care m-a intrigat într-o primă fază: „perfida gazdă clujeană”! Asta pentru că el vedea în clujeanul originar un ins egoist, care-şi închiriază scump locuinţa celor veniţi din alte colţuri ale ţării ca să studieze în oraş, dijmuindu-i la maximum. Şi tocmai această notă specială, remarcată de marele Pitty, pe lângă multe altele, obiective, a fost cea care a dus la „decăderea” spiritului acestui oraş şi la ridicarea mai nou-veniţilor, caracterizaţi în special prin solidaritate de grup, ajungându-se la o dominaţie a acestora asupra vechilor clujeni. E soarta inevitabilă a fiecărui „imperiu” să moară plin implozie, la presiunea „popoarelor” dimprejur... Iar Clujul vechi, rămânând izolat, doar cu profesorii, geniile sale răzleţe şi egocentrice sau cronicarii singuratici, precum subsemnatul, şi-a croit parcă dinadins unicitatea şi aura „derizorie” şi boemă, care-i dă farmec! Ei bine, cartea de faţă tocmai la asta se referă: la INEFABILUL acestui burg, dificil de reperat dacă nu eşti de-al lui! Iar eu, o mai puţin „perfidă gazdă clujeană”, mă voi strădui, în aceste pagini, să vă prezint trecutul, prezentul şi (precis!) viitorul lui, încălcând această stranie Omerta, şi să le ofer vechilor şi noilor clujeni un ghid de cunoaştere – de fapt, o istorie nefardată a oraşului, prin oamenii săi. Pe care, priviţi printr-o lentilă convexă, i-am considerat, oarecum, emblematici. (Sorin Grecu

RON 48.50
1

Cultură și cunoștință

Cultură și cunoștință

Cuvânt-înainte de EUGENIU NISTORTeza de doctorat a lui Lucian Blaga publicată acum, la 102 ani de la ediția princeps, într-un volum de sine stătător.Pe copertă: Romulus Ladea, Statuia lui Lucian Blaga (Lancrăm)Proiect editorial apărut sub egida Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Comori vechi ale spiritului omenesc pot nutri nădejdea unei nouă înfloriri. Comori de mult îngropate în pământ vor fi scoase la lumina de popoare tinere, care stau abia în pragul istoriei. (LUCIAN BLAGA) În Ardealul nostru se ridică, sfios, din zi în zi tot mai sus, în zare, un tânăr filosof, în viitorul căruia cred.Este vorba de Lucian Blaga. (…)Apariția cărții dlui L. Blaga, pentru mine, a fost o dovadă că, atunci când îi vine vremea, celula românească „rezistă” și în filosofie, cum a rezistat pe atâtea alte terenuri, și că ea își va da cu cinste partea sa la opera universală a gândirii omenești. (ONISIFOR GHIBU) Putem afirma, fără a exagera cu nimic, că, așa cum o arată și lucrarea Cultură și cunoștință, sâmburii gândirii lui Lucian Blaga au fost importați din Occident, au fost plantați apoi în solul fertil al Patriei și, îngrijiți cu neodihna unei vieți, ne-au dăruit misterioasele roade ale grădinii sale filosofice care, cu „compartimentele” ei trilogiale (a cunoașterii, a culturii, a valorilor și cosmologică), continuă să-i uimească și astăzi pe cunoscători! (EUGENIU NISTOR) CuprinsArgument. Nu rezistă celula? Cu prilejul apariției cărții dlui Lucian Blaga: „Cultură și Cunoștință” de Onisifor GhibuCuvânt-înainte. Lucian Blaga despre osmoza cultură-cunoaștere de Eugeniu NistorScurtă biobibliografie de Horia BădescuNotă asupra ediției de Dorli BlagaCULTURĂ ȘI CUNOȘTINȚĂPrefațăI . I deile și variabilitatea lor funcționalăII . Legea valorilor maximeIII . Problema științificăIV . C ategoriileV . Ipotez

RON 63.00
1

Avram Iancu. Drama 1934

Critici romani de azi

Poeti romani de azi Vol. 1

Poeti romani de azi Vol. 1

Aceasta panorama nu-si propune sa fie o istorie literara, ci mai curand o plimbare critica destul de relaxata prin peisajul divers, fascinant prin varietate, al poeziei care, printr-un aspect sau altul, ramane actuala. O plimbare realizata prin (imprumut formula mai veche a lui Ion Bogdan Lefter) flash-uri, nu prin profiluri critice extinse, cu pretentii de exhaustivitate. Caci prejudecata exhaustivitatii este de sorginte scolara si trebuie lasata la portile criticii. Mai ales ale acelei critici care nu intentioneaza sa sanctifice (desert camuflaj pentru o biata vointa de putere!), ci doar sa faca un pariu pur personal cu timpul si cu mersul literaturii. Un pariu pe valoare, pe descrierea unor universuri poetice, mai mult decat pe sistematizarea lor „exhaustiva” si, nu-i asa?, „obiectiva”. - Razvan Voncu Razvan Voncu (n. 1969), critic si istoric literar, este conferentiar universitar doctor la Departamentul de Studii Literare al Facultatii de Litere, din cadrul Universitatii din Bucuresti. Preda istoria literaturii romane si balcanologie. Este autorul a 16 carti, dintre care mentionam Secvente literare contemporane (2001, ed. a II-a – 2010), Orizonturi medievale (2003), Despre Preda (2003), Eseuri critice (2006), Fragmente de noapte (2008), Un deceniu de literatura romana (2009), Zece studii literare (2010), Labirintul marturisirii (2012), O istorie literara a vinului in Romania (2013), Poeti romani de azi, I (2015), Arhitectura memoriei. Studii de istorie literara clasica si contemporana (2016). A colaborat, din 1989 si pana in prezent, la majoritatea revistelor literare de prestigiu din tara: Luceafarul, Viata romaneasca, Tribuna, Apostrof, Contemporanul, Cultura, Caiete critice, Literatorul, Poesis. In prezent, este redactor-sef al revistei Romania literara. A primit mai multe premii literare si jurnalistice, intre care Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania pentru critica si istorie literara pe anul 2016, Premiul „Titu Maiorescu” pentru critica literara al Academiei Romane (2003) si Premiul Filialei Bucuresti – Critica, istorie literara si eseu a Uniunii Scriitorilor (2014). A fost tradus in franceza, engleza, italiana, sarba si macedoneana

RON 48.50
1

Gurdjieff reconsiderat. Viata. invataturile. Mostenirea

Glontul de argint sau Adevarata moarte a lui Avram Iancu

Vise, reverii, vedenii

Vise, reverii, vedenii

„Introspecția și retrospecția, observațiile tăioase despre cei din jur și despre viață, sub semnul unei legitime insurgențe feminine, și repetatele intrări și ieșiri din labirintul interior au ca punct de convergență realizarea unei scriituri «nervoase», care oglindește, în regimul prozei de factură autenticistă, sensibilitatea de excepție a autoarei.” (Mircea Bârsilă) „Silvia Beldiman reușește să transcrie în romanele sale fragmente ale unei lumi revolute, restituindu-i contururile, culorile și formele prin grila unei memorii afective de indiscutabilă acuratețe.” (Iulian Boldea) „Silvia Beldiman e, fără îndoială, o prozatoare autentică, având lecția clasicilor bine învățată, care știe să povestească fermecător (când vrea și când subiectul îi oferă ocazia) și care aduce în peisajul epic actual o pată de candoare și tandrețe, de care, sunt convins, are nevoie după atâtea experimentări, adesea prea seci, sterile și contrafăcute.” (Constantin Cubleșan) „Silvia Beldiman este o maestră a exprimării stărilor interioare, rațiunea fiind adesea pusă în conflict cu pasiunea, dilemele împingând omul la limita rezistenței psihice, mai ales atunci când e cuprins de spaima unei lucidități ucigătoare.” (Cornel Nistea) „Mare și neașteptată a fost surpriza întâlnirii cu universul copilăriei Silviei Beldiman. Era și lumea copilăriei mele, dar privită altfel, cu o sensibilitate copleșitoare, cu un devotament de etnograf și cu o acuratețe de pictor. Proza ardelenească a câștigat o voce și o nuanță.” (Cornel Nistorescu) ‒ Du‑te în lume, femeie! Acolo e locul tău. Iartă și iubește! Câteva zile de vară pot fi cât o viață de om… Oooom!!! Oooom!! Oooom! preluară văile. Sânziana înmărmuri. „Cine este omul acesta, ca un oracol, care cu ochii lui orbi vede în inima mea și stă cu vulturii pleșuvi, aninat de peretele muntelui, care bea apa zăpezilor topite și toată ființa lui e pace, bucurie și împăcare?” Mai vru să întrebe, să afle ce e cu zilele acelea de vară, dar pustnicul făcu semn cu mâna că e de‑ajuns. Și coborâră pe cărarea îngustă din inima muntelui, dintr‑un loc sfințit de un om de lumină, despre care nu va ști niciodată nimic, pentru că, dacă nu i se va spune, nu va întreba. Zbura prin zăpadă, încât măicuța de‑abia se putea ține pe urmele ei. Își simțea inima! Era vie, lămurită în lumina înaltă din muntele înalt, unde venise cu suflet rănit și de unde se‑ntorcea cu cea mai mare înțelepciune a lumii: „Iartă și iubește!” (Silvia Beldiman

RON 50.00
1

De ce scrii nu scapi

De ce scrii nu scapi

Inspirată, ca atmosferă, din Suferințele bătrânului Wernher, precedenta carte a lui Gheorghe Săsărman, și concepută într-un stil bonom-mucalit, care o face irezistibilă la lectură, piesa principală a volumului de față vorbește despre forța plăsmuitoare a premoniției, adică despre puterea de predestinare pe care scrisul o exercită insidios asupra celui care i se dedică. Imaginați-vă, prin analogie, un Thomas Mann urcat ca pacient la Davos în urma scrierii Muntelui vrăjit sau un Kafka transformat în gânganie după finalizarea Metamorfozei. Printr-un paradox cauzal similar, scriitorul din De ce scrii nu scapi lasă „la dospit” un text nefinalizat în care este vorba despre o gleznă fracturată și pățește, cu ocazia unei vilegiaturi, exact accidentul pe care îl descrisese anterior, repausul medical forțat care urmează oferindu-i răgazul de a face inventarul tuturor catastrofelor despre care a mai scris, în așteptarea, calmă și înțeleaptă, a efectelor pe care acestea le vor produce. Gheorghe Săsărman este un maestru al cauzalităților existențiale prăpăstioase, tratate literar în cheie ludică, decomplexată. Incitat de accidentul creativ care-i încetinește întrucâtva corpul, dar în schimb îi dinamizează mintea, el recuperează din trecut câteva texte proprii cu o consistență destinală similară, realizând un volum tematic vesel, scris subtil și elegant, cu o încărcătură autoironică evidentă. (Ștefan Borbély)Gheorghe Săsărman s‑a născut la 9 aprilie 1941 la București, într‑o familie refugiată din Ardealul de Nord. Școala primară și liceul, la Cluj (1948‑1959). Absolvent al Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din București (1965), doctor în Teoria arhitecturii (1978). Redactor al rubricii de arhitectură și urbanism la Ziarul Scânteia (1965‑1974). Coordonator al paginii de știință la Revista Contemporanul (1974‑1982). Constrâns, pe motive politice, să renunţe la activitatea de gazetar (1982). Analist de sisteme și programator la Centrul Județean de Proiectare din Arad (1982‑1983), apoi la firma GIB din München (1985‑2006). Fondator, președinte (2002‑2004) și președinte de onoare (2004‑2019) al Ligii Asociațiilor Germano‑Române din Germania; președinte al Societății Culturale „Apoziția” din München (2005‑08); director‑editor al Revistei Apoziția (2005‑2010). Membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.Cărți publicate: Oracolul, povestiri (Ed. Tineretului, 1969); Cuadratura cercului, proză fantastică (Ed. Dacia, 1975, ediție cenzurată; ediții integrale: Ed. Dacia, 2001; Ed. Nemira, 2013; ediția franceză: 1994; spaniolă: 2010; americană: 2013, traducerea semnată de Ursula K. Le Guin; germană: 2016; japoneză: 2019, 2023; italiană: 2023); Himera, povestiri și nuvele (Ed. Albatros, 1979); Funcţiune, spaţiu, arhitectură, eseu (Ed. Meridiane, 1979); 2000, roman (Ed. Eminescu, 1982; ediția germană: 1986); Cupa de cucută, roman (Ed. Sedona, 1994; Ed. Dacia, 2002); Sud contra Nord, roman (Ed. Dacia, 2001); Vedenii, povestiri (Ed. Ideea Europeană, 2007); Între oglinzi paralele. Publicistică. 1998‑2009 (Ed. Casa Cărții de Știință, 2009); Nemaipomenitele aventuri ale lui Anton Retegan și ale dosarului său, roman (Ed. Nemira, 2011); Cunoaștere și credință. Lecturi paralele, eseu (Ed. Nemira, 2014); Varianta balcanică îmbunătățită, povestiri și teatru (Ed. Nemira, 2014); Adevărata cronică a morții lui Yeșua Ha‑Nozri, roman (Ed. Polirom, 2016); În fața oglinzii, publicistică (Ed. Casa Cărții de Știință, 2020); Alfabetul distopiilor, roman (Ed. Școala Ardeleană, 2021); Suferințele bătrânului Wernher, roman (Editura Școala Ardeleană, 2023). Teatru: Deus ex machina, piesă în trei acte (C.I. Nottara, 2006‑2009). Numeroase texte publicate în antologii, în volume colective și în periodice din țară și din străinătate.Premii: Premiul Europa (EUROCON V, Stresa, 1980); Premiul Național Ion Hobana „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București (2012); Premiul „Liviu Rebreanu” (cartea anului, proză) al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj (2017); Premiul special COLIN pentru contribuții extraordinare la fantastica românească (2021); Premiul pentru roman, acordat de Convenția Națională de Science Fiction ROMCON pentru Alfabetul distopiilor (2022)

RON 54.00
1

Ion Vartic. in joc de oglinzi

Post/neoistoria filmului romanesc (si nu numai) in mono-dialoguri critice (via Facebook & ExtraFb.). Vol. 1

Carnavalul din poiană. Teatru pentru școlari

Carnavalul din poiană. Teatru pentru școlari

Cartea aceasta se adresează înainte de toate dascălilor. Lor le este folositoare, căci e o „carte practică”. Ea s-a scris din necesitate. În primul rând, după o nu tocmai scurtă și calmă experiență didactică, căci mi-a fost dat să predau în cătune, în sate și în orașe, la clase normale sau simultane, mi-am dat seama că există părți ale personalității copilului pe care nu le poți cunoaște „la clasă”. Aptitudini, talente, tipuri de caracter și temperament sunt sortite să stea ascunse ani de zile ori să se înăbușe și să nu mai apară niciodată la suprafață. (ANA MUREȘAN)Serbarea școlară e locul și momentul în care se dovedește că toți copiii sunt buni. Toți, și cel cuminte, și cel neastâmpărat, și cel timid, și cel îndrăzneț, și premiantul, și codașul se descoperă uimiți și își găsesc locul și rostul pe scenă. Fiecare e bun la ceva. Niciunul nu rămâne pe din afară. Diferiți, și tocmai de aceea frumoși. La fel ca în viață. (ION MUREȘAN)Ana Mureșan este învățătoare cu gradul didactic I. S-a născut la 20 ianuarie 1959, în comuna Chiuiești, județul Cluj. A absolvit Liceul Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca în 1978. Până în anul 1988, a fost învățătoare la școlile gim­naziale din comuna natală (Huta și Strâmbu). Din 1990 până în 2006, a profesat la Colegiul Tehnic de Construcții „Anghel Saligny”, iar în perioada 2006-2020, la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca.A publicat volumele: Carnavalul din poiană, teatru pentru școlari, împreună cu Ion Mureșan (2004); Singur acasă, poezii pentru copii (2006); Asta-i seara de Crăciun, teatru pentru școlari (2011). Ion Mureșan este poet, eseist și publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din România. S-a născut la 9 ianuarie 1955, în Vultureni, județul Cluj. A absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Între 1981 și 1988, a predat în satul Strâmbu, județul Cluj. A fost re­dactor al revistei Tribuna, redactor-șef al revistei Verso, membru al grupării Echinox și al Cenaclului Saeculum.A publicat:Poezie: Cartea de iarnă (1981, 2013); Poemul care nu poate fi înțeles (1993); cartea Alcool (2010); Pahar/Glass/Au fond du verre/ Im Glas/ Bicchiere/Pohár. Cu 10 desene de Ioan Marchiș, traducere de Danilo De Salazar, Szántai János, Virgil Stanciu, Dumitru Țepeneag și Ernest Wichner (2007, 2015); Introducere în poezie (2023).Eseuri: Cartea pierdută – o poetică a urmei (1998, 2019); Oglinda aburită, eseuri conversaționale (2013); Indulgențe, publicistică (2021).Prezent în numeroase antologii apărute în România și în străinătate. Poeme traduse în limbile franceză, engleză, germa­nă, spaniolă, cehă și maghiară.Distins cu Premiul Academiei Române, Premiile Naționale „Mihai Eminescu”, „Lucian Blaga”, „Tudor Arghezi” și de cinci ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România

RON 49.50
1

Hunedorestii. O familie europeana

Hunedorestii. O familie europeana

Din moment ce domeniul de la Hunedoara, primit de Voicu ca danie regească în 1409, din moment ce cel mai impozant și reprezentativ castel gotic‑renascentist, cel de la Hunedoara, din moment ce locul nașterii regelui Matia (Cluj) și locul înmormântării lui Iancu (Alba Iulia) se află toate pe teritoriul României, este justificat acest interes local pentru tema noastră, interes care pornește încă din secolul al XV‑lea. În plus, o mare parte din sursele – mai ales documentare – privind familia de Hunedoara se află tot în arhivele din România sau în cele străine referitoare la români. Evident, cartea aceasta nu s‑ar fi putut scrie fără cercetările laborioase ale celorlalți istorici români interesați de temă, ale istoricilor unguri, germani, austrieci și ale altora, fiindcă istoria, ca și viața, nu are limite și nu trebuie să se scrie după alt criteriu decât cel al adevărului omenește posibil. Dar, fiind viață trăită de oameni, istoriei nu‑i este străin nimic din ceea ce este omenesc, prin urmare nici sentimentele. Astfel că, în ciuda considerațiilor de mai sus despre etnicitate, a precauțiilor mele de istoric și a dorinței sincere de a fi și de a rămâne obiectiv, am scris această carte ca istoric român. Nici nu aș fi putut altminteri, din moment ce soarta a vrut să fiu român. Să pornim, astfel, împreună, cu mintea și cu sufletul, la descifrarea aventurii prin lume a Hunedoreștilor

RON 67.90
1

Cum se scrie istoria literara

Cum se scrie istoria literara

De unde vine istoria literară și încotro merge? De unde vine și încotro se îndreaptă istoria literară? Dinspre istorie – ar fi un răspuns; dinspre critica literară – ar răspunde alții, cei mai mulți. Pledoaria mea nu e o noutate. Ba ar putea fi înțeleasă ca o întoarcere la originile istoriei literare, la locuri prin care a mai rătăcit și la experiențe pe care le-a mai încercat. Acest nou expansionism al istoriei literare sau dorința de diversificare au mai fost duse până în pragul declanșării unei crize de identitate. Reacția de restrângere a câmpului său de aplicație la evoluția internă a literaturii, adică la o istorie estetică, a venit firesc după aventurile anterioare, dar i-a adus alt risc, acela de îngustare a orizontului. La noi, istoria literară a fost prea multă vreme numai estetică, menținută sub obediență călinesciană, și de aceea există pornirea firească de eliberare și expansiune. Nu e mai firească racordarea istoriei literare la Istorie, nu la critica literară? Înseamnă să o mutăm dintr-o vasalitate în alta? Întrebarea merită să fie pusă și să aibă un răspuns. De aceea m-am conectat la reflecțiile istoricului francez Paul Veyne din cartea sa Cum se scrie istoria, apărută în 1971 la Paris și în 1999 la București. Am prelungit sau am translat gândurile de acolo, aici, în Cum se scrie istoria literară, tot fără semnul întrebării, adică într-un sens analitic, nu prescriptiv sau tehnic. (Ion Simuț

RON 48.50
1

Re de Dacia: un proiect de la sfarsitul Evului Mediu

Re de Dacia: un proiect de la sfarsitul Evului Mediu

Re de Dacia: un proiect de la sfarsitul Evului Mediu Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, aparut sub egida Asociatiei Patrimonium Transsylvanicum Cluj-Napoca In cancelaria Republicii Sfantului Marcu, Dacia a facut parte – in mod oficial in acte – alaturi de Regatele Ungariei, Poloniei si – ulterior – al Croatiei dintr-o singura unitate regionala, situata spre marginea rasariteana a Crestinatatii, de la inceputul primaverii anului 1496 si pana dupa batalia de la Mohacs (29 august 1526), supravietuind sigur pana in iarna anului 1527-1528. Prin Dacia, teritoriile locuite de romani au primit in mod generic o forma de entitate statala unitara, specifica epocii Renasterii, entitate demna de o posibila reconstituire concreta in viitor. Formula era constientizata de catre liderii politici notabili de la sfarsitul Evului Mediu (si nu doar de catre carturarii umanisti), tocmai cand se produceau finalul Reconquistei iberice si descoperirea Americii (1492), ca si acceptarea europeana a stapanirii turce pe Bosfor (insusi Leonardo da Vinci grabindu-se sa-i propuna sultanului Baiazid al II-lea, la 1502, un pod peste stramtori). Unghiul de sud-vest al Europei se debarasa de islam, cel de sud-est accepta islamul, in clipa in care vechiul continent isi revarsa preaplinul, inaugurand expansiunea europeana peste mari. Era, ante litteram, o incercare spectaculoasa de trecere „de la mica la marea Europa”, nevalidata deocamdata spre est, dar reusita spre vest, spre Lumea Noua. Dacia se adauga acum noii arhitecturi europene, pe fondul vechii Republici Crestine, dar cu privirea atintita spre viitor. - Autori

RON 48.50
1

Transilvania din cuvinte

Transilvania din cuvinte

Volum dedicat Centenarului Marii Uniri, editat de Uniunea Scriitorilor din Romania – Filiala Cluj Transilvania din cuvinte e continuarea fireasca a Clujului din cuvinte, dar si a Clujului din povesti, a Clujului din legende, a Luminii din cuvinte, a albumului 100 de ani de viata literara romaneasca… Toate, antologii pe care le‑am gandit si editat din 2005 pana astazi. In 2015, Anul Luminii, ma intrebam daca, in 2018, la Centenarul Marii Uniri, vom fi in stare sa gasim cumpana dreapta, sa exaltam fasia de lumina din fragmentele de istorie hartuita ale acestui secol de existenta? Sa recompunem rotundul unui trecut ale carui produse suntem, inevitabil si iremediabil. Sa ne procuram, asadar, un viitor. [...] Ideea Marii Uniri a devenit, din motive obscure, o idee extenuata. Anii interbelici au fost prea putini si prea neindemanatici pentru o asezare, iar internationalismul proletar nu i‑a venit nicidecum in ajutor. Nationalisme mai aspre, dar mereu mai abile in a‑si rosti diplomatic revendicarile/drepturile au transformat nationalismul romanesc, pe nesimtite, in aberatie (neaparat „comunista”), in desueta atitudine neconforma cu europenizarea si cu globalizarea, in instrument utilizat in cautare de argument electoral. Asa incerc sa‑mi explic faptul ca descifrarea in spatiul mioritic a orizonturilor inconstientului care fac parte din „fiinta si substanta noastra”, tentata de Blaga, a cazut in derizoriu. Fata‑n fata cu non‑locurile lumii contemporane, indiferente si nerabdatoare, cu aglomerarea semnelor ca ratacim intr‑o lume ce pe nesimtite cade, am fi putut gasi in spatiul mioritic un loc al nostru. Lucian Blaga ne oferea un nume – ar fi fost slujba noastra sa‑i construim o realitate. [...] Constat, de o buna bucata de vreme, o tot mai accentuata, mai diversa si de o calitate in crestere manifestare a unui fenomen pe care l‑am numit re‑locuirea culturala a Clujului, a oraselor si satelor Romaniei. Reintoarcerea la actul cultural sub cele mai variate si, uneori, surprinzatoare moduri e semn ca romanii au redescoperit cea mai sigura, mai neindoielnica si mai inalta cale de asumat si consolidat identitatea nationala in chiar plin proces de aliniere la norme continentale si mondiale: Cultura. Am cerut colegilor, simplu, sa‑mi trimita texte despre Transilvania, lasand la alegerea lor genul, perspectiva, tonul si tonalitatea. Veti gasi, astfel, in acest volum studii sobre despre istoria, geografia, literatura, folclorul acestui tinut alaturi de confesiuni poematic‑sentimentale, de evocari ale unor importante figuri legate de Marea Unire, de poeme si fragmente de proza. Desi lucrate independent, textele, veti vedea, se intretes, isi raspund; un soi de canon subteran, subtextual le aduce impreuna, le uneste, sporindu‑le consistenta si mesajul. (Irina Petras) Dintre autorii textelor amintim pe: Irina Petras, Ana Blandiana, Ioan-Aurel Pop, Petru Poanta, Dan Er. Grigorescu, Vasile Sebastian Dancu, Ioan Bolovan, Marta Petreu, Ilie Rad, Ruxandra Cesereanu, Constantin Cublesan, Dumitru Chioaru, Martha Izsak, Dinu Virgil, Constantin Rusu, Mircea Popa, Vasile Musca, Ovidiu Pecican, Gavril Pompei, Livia Titieni, Nicolae Mocanu, Ioan Moldovan, Stefan Borbely, Nicolae Prelipceanu, Ion Muresan, Ion Brad, Vistian Goia, Ion Horea, Ion Petrovai, Ion Pop, Horea Porumb, Rodica Braga, Dumitru Cerna, Virgil Mihaiu, Balazs F. Attila, Cornel Udrea si multi altii

RON 48.50
1

Istoriile literaturii romane

Istoriile literaturii romane

Între 31 mai și 2 iunie, ar fi trebuit să aibă loc cea de-a șaptea ediție a Festivalului Național de Literatură, FestLit Cluj 2020. Pentru simpozion, alesesem ca temă Istoriile literaturii române. Nicolae Manolescu promisese, pentru deschidere, o conferință. Cum festivalul a fost suspendat anul acesta, am propus colegilor critici și istorici literari să-mi trimită comunicările pentru a edita un volum. Aveți în față rezultatul acestei idei. Mulțumesc tuturor celor care au răspuns invitației mele. Textele sunt, cele mai multe, reluări revizuite și adăugite ale unor studii, cronici literare, eseuri, apărute în volume ori în revistele literare. Toate împreună înlocuiesc cu succes, cred eu, dezbaterea amânată. Am încercat o ordonare cât de cât cronologică, funcție de istoria avută în vedere. Fiindcă adesea un autor vorbește despre mai multe istorii, am păstrat aranjarea cronologică și înăuntrul fiecărui capitol. Am adăugat titlului, în paranteză, numele celor comentați, astfel încât cititorul să găsească mai ușor ceea ce îl interesează. Tema îmi fusese impusă de constatarea că, deși raftul nostru de referință este bogat și consistent, încă persistă moda lamentărilor pe tonuri diverse apropo de criza căreia pare că-i suntem sortiți. Mă încăpățânez să nu fiu de acord. CRIZA, cu majuscule şi cu bine jucată disperare, e soluţia cea mai comodă şi mai meschin profitabilă fiindcă nu doar că spui astfel, indirect, că nu recunoşti nimic din ce s-a făcut deja şi se face, de bine de rău, tot timpul, dar nici nu te (mai) simţi chemat să faci ceva cu adevărat durabil şi serios. Sigur, motivele „crizei” ar fi situația socio-politică, vremile, mereu vitrege. Eu una, însă, pariez pe indiferenţa la eveniment a celor prinși în uriașe proiecte culturale. Reiau aici un comentariu al lui Al. Paleologu (Spiritul şi litera, 1970) la Istoria… lui Călinescu: „Prefaţa Istoriei literaturii române… se încheie cu un amănunt exemplar, anume data: 24 ianuarie 1941. În paroxismul convulsiilor vieţii publice, în tumultul acelor zile sinistre, G. Călinescu îşi termina netulburat vasta lucrare, opunând haosului, demenţei şi crimei, un moment al spiritului. G. Călinescu era obsedat de ideea monumentalului şi îl jignea ceea ce i se părea a fi la noi o lipsă de ambiţie, dacă nu de vocaţie monumentală. Nici neapărat frumuseţea, nici propriu-zis dimensiunea nu dau esenţa monumentalului, ci grandoarea şi perenitatea, adică universalitatea ideală a concepţiei şi durabilitatea ei materială. Creaţia monumentală este o Imitatio Dei, o demiurgie ce sfidează timpul şi bravează istoria. De aici, «indiferenţa la eveniment» pe care o preconiza Călinescu şi care presupune un plan absolut, o lume a esenţelor, unde totul capătă sens prin raportare la arhetipurile primordiale. «Turnul de fildeş de care se sperie atâţia nu reprezintă un loc de refugiu, ci o altitudine necesară pentru observaţie… Cine nu se distanţează de evenimente spre a le citi semnificaţia uitată, cine nu se depărtează de oameni spre a scruta în ei umanitatea nu este un artist. Absenţa de la evenimente este condiţia însăşi a creaţiei şi a cere artistului să participe la existenţa noastră diurnă este a-i cere să se dezintereseze de adevărata viaţă esenţială ce formează obiectul artei», spunea G. Călinescu într-un interviu în 1945.” Eventuala criză a istoriei literare pe care am putea-o recunoaşte şi descrie se explică (dar nu se scuză în absolut) prin destinul nostru de etern începători. Cum la români lipseşte (credea Rădulescu-Motru) aplecarea spre lucrări în perspectiva lungă a istoriei (cele care cer efort îndelungat cu succese/câştiguri târzii şi mereu îndoielnice), dar şi spiritul comunitar, interesul personal ori de grup fiind mereu şi nesmintit deasupra celui public, o lucrare de o viaţă, neterminată la dispariţia autorului, nu e continuată firesc şi generos de generaţia imediat următoare. Tot ce s-a făcut înainte e lăsat/împins/aruncat deoparte şi se re-începe de la capăt, „pe râu în jos”, vorba cântecelului pentru copii, dărâmarea fostului pod „de piatră” fiind anunţată cu o încântare greu de ascuns. Lucrul era deplâns de un Heliade Rădulescu („La noi şi la toate neamurile ce se află în a lor pruncie, abia se începe un lucru şi ajunge la abuz”) şi descris de Caragiale prin formula genială a „strânsurii de năvală” în care ne complacem, acea permanentă stare de urgenţă în gol, de ne-aşezare cronicizată, de forfotă gălăgioasă, în cerc (vicios). Mecanism psihologic graţie căruia „fiecare generaţie se crede hărăzită să aşeze, ea, prima piatră” (Nicolae Manolescu), fiindcă nu crede că începutul vechi a fost cel bun. Să mai constat că – periodic, dar şi de o bună bucată de vreme – lucrurile par să nu (mai) răspundă definiţiei lor tradiţionale. Critica şi istoria literară îşi confundă adesea scopurile şi instrumentarul ca două „ştiinţe” complementare ce se află. În mare, e valabilă şi azi delimitarea făcută de un Ibrăileanu (critica se ocupă de ceea ce individualizează operele, istoria, de ceea

RON 48.50
1

Sarutul mortii

Sarutul mortii

Gianina Sabău Popovici ne oferă o carte a suferinței, a victoriei împotriva morții, scrisă cu har, cu înțelepciune si cu o vie inteligență, încercând, totodată, să răspundă la marile întrebări pe care ni le punem cu toții, în efemera noastră existență, pe o planetă supusă atâtor și atâtor incertitudini. Cartea aceasta este un exemplu de victorie a vieții născută din suferință. (DUMITRU CONSTANTIN‑DULCAN) De moarte nu mi-a fost niciodată frică. În schimb, am fost terorizată de viață. Poate din acest motiv n-am murit… Nu mi-a fost frică. Iar în momentul în care am încetat să îmi mai doresc ca și ceilalți să vadă lucrurile așa cum le vedeam eu, multe dintre fricile mele au dispărut. Am reușit, nu fără greutate, sa renunț la o parte din dorințele mele egoiste, la unele atașamente, și asta cred că, într-un final, m-a salvat. Cred că am supraviețuit ca să învăț sa mă raportez altfel la viață, la cei din familia mea, să învăț să colaborez cu ei, să fiu un om mai responsabil față de copilul meu, față de soțul meu, față de Univers sau față de Dumnezeu! Am supraviețuit ca să învăț să nu mai judec, să nu mai discriminez, să accept oamenii așa cum sunt, să le respect liberul arbitru, să-i ajut, să mă iubesc pe mine. Pe scurt, să fiu eu însămi. Am supraviețuit ca să mă întorc altfel, mai frumos, la Dumnezeu! Am supraviețuit ca să învăț să iubesc! (GIANINA SABĂU POPOVICI

RON 48.50
1

Laura Poanta 50. Album retrospectiv

Laura Poanta 50. Album retrospectiv

Pe coperta I: Laura Poantă, lucrare din seria Douăsprezece singurătăți, 2021 Am ales, pentru acest album retrospectiv, desene, crochiuri, grafică, ilustrație de carte, pictură în ulei, acrilic ori tempera. În expoziții (personale sau colective, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, la Galeriile Steaua, la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, la Salonul Medicilor sau la cel al Scriitorilor, la Turnirul Scriitorilor Sighișoara etc.), ele aveau, desigur, și titluri. Nu le-am păstrat aici, în acest exercițiu de memorie afectivă. (Laura Poantă) * * * LAURA POANTĂ (n. 10 martie, 1971, în orașul Agnita, județul Sibiu) este fiica Irinei Petraș și a lui Petru Poantă. Medic, grafician, traducătoare din limbile engleză și italiană. A absolvit Liceul de Artă „Romulus Ladea” din Cluj-Napoca, secția de grafică (1989), și Facultatea de Medicină, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” în anul 1995. Este doctor în medicină din 2005 și medic primar. Este autoare și coautoare la peste 20 de volume de specialitate (cardiologie, medicină internă, semiologie). A tradus din limbile engleză și italiană autori precum Edmondo De Amicis, Katherine Mansfield, Edgar Allan Poe, Oscar Wilde, Saki, Ambrose Bierce, Mark Twain, Luigi Pirandello etc., etc. A tradus și piesa lui David Greig, Ultimul mesaj al cosmonautului către femeia pe care a iubit-o cândva în fosta Uniune Sovietică. Premiera: 2 octombrie 2010, Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Regia: Radu Afrim. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Societății Române de Medicină Internă, a Societății Române de Semiologie, a Societății Americane de Ecocardiografie, a Societății Americane de Psihosomatică și a Asociației Europene de Ecocardiografie

RON 63.05
1

Ecouri literare universale in poezia lui George Cosbuc. Studiu de literatura comparata

Ecouri literare universale in poezia lui George Cosbuc. Studiu de literatura comparata

Istoricul literar Gavril Scridon se sprijină cu precădere pe obiectivitatea datelor exacte, dar lasă loc întotdeauna detaliului colorat sentimental. De aici interesul său pentru marile figuri năsăudene, George Coşbuc şi Liviu Rebreanu, pe care îi asumă şi de pe poziţii subiective, de neam, de apartenenţă la un loc, la o familie. Atentă şi bine documentată, cartea de faţă îşi propunea, acum o jumătate de secol, să scoată în evidenţă vasta cultură a lui George Coşbuc, un intelectual de rasă conectat la marile valori universale. (Irina Petraş) Excelent cunoscător al celor mai reprezentative opere literare universale, de la vechea Indie până în epoca sa, stăpân pe limbile clasice, greacă şi latină, cunoscând foarte bine germana şi apoi italiana, poetul şi cărturarul Coşbuc nu putea rămâne în afara influenţelor; ispitele erau prea puternice şi prea numeroase pentru ca artistul să poată rezista. Şi e bine că nu a rezistat, pentru că opera lui a primit sugestii, motive, idei, atitudini, cu un cuvânt expe­rienţe care, alăturate celor naţionale, constituie însăşi caracteristica poeziei lui Coşbuc. Lecturile lui Coşbuc n‑au fost de suprafaţă; numeroasele adnotări pe marginea vo­lumelor din biblioteca sa personală mărturisesc partici­parea activă a lectorului, atitudinea sa exprimată la mo­dul cel mai sincer, mai direct, în acele momente de medi­taţie izvorând din contactul nemijlocit cu poeţii pe care‑i frecventa. Câmpul literar pe care trece Coşbuc este de‑a dreptul impresionant, ca spaţiu şi timp. Recolta culeasă este dintre cele mai bogate şi unice în istoria literelor româneşti. Niciunul dintre scriitorii noştri n‑a străbătut o arie atât de largă. (Gavril Scridon

RON 48.50
1