26 rezultate (0,20985 secunde)

Afișează toate filtrele

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Cum se scrie istoria literara

Cum se scrie istoria literara

De unde vine istoria literară și încotro merge? De unde vine și încotro se îndreaptă istoria literară? Dinspre istorie – ar fi un răspuns; dinspre critica literară – ar răspunde alții, cei mai mulți. Pledoaria mea nu e o noutate. Ba ar putea fi înțeleasă ca o întoarcere la originile istoriei literare, la locuri prin care a mai rătăcit și la experiențe pe care le-a mai încercat. Acest nou expansionism al istoriei literare sau dorința de diversificare au mai fost duse până în pragul declanșării unei crize de identitate. Reacția de restrângere a câmpului său de aplicație la evoluția internă a literaturii, adică la o istorie estetică, a venit firesc după aventurile anterioare, dar i-a adus alt risc, acela de îngustare a orizontului. La noi, istoria literară a fost prea multă vreme numai estetică, menținută sub obediență călinesciană, și de aceea există pornirea firească de eliberare și expansiune. Nu e mai firească racordarea istoriei literare la Istorie, nu la critica literară? Înseamnă să o mutăm dintr-o vasalitate în alta? Întrebarea merită să fie pusă și să aibă un răspuns. De aceea m-am conectat la reflecțiile istoricului francez Paul Veyne din cartea sa Cum se scrie istoria, apărută în 1971 la Paris și în 1999 la București. Am prelungit sau am translat gândurile de acolo, aici, în Cum se scrie istoria literară, tot fără semnul întrebării, adică într-un sens analitic, nu prescriptiv sau tehnic. (Ion Simuț

RON 48.50
1

Gurdjieff reconsiderat. Viata. invataturile. Mostenirea

Gurdjieff reconsiderat. Viata. invataturile. Mostenirea

„Mai mult decât Gurdjieff reconsiderat, această carte este Gurdjieff redescoperit. Sunt date la o parte zvonurile, umbrele, repetările circulare ale unui criticism vag şi nedocumentat. Descoperim un om de o umanitate infinită. Gurdjieff era un om înaintea timpurilor sale. Gândirea sa extrem de inovativă, învăţătura sa atotcuprinzătoare, muzica şi Mişcările sale sunt aur pur şi lumină pură pentru vremurile noastre tulburi.” (Basarab Nicolescu, autor al lucrării From Modernity to Cosmodernity) „Dacă lui Gurdjieff i s-ar arăta această lucrare, probabil că nu ar spune, ca în cazul lui P.D. Ouspensky, «Bun jurnalist!», ci mai degrabă «Aah... gândire obiectivă!». Sau pur şi simplu «Bravo!». Mai mult decât o reconsiderare, această carte este o binevenită reîncepere de la zero care reînnoieşte perspectiva asupra lui Gurdjieff. Ideea genială este aceea de a face apel la exemplele lui Pitagora şi Diogene pentru a aduce lumină asupra rădăcinilor şi forţei acestui om şi a învăţăturii sale.” (Alexandre de Salzmann, Preşedinte al Institutului G.I. Gurdjieff, Paris

RON 58.20
1

Post/neoistoria filmului romanesc (si nu numai) in mono-dialoguri critice (via Facebook & ExtraFb.). Vol. 1

Post/neoistoria filmului romanesc (si nu numai) in mono-dialoguri critice (via Facebook & ExtraFb.). Vol. 1

Post/neoistoria filmului romanesc (si nu numai) in mono-dialoguri critice (via Facebook & Extra-Fb.) Volumul 1 Ca vorbeste sau ca scrie, din spusele lui Valerian Sava irumpe o calitate de nepretuit: pasiunea. Filmele nu ar fi ce sint daca despre ele nu ar vorbi cu patima si inflacarare pasionati de cinema capabili si vrednici sa analizeze fiecare detaliu si sa ne deschida cai proaspete – ale lor – de a vedea filmele.Valerian Sava este unul dintre putinii entuziasti ramasi in mica noastra lume cinematografica romaneasca, asa incit sa ne bucuram ca putem inca sa ne lasam molipsiti de pasiunea sa pentru cinema si sa-l onoram citindu-i insemnarile. - Cristian Mungiu Valerian Sava combate. Uneori cu acid, atunci cind cu morile de vint nu poti intra intr-o lupta dreapta. Ca un critic veritabil care-si asuma ceea ce spune, chiar daca uneori contra curentului. E ferm, dar nu fundamentalist, si scrie cu vioiciunea unui tinar rebel de pe Facebook, dar fara teribilismul acestuia. Are o viziune clara, transanta despre Noul Cinema Romanesc, pe care l-a decorticat intens, o stilistica arborescenta aparte si recognoscibila instant, straina de orice minimalism, si o maxima apetenta pentru polemica aplicata, intr-o perioada in care conflictele nu mai au nevoie de argumente. - Mihai Chirilo

RON 48.50
1

Inteligenta animalelor. O introducere prin experimente

Inteligenta animalelor. O introducere prin experimente

Cu o prefata semnata de Prof. univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan Cartea scrisa de Eleodor Gh. Bistriceanu este o adevarata enciclopedie care ne vorbeste, pe baza experimentelor stiintifice, despre universul cognitiv, nebanuit de interesant, al lumii fara grai articulat. Ea este rezultatul unui lung travaliu intelectual efectuat cu o remarcabila cultura si cu inteligenta, cu o afectiune si o devotiune de o rara noblete pentru toate fiintele cu care coabitam pe aceasta planeta. Scriind aceasta carte, intentia autorului este aceea de a stabili o relatie de respect intre noi si animale, de a intelege o parte din misterul lor, care, indiscutabil, este si al nostru. Neintelegerea rostului lor a avut consecinte iremediabile, prin disparitia multor specii de animale. Daca nu vom tine seama de aceste avertismente, ultima specie care va disparea, spun toti comentatorii acestui fenomen, va fi cea umana. Cititi cu rabdare aceasta carte minunata, care va va marca si va va transforma profund. - Dumitru Constantin-Dulcan In ultimele decenii, tot mai multe studii efectuate asupra animalelor arata ca acestea sunt dotate cu capacitati cognitive formidabile, la care nu s-ar fi gandit nimeni in urma cu 50 de ani. Problema inteligentei animalelor este una cu mult mai subtila decat ar putea sa para la prima privire, aceasta cerand un efort remarcabil de inteligenta si de imaginatie din partea cercetatorilor angajati in acest studiu. Lumea animalelor, ca si aceea a plantelor, constituie o imensa galaxie, poate infinit mai complexa decat aceea astronomica. In loc sa ne propunem, ca specie, sa colonizam alte planete, ar fi mai bine sa ne propunem mai intai, cu umilinta, cu smerenie, sa intelegem fiintele care ne inconjoara pe planeta noastra si sa le ocrotim cu mare grija, pentru a putea pastra minunile biodiversitatii actuale. Prezenta lucrare abordeaza un subiect spinos, si anume inteligenta animalelor. Este o tema care ii face pe multi sceptici, fara nicio simpatie fata de necuvantatoare, sa ridice cu nepasare din umeri, acestia considerand ca animalele ar fi lipsite de inteligenta, de gandire proprie, de sentimente, de capacitatea de a se intoarce in trecut sau de a face planuri de viitor. Scopul principal pe care ni l-am propus a fost tocmai corijarea acestei atitudini iresponsabile si vinovate, ce rezulta din lipsa de informare. Am abordat inteligenta animala pe o solida baza experimentala, incercand sa selectam experimentele cruciale, deschizatoare de drumuri, care, in acelasi timp, par a fi de necontestat. Am analizat conceptul de inteligenta din diferite puncte de vedere, iar cartea este scrisa in asa fel incat sa poata fi citita de orice om interesat de viata necuvantatoarelor, de abilitatile cognitive ale acestora, fara a fi nevoie de o pregatire preliminara. - Eleodor Gh. Bistricean

RON 92.15
1

Herta Müller, un puzzle. Studii, eseuri si alte texte

Herta Müller, un puzzle. Studii, eseuri si alte texte

Scriind, trebuie să mă păstrez acolo unde lăuntric am fost mai tare rănită – altfel, la ce bun să mai scriu? (Herta Müller) Literatura Hertei Müller este alcătuită din straturi adânci și nuanțate. Un puzzle, cu dimensiunea sa enigmatică, cu provocările și problematizările sale, ar putea fi formula ce caracterizează acest volum colectiv despre scriitoarea premiată cu Nobel, ea însăși o făptură complicată, când aspră și severă, când poetică și delicată, întotdeauna, însă, dornică să rostească tranșant adevărul și să înfrunte pieptiș realitatea. (Ruxandra Cesereanu

RON 48.50
1

Anatomia luminii

Anatomia luminii

Ediție îngrijită de Ioan MileaCarte de Colecție (copertă cartonată) Omagiu editorial In memoriam Andrei Gazsi(1 octombrie 1950 – 13 iunie 2024) Despre autor:Născut în 1 octombrie 1950 la Bucerdea Grânoasă, lângă Blaj, Andrei Gazsi a făcut studii de inginerie, fiind licențiat al Facultății de Mecanică a Universității Tehnice din Cluj-Napoca (1984). A debutat cu poezie în revista Tribuna din Cluj, la începutul anilor ’80. A mai colaborat la publicații literare precum: Familia, Steaua, Caiete Silvane, Nord Literar. Este autorul volumelor de versuri: Libertatea ca semn de carte (2014), Cu alte cuvinte (2017), Câte o carte poștală pe lună (2019), ultima apărută și în versiune maghiară (Havonta egy levelezőlap, traducere de Demény Péter, 2019), Liziera (2020), Bunul meu Marți (2021), Acordeonul de nisip (2023). S-a stins din viață în 13 iunie 2024, la Cluj-Napoca. Fantast și lucid, capabil de amețitoare salturi în lumea reîntregită a trăirii, visării și gândului, Andrei Gazsi o scrutează aici, în aceste fremătătoare poeme în proză, cu nesaț, cu nesațul unui aprig sentiment al urgenței. Iar ele, poemele, purtate ca de un viscol ultim, închipuie încă o dată, dar altfel decât în celelalte cărți ale sale, anatomia acelei lumini fără de care existența ar rămâne orfană. O lumină care e și aceea a cuvântului ce nu își uită rădăcina, tăcerea, și, neuitând-o, se apropie de deplinătatea lui. (IOAN MILEA) ANDREI GAZSI, Axa luminii: „Nu mă plâng, nu blestem, nu strig. De data aceasta călătoresc clandestin în sala motoarelor din cala pământului. Diavolul, chipeșul mecanic, unge lagărele de bronz, pistoanele proptite în margini de ape. Pământul duduie. Alunecăm, așadar, prin palatul de sticlă spre nicăieri, unde ne așteaptă transbordarea.Pe marginea mai subțire a firului de păr al ceasornicului trece axa luminii, luminând portul-mamă din depărtare. Nava-pământ, în care călătoream clandestin, cum îți spuneam, transporta limpezi izvoare, pietre diamantine, insecte fioroase, săracul și bogatul. Fii marginea mai subțire a firului de iarbă, îți scriam pe manșeta valurilor, luminează-mi gândurile și vei fi chiar tu axa luminii!Nu mai am pe nimeni, nici mamă, nici tată nu mai am, chiar și zeul meu de companie m-a părăsit. Nu te văd, doar te zăresc pe subțirimea unui alt cer. Sunt nevoit să-mi vând tinerețea, iubito, îngerului chipeș. Am să ucid dacă-mi va cere, mi-e totuna, cu inima aceasta curată, târguită de tine, pe care cresc, iată, ierburi înalte, înalte, creștine.” Nota ediției:Anatomia luminii, această primă carte postumă a lui Andrei Gazsi, are, în mare parte, un destin asemănător cu al celei anterioare, Acordeonul de nisip, apărută în anul 2023. Ambele au fost scrise, succesiv, dar cu aceeași fervoare, în cei doi ani de suferință ai poetului, răpus, în vara lui 2024, de o boală nemiloasă. Spre deosebire de Acordeonul de nisip, de a cărei apariție s-a ocupat personal și a apucat să se bucure, cartea de față iese în lume în absența autorului. Timpul, cum se spune, nu a mai avut răbdare. Ceea ce nu înseamnă că Anatomia luminii e o carte neterminată, rămasă în manuscris. Nu. Din fericire, în momentul când boala nu i-a mai îngăduit să intervină asupra ei, aceasta era deja încheiată. Mai mult: chiar dacă nu a mai reușit să facă el însuși o ultimă revizie, a ajuns să vadă cartea în forma ei aproape definitivă și să-și exprime acordul. Singura intervenție ulterioară, ce merge însă și ea în sensul celor dorite de poet, a fost aceea de a lăsa deoparte poemele ce alcătuiau, inițial, primul ciclu, intitulat Anatomia luminii I. În intenția de a sublinia o anumită continuitate, acesta relua câteva dintre poemele ultimului ciclu din Acordeonul de nisip. Ele pot fi citite acolo, iar continuitatea (dar și reînnoirea, prin descoperirea și explorarea de către poet a acestui tip aparte de poem în proză) rămâne să fie sugerată de ciclul omonim din această carte, care îi dă și titlul. Prin urmare, ținând seama de toate aceste precizări, credem că ea poate fi publicată ca și cum ar fi o scriere antumă, ca și cum ar fi însoțită încă de autorul ei. Ca și cum absența însăși s-ar transfigura. (IOAN MILEA

RON 54.00
1

Urme ale unor oameni de seama

Urme ale unor oameni de seama

"Mircea Gelu Buta știe să ne arate, neostentativ și fără orgolii locale obsedante, că Bistrița a fost plină de har prin pașii „oamenilor cari au fost” (cum ar fi zis Iorga), prin oamenii mari ai locului, dar și prin cei de aiurea care s-au apropiat de binecuvântatul loc, de ținuturile vecine ale Năsăudului, de văile dintre dealurile domoale sau de depresiunile de la poalele Carpaților Răsăriteni, presărate cu sate rânduite după regulile grănicerești de odinioară."- Ioan-Aurel Pop "Am încercat să reînvii locuri și oameni, scoțându-i din uitare, cu dorința ca generațiile tinere ale vremii, dar și cele care vor urma, să deprindă valoarea amintirilor colective, care dau unui popor puterea să înfrunte viitorul." - Mircea Gelu Buta Cuvânt de preţuire de Ioan-Aurel Pop. Fotografie coperta I: George Coșbuc, Elena (Lencica) Vaida-Voevod, av. Dumitru Ciuta, Alexandru Vaida-Voevod, Ion Luca Caragiale, terasa Hotelului „Loib”, Karlsbad – iunie 1911

RON 48.50
1

Dermatita atopica. Experienta personala a unei terapii de succes

Dermatita atopica. Experienta personala a unei terapii de succes

Cum puteți vindeca complet această boală și alte afecțiuni ale sistemului imunitar... … inclusiv orice alte simptome concomitente, precum agresivitatea · alergiile eczemele · tulburările gastrointestinale · hiperactivitatea · susceptibilitatea la infecții · pruritul · dificultățile de concentrare · oboseala· pielea uscată migrenele · nervozitatea · starea de epuizare · pustulele · tulburările de somn rezistența scăzută la efort · tulburările de dezvoltare · scaunele anormale … De peste 28 de ani tratăm în cabinetele noastre persoane cu cele mai diverse probleme, catalogate deseori drept boli cronice. Urmând o abordare corectă, am reușit să ajutăm numeroase persoane, demolând astfel credința că aceste boli ar fi cronice și, prin urmare, incurabile. Bolile din sfera alergiilor se numără și ele printre afecțiunile pe care am reușit să le vindecăm. Dermatita atopică, astmul, febra fânului, bolile inflamatorii intestinale sunt câteva exemple de afecțiuni care apar pe fondul dezechilibrelor sistemului imunitar, dezechilibre pe care le numim a fi de tip alergic. Cu ajutorul unui concept terapeutic holistic, astfel de dezechilibre pot fi, de cele mai multe ori, vindecate, sau cel puțin semnificativ ameliorate, îmbunătățind totodată considerabil calitatea vieții pacienților.

RON 48.50
1

Adrian Paunescu si Misterul Nasaudean

Adrian Paunescu si Misterul Nasaudean

Ce reiese din această carte, alcătuită şi gândită, cu mintea şi cu sufletul, de Doamna Ana Vaida? Reiese că Adrian Păunescu a iubit foarte mult, din inimă şi cuget, cum ar spune Monahul Delarohia, Ţara Năsăudului şi că în Casa Vaida s-a simţit la el Acasă. L-a iubit pe Coşbuc, „Duminica de dimineaţă a limbii române”, pe Rebreanu; a scris nenumărate poezii aici, în Năsăud. A potrivit rime ca acest oraş să se aşeze firesc şi precis în construcţii ample poetice, specific păunesciene. A creat o hartă în versuri, o geografie poetică a ţinutului năsăudean, punctând-o cu nume şi locuri simbolice pe care năsăudenii le ţin la mare preţ. Năsăudenii îl iubesc pe Păunescu pentru că a scris despre ei pagini emoţionante, a scris versuri în care ei se regăsesc aşa cum sunt: grăniceri ai spiritului românesc. Familia Vaida face parte dintre aceşti grăniceri. L-a primit şi l-a găzduit pe Adrian Păunescu în vremuri dificile, teribile, de restrişte, când acesta nu mai era în braţele şi graţiile puterii, marginalizat şi ostracizat. O familie curajoasă, temerară, care, iată, prin Doamna Ana Vaida, face istorie literară şi consacră, de azi încolo, în cel mai autentic stil grăniceresc, un nume în renume: năsăudeanul Adrian Păunescu... (Ioan Pintea

RON 67.90
1

Ore, zile, ani de prietenie. Corespondenta Ion Pop Mircea Zaciu

Ore, zile, ani de prietenie. Corespondenta Ion Pop Mircea Zaciu

Cand se implineau, in 2018, nouazeci de ani de la nasterea profesorului Mircea Zaciu - si trecusera, din nefericire, aproape doua decenii de la neasteptata sa stingere - m-am gandit ca un omagiu potrivit luminoasei sale memorii ar putea fi publicarea corespondentei schimbate intre noi in perioada 1964-2000, adica din momentul in care imi incepeam cariera universitara pana la plecarea Dincolo a marelui meu mentor si prieten. Fiindca, recitind multele epistole adunate in timp, mi-am dat seama ca ele ar putea contribui la imbogatirea si nuantarea portretului sau intelectual si uman, putind depune o marturie, fie si partial, despre o epoca sau, mai exact, despre doua epoci traite in dialog in spatiul national comun, dar mai ales - intr-o expresiva simetrie - in Germania si Franta de dinainte si de dupa caderea comunismului. Si varsta, si experienta culturala faceau diferenta intre cei doi corespondenti - unul intr-o indreptatita postura de maestru, celalalt, de discipol si ucenic - insa deschisi, ambii, unei comunicari tot mai libere si sincere, intemeiate pe un fond afectiv inrudit si pe principii etice comune in esenta, care au permis depasirea, sub semnul prieteniei fara de varsta, a multor conventii rigid academice. Primul s-a aratat dispus de la inceput sa asculte si sa profite de "lectiile" Profesorului in care avea deplina incredere si caruia ii datora enorm, incepand cu ultimii ani de studiu la Filologia clujeana, apoi dupa retinerea, la propunerea acestuia, ca preparator la Catedra de Literatura romana in toamna anului 1964. Pentru el, Mircea Zaciu a fost un adevarat model si a ramas asa pana in anii tarzii, cand formula "prieteniei exigente", in care a crezut mereu, i-a dat suficient curaj pentru a cuteza si cate o "replica", a propune nuantari si corecturi de atitudine in schimbul de pareri si de idei de pe parcurs, cu gandul ca o autentica prietenie nu trebuie sa fie afectata de conveniente conjuncturale. Al doilea era desigur mai in masura sa impartaseasca judecati si concluzii de la inaltimea unei alte experiente de viata, marturisindu-se chiar pasionat de spectacolul lumii din jur, in binele si in raul ei, inzestrat cu un simt rar al observatiei mediilor si psihologiilor, dar si cu o experienta de lectura si de reflectie mult mai bogate decat ale "invatacelului". [...] Orele, zilele, anii acestei prietenii pe care am promis sa nu o tradez niciodata meritau o asemenea limpezire. Din marea cutie postala si in care s-au adunat si din care s-au pierdut putine mesaje (am lasat deoparte, voluntar, doar randurile trimise ocazional, oarecum conventionale, ramase pe ilustrate expediate din diversele locuri vizitate) le retrimit acum spre alti destinatari, cu speranta ca vor gasi in ele macar cateva urme de viata adevarata. - Ion Po

RON 67.90
1

Hunedorestii. O familie europeana

Hunedorestii. O familie europeana

Din moment ce domeniul de la Hunedoara, primit de Voicu ca danie regească în 1409, din moment ce cel mai impozant și reprezentativ castel gotic‑renascentist, cel de la Hunedoara, din moment ce locul nașterii regelui Matia (Cluj) și locul înmormântării lui Iancu (Alba Iulia) se află toate pe teritoriul României, este justificat acest interes local pentru tema noastră, interes care pornește încă din secolul al XV‑lea. În plus, o mare parte din sursele – mai ales documentare – privind familia de Hunedoara se află tot în arhivele din România sau în cele străine referitoare la români. Evident, cartea aceasta nu s‑ar fi putut scrie fără cercetările laborioase ale celorlalți istorici români interesați de temă, ale istoricilor unguri, germani, austrieci și ale altora, fiindcă istoria, ca și viața, nu are limite și nu trebuie să se scrie după alt criteriu decât cel al adevărului omenește posibil. Dar, fiind viață trăită de oameni, istoriei nu‑i este străin nimic din ceea ce este omenesc, prin urmare nici sentimentele. Astfel că, în ciuda considerațiilor de mai sus despre etnicitate, a precauțiilor mele de istoric și a dorinței sincere de a fi și de a rămâne obiectiv, am scris această carte ca istoric român. Nici nu aș fi putut altminteri, din moment ce soarta a vrut să fiu român. Să pornim, astfel, împreună, cu mintea și cu sufletul, la descifrarea aventurii prin lume a Hunedoreștilor

RON 67.90
1

Modus vivendi. Antologie de autor 1999-2011

Modus vivendi. Antologie de autor 1999-2011

Poetul a debutat în România literară (1999) cu câteva „depresii” personale și sugestive: notații discret sentimentale dintr-o realitate cu site, internet, web, cielo, joyce lauren blanc, jacuzzi și telenovele. Postmodernistă este senzația de prozaic cotidian – nici transparentă cu totul, nici de tot opacă – peste care atârnă umbra unei femei pierdute. Cea mai mare calitate a acestei poezii, care nu pare a unui începător, este egalitatea cu sine, tonul neschimbat, nivelul pretutindeni înalt al emoției lirice. (Nicolae Manolescu) Pare că Vlașin lucrează pe scenarii elaborate, pe care se străduiește să le destrame (de fapt, doar să le ascundă). Mecanismul acesta de relevare prin irelevanță devine un principiu de metamorfoză în baza căruia Vlașin își organizează singur rupturi de viziune și de scriitură, de parcă ar fugi și de sine și de orice etichetă. Zumzetul blancurilor dintr‑un volum e anulat de strangularea discursului în următorul și pînă la urmă din deprimismul (al cărui manifest l‑a redactat) inițial, alimentat cu destul mizerabilism, se va alege un lirism de elevație (în ultimele cicluri). Ce era ascuns, ce era destrămat, se afirmă în cele din urmă deschis. Și la Vlașin refulatul se întoarce victorios. (Al. Cistelecan) Minimalistă prin excelență, poezia lui Gelu Vlașin nu își propune să rupă, cum se spune, gura târgului; în schimb impune printr-o distincție specială, ca un jucător de renz care, neputând concura pentru punctajul maxim, își asumă deliberat alternativa „jocului la zero”. Antenele sensibilității lirice captează un sound proaspăt, reconfortant, conturând în jurul spațiilor absente o atmosferă delicată. Gelu Vlașin e un poet deja format, cu o voce distinctă și, subliniez, cu o poetică evoluată… (Paul Cernat

RON 48.50
1

Urcanestii

Urcanestii

Apoi văd copilăria mea, mizeria și lupta mea pentru biruință, văd totul: lelea Anica, bătrâna cu degetele încârligate, bătrânul badea Ioan cu fața lui arsă de soare, casa noastră în vârful dealului, aud freamătul salcâmului din colț, respir aerul curat din cimitir, văd casa noastră, câmpul, satul învăluit între pomi ca într-o pădure verde – văd toată copilăria mea îmbrăcată în haina trandafirie a visului din Primăvara vieții – văd totul – trăiesc înlănțuirea micilor intrigi ale babelor din sat, aud sunetul clopotului ascuțit, al cingătauălor de la boi, cântecul cocoșilor, pocnetele bicelor și strigătele oamenilor. Și pădurea verde, Simeria, nopțile senine, lucirea stelelor și farmecul lunii care m-a îmbătat și m-a adormit de atâtea ori. Văd pe Ludovica primarului, Victoria lui Cozma, fata înaltă și curajoasă care m-a bătut și m-a scăpat de bătaie de atâtea ori. Și-mi vine să le scriu. Să prind toată lumea, tot aerul, toate firele de iarbă de pe țintirim într-o operă care să miroase a primăvară, a flori, a fum de băligar, a vis și a fericire. (PAVEL DAN, Jurnal) Și, oricât de paradoxal ar părea, bătrânul Urcan nu bate drumurile numai pentru a aduna avere, ci și dintr-o înclinație spre sărăcie și umilință, dar și pentru altceva: pentru a se culca sub cerul liber, cu capul pe o piatră, în mijlocul câmpurilor. El fuge de-acasă pentru a rupe legăturile cu satul, cu familia și pentru a se regăsi singur cu drumurile, cerul, pământul. Este bogat și n-are nevoie să facă avere; nu este nici măcar zgârcit, pentru că vinde aproape pe nimic ce a obținut cerșind sau dăruiește; el vrea bogăția și, în același timp, se detașează de ea. Nu se poate spune ce anume îl îndeamnă pe Urcan să cutreiere drumurile. Este aici, desigur, o neliniște secretă. (EUGÈNE IONESCO, în traducerea lui Sergiu Pavel Dan

RON 58.20
1

Arhitectura memoriei. Studii de istorie literara clasica si contemporana

Arhitectura memoriei. Studii de istorie literara clasica si contemporana

A apărut recent, în critica noastră, o tendință de renunțare la lectura estetică a textului literar, în temeiul fals al inexistenței unui (unic) gust public. Argumentul este că această lectură estetică ține de o epocă revolută și de o perspectivă elitistă asupra discursului public, în timp ce astăzi am avea de-a face cu un spațiu intelectual „pluralist”, căruia ar trebui să-i corespundă o lectură „pluralistă” a operei literare. Noțiunea de gust public este considerată o expresie a acestui spirit elitist, o formă de totalitarism spiritual, ce trebuie respinsă în numele „valorilor democratice ale post-umanismului”. Lăsând la o parte erorile de judecată, lipsa de informație și fracturile de logică din argumentele celor care promovează această tendință, care îi duc către generalizări pripite și concluzii vădit eronate, trebuie spus că gustul public nu a fost niciodată o structură unilaterală și cu atât mai puțin una elitistă. De asemenea, criticul nu are niciodată o reprezentare instantanee, unică, a acestui gust public, ci doar – în cazul în care e foarte bun – o intuiție a unei tectonici virtuale, care îi permite să aproximeze eventualele trasee pe care acesta va evolua. Doar istoricul literar, beneficiind de factorul timp și de istoricitatea fenomenelor trecute, poate configura cu o relativă precizie codul literar al unei epoci. Asta, desigur, dacă suntem atenți la avertismentul discret strecurat de G. Călinescu în Tehnica criticii și a istoriei literare: punctul de vedere al istoricului literar, subiectiv cu necesitate, nu poate totuși face abstracție de evidențe, cât timp el este obligat să țină cont de toată informația literară și culturală disponibilă. Arhitectură a memoriei, istoria literară este un spectacol al permanenței lecturii critice, ca nutrient indispensabil și catalizator al procesului (al)chimic din care se constituie gustul public. (Răzvan Voncu

RON 48.50
1

Leadership academic clujean

Leadership academic clujean

Astăzi se consideră că leadership-ul academic, desigur exercitat într-o instituție/organizație academică, are menirea de a genera viziunea/misiunea acelei instituții care se preocupă de știință, cercetare și educație, susținând idei și propuneri creative pe care să le realizeze în ambianța instituțională guvernată. […] Liderii Universității interbelice clujene au promovat o largă deschidere spre comunitatea academică și științifică internațională, construind un prestigiu instituțional și comunitar deosebit al Clujului, o reputație locală, națională și mondială. […] Cei mai mulți lideri academici au rememorat lecția programatică a lui Vasile Pârvan din 1919, Datoria vieții noastre, asumându-și nu doar responsabilitatea managerială, ci și pe cea spirituală, fiind dispuși să accepte că aveau o răspundere și față de societate. […] Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să creăm cadrul pentru un «proiect în devenire» care, în opinia noastră, ar putea reconstrui nu doar o comuniune academică și mai puternică și prestigioasă în Cluj-Napoca, ci și o structură instituțională în care cele mai importante universități clujene să-și unească energiile și potențialul pentru a face față provocărilor secolului al XXI-lea, inclusiv viitoarelor solicitări ale societății românești.” (Vasile Pușcaș) „În acest an (2019) se împlinește un veac de la refondarea Universității din Cluj, un demers care a îngemănat voința autorităților statului român și a intelectualilor din toate provinciile României și, mai ales, a celor din Transilvania. Fundamentele puse de Generația Marii Uniri și de procesul reconstrucției Universității din Cluj au creat o măreață tradiție universitară care a sprijinit și impulsionat aspirațiile spre «valori veșnice» și munca tenace a următoarelor generații de universitari clujeni. Prin fișele bio-bibliografice ale rectorilor și conducătorilor instituțiilor universitare clujene din ultimul secol, întocmite de unii dintre foștii rectori și istorici clujeni din zilele noastre, Clubul Rectorilor al Fundației Transilvania Leaders a dorit să readucă în memoria contemporanilor chipuri și fapte ale înaintașilor noștri care, în diferite epoci istorice, au depus eforturi intelectuale și manageriale deosebite pentru ca noi, cei care evocăm Centenarul Universității Românești din Cluj, să putem ura mediului academic clujean actual și celui viitor să întreprindă ceea ce va duce Alma Mater Napocensis spre dezideratul care suntem convinși că i se cuvine: VIVAT, CRESCAT, FLOREAT.” (Marius Bojiță

RON 58.20
1

Reflexe francofone. Receptarea operei lui Horia Badescu in spatiul cultural francofon

Reflexe francofone. Receptarea operei lui Horia Badescu in spatiul cultural francofon

Ediţie îngrijită, prefaţă, notă asupra ediţiei şi indice de nume de Ilie Rad Argument şi traducerea textelor din limba franceză de Horia Bădescu Ideea de a tipări, într-un volum, cronicile şi ecourile literare ale operei lui Horia Bădescu, apărute în arealul francofon, este importantă din mai multe puncte de vedere. În primul rând, acest demers dă seamă despre receptarea internațională a scriitorului român, prea puțin cunoscută în România, receptare care a început în deceniul al optulea al secolului trecut, ajungând apoi la anvergura pe care o are astăzi. Lucrarea de față va introduce în circuitul ştiințific românesc o bogată bibliografie critică din spațiul francofon, datorată unor importanţi critici literari şi poeți francofoni ai momentului, bibliografie care ar fi rămas inaccesibilă publicului român, în ciuda carierei internaționale recunoscute a scriitorului nostru. În egală măsură, prezentele cronici adaugă profilului de autor al lui Horia Bădescu efigia sa de scriitor francofon, de poet, mai ales, care-şi asumă actul creator şi într-o limbă secundă, „dar perfect stăpânită”, cum remarca profesorul şi criticul Jean-Pierre Longre, franceza. În fine, câştigul cel mai important al acestei ediții ni se pare a fi faptul că ea permite o comparație între modul în care a fost receptată opera lui Horia Bădescu în spațiul românesc şi în cel francofon, între stilurile critice, între capacitatea exegeților din ambele culturi de a releva aspecte, sensuri şi nuanțe inedite în opera scriitorului studiat. (Ilie Rad) Accesul deplin la surse pentru lumea literară de-acasă e întâiul şi cel mai solid argument al acestei „vederi” despre mine a unei lumi în care nu m-am simţit niciodată străin, în care nu am avut nicio clipă impresia că aparţin unui alt spaţiu, chiar dacă în realitate aşa era, sau că vorbesc o altă limbă în modul de a înţelege lumea, de a o gândi în datele ei esenţiale şi perene. „Între ronsetele şi baladele crâşmei lui Mongolu din primele cărţi şi silogismele acestora din urmă se scrie poezia unuia dintre cei mai importanţi scriitori români, cu certificat european autentic”, afirma Ioan Holban în a sa Literatura română de azi. Certificatele nu ni le acordăm noi înşine, iar ele păstrează, prin natura lor, mereu vie întrebarea lui Moromete „Pe ce te bazezi?” Cartea aceasta îşi află aici cea de a doua justificare majoră şi dă răspuns acestei întrebări capitale. (Horia Bădescu

RON 48.50
1

Istoriile literaturii romane

Istoriile literaturii romane

Între 31 mai și 2 iunie, ar fi trebuit să aibă loc cea de-a șaptea ediție a Festivalului Național de Literatură, FestLit Cluj 2020. Pentru simpozion, alesesem ca temă Istoriile literaturii române. Nicolae Manolescu promisese, pentru deschidere, o conferință. Cum festivalul a fost suspendat anul acesta, am propus colegilor critici și istorici literari să-mi trimită comunicările pentru a edita un volum. Aveți în față rezultatul acestei idei. Mulțumesc tuturor celor care au răspuns invitației mele. Textele sunt, cele mai multe, reluări revizuite și adăugite ale unor studii, cronici literare, eseuri, apărute în volume ori în revistele literare. Toate împreună înlocuiesc cu succes, cred eu, dezbaterea amânată. Am încercat o ordonare cât de cât cronologică, funcție de istoria avută în vedere. Fiindcă adesea un autor vorbește despre mai multe istorii, am păstrat aranjarea cronologică și înăuntrul fiecărui capitol. Am adăugat titlului, în paranteză, numele celor comentați, astfel încât cititorul să găsească mai ușor ceea ce îl interesează. Tema îmi fusese impusă de constatarea că, deși raftul nostru de referință este bogat și consistent, încă persistă moda lamentărilor pe tonuri diverse apropo de criza căreia pare că-i suntem sortiți. Mă încăpățânez să nu fiu de acord. CRIZA, cu majuscule şi cu bine jucată disperare, e soluţia cea mai comodă şi mai meschin profitabilă fiindcă nu doar că spui astfel, indirect, că nu recunoşti nimic din ce s-a făcut deja şi se face, de bine de rău, tot timpul, dar nici nu te (mai) simţi chemat să faci ceva cu adevărat durabil şi serios. Sigur, motivele „crizei” ar fi situația socio-politică, vremile, mereu vitrege. Eu una, însă, pariez pe indiferenţa la eveniment a celor prinși în uriașe proiecte culturale. Reiau aici un comentariu al lui Al. Paleologu (Spiritul şi litera, 1970) la Istoria… lui Călinescu: „Prefaţa Istoriei literaturii române… se încheie cu un amănunt exemplar, anume data: 24 ianuarie 1941. În paroxismul convulsiilor vieţii publice, în tumultul acelor zile sinistre, G. Călinescu îşi termina netulburat vasta lucrare, opunând haosului, demenţei şi crimei, un moment al spiritului. G. Călinescu era obsedat de ideea monumentalului şi îl jignea ceea ce i se părea a fi la noi o lipsă de ambiţie, dacă nu de vocaţie monumentală. Nici neapărat frumuseţea, nici propriu-zis dimensiunea nu dau esenţa monumentalului, ci grandoarea şi perenitatea, adică universalitatea ideală a concepţiei şi durabilitatea ei materială. Creaţia monumentală este o Imitatio Dei, o demiurgie ce sfidează timpul şi bravează istoria. De aici, «indiferenţa la eveniment» pe care o preconiza Călinescu şi care presupune un plan absolut, o lume a esenţelor, unde totul capătă sens prin raportare la arhetipurile primordiale. «Turnul de fildeş de care se sperie atâţia nu reprezintă un loc de refugiu, ci o altitudine necesară pentru observaţie… Cine nu se distanţează de evenimente spre a le citi semnificaţia uitată, cine nu se depărtează de oameni spre a scruta în ei umanitatea nu este un artist. Absenţa de la evenimente este condiţia însăşi a creaţiei şi a cere artistului să participe la existenţa noastră diurnă este a-i cere să se dezintereseze de adevărata viaţă esenţială ce formează obiectul artei», spunea G. Călinescu într-un interviu în 1945.” Eventuala criză a istoriei literare pe care am putea-o recunoaşte şi descrie se explică (dar nu se scuză în absolut) prin destinul nostru de etern începători. Cum la români lipseşte (credea Rădulescu-Motru) aplecarea spre lucrări în perspectiva lungă a istoriei (cele care cer efort îndelungat cu succese/câştiguri târzii şi mereu îndoielnice), dar şi spiritul comunitar, interesul personal ori de grup fiind mereu şi nesmintit deasupra celui public, o lucrare de o viaţă, neterminată la dispariţia autorului, nu e continuată firesc şi generos de generaţia imediat următoare. Tot ce s-a făcut înainte e lăsat/împins/aruncat deoparte şi se re-începe de la capăt, „pe râu în jos”, vorba cântecelului pentru copii, dărâmarea fostului pod „de piatră” fiind anunţată cu o încântare greu de ascuns. Lucrul era deplâns de un Heliade Rădulescu („La noi şi la toate neamurile ce se află în a lor pruncie, abia se începe un lucru şi ajunge la abuz”) şi descris de Caragiale prin formula genială a „strânsurii de năvală” în care ne complacem, acea permanentă stare de urgenţă în gol, de ne-aşezare cronicizată, de forfotă gălăgioasă, în cerc (vicios). Mecanism psihologic graţie căruia „fiecare generaţie se crede hărăzită să aşeze, ea, prima piatră” (Nicolae Manolescu), fiindcă nu crede că începutul vechi a fost cel bun. Să mai constat că – periodic, dar şi de o bună bucată de vreme – lucrurile par să nu (mai) răspundă definiţiei lor tradiţionale. Critica şi istoria literară îşi confundă adesea scopurile şi instrumentarul ca două „ştiinţe” complementare ce se află. În mare, e valabilă şi azi delimitarea făcută de un Ibrăileanu (critica se ocupă de ceea ce individualizează operele, istoria, de ceea

RON 48.50
1

Nietzsche și Eterna Reîntoarcere

Nietzsche și Eterna Reîntoarcere

Prefață de Vasile Muscă Lucrarea de față își propune să cartografieze istoria și semnificațiile filosofice ale conceptului de Eternă Reîntoarcere a Identicului, așa cum apare el atât în scrierile lui Friedrich Nietzsche, dar și în receptarea operei sale de-a lungul timpului (punctată de nume fundamentale ale filosofiei occidentale, de la Martin Heidegger la Gilles Deleuze). Monografia conceptuală capătă astfel o dublă contextualizare necesară: pe de o parte, reflecția asupra Eternei Reîntoarceri este propusă în conjuncție cu celelalte concepte esențiale ale gândirii nietzsche­ene (voința de putere, supraomul, moartea lui Dumnezeu, nihilismul, transmutarea tuturor valorilor), iar pe de altă parte ea este urmărită în dezvoltările sale exegetice din secolele XIX şi XX, cât şi în receptarea gânditorilor contemporani. (ELISABETA DIANA KORPOS) Cartea oferă indicii de lectură și înțelegere a operei marelui gânditor german, cerute de două serii de dificultăți: cele ale propriei opere, dar și cele provenite din bogata și complexa literatură exegetică născută pe marginea ei. Și în acest sens, cartea doamnei Diana Korpos și‑a atins cu eleganță și competență scopul declarat la început. Importanța deosebită a acestei idei în economia de ansamblu a concepției lui Nietzsche a fost subliniată chiar și de Martin Heidegger într‑unul dintre cele cinci cursuri – este vorba despre cel din semestrul de vară 1937 – pe care acesta le‑a ținut între anii 1936 și 1940 la Universitatea din Freiburg pe tema Nietzsche. Prin interpretările sale de atunci, în epoca de ascensiune a nazismului, Heidegger îl smulge pe autorul Voinței de putere din brațele încercărilor acestuia de a‑l anexa politic, redându‑l istoriei filosofiei căreia îi aparține de drept și plasându‑l dintr‑odată în rândul celor mai mari gânditori din filosofia occidentală, alături de Platon, Aristotel, Plotin sau Descartes, Leibniz, Kant, Hegel. În viziunea lui Heidegger, ideea veșnicei întoarceri a aceluiași este gândul cel mai greu, în înțelesul încărcat cu semnificații al concepției nietzscheene, fără de care aceasta ar fi ca un copac fără rădăcini (comparația îi aparține lui Heidegger). Este vorba, după autorul lui Sein und Zeit, despre ultimul mare gând al metafizicii occidentale care închide cariera mai mult decât milenară a acesteia în cultura europeană. (VASILE MUSCĂ) ELISABETA DIANA KORPOS (12 februarie 1988, Cluj‑Napoca) a absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie, speciali­zarea Filosofie, a Universității Babeș-Bolyai din Cluj‑Napoca (2009) și masteratul de Filosofie antică și medievală, în cadrul aceleiași universități (2011). Cartea de față are la bază teza sa de doctorat, cu titlul Nietzsche și Eterna Reîntoarcere, susținută la data de 6 decembrie 2017, sub coordonarea profesorului Vasile Muscă. În prezent, este profesoară de științe socio‑umane

RON 54.00
1

Suferintele batranului Wernher

Suferintele batranului Wernher

Eroul romanului de față este un cetățean, la vârsta senectuţii, al noii Germanii perfecte, de după „reunificare”, contemporan cu noi și cu o sumedenie de revoluții multiculturale care zdruncină planeta, foarte vioi la minte, dar mai domolit la trup, confruntat cu dilema rămânerii pe linia de plutire într-o lume a valorilor sărite de pe fix, relativizate până la caricaturizare. Fost cavaler al științelor exacte, el experimentează acum răspunderea de a deveni pacientul perfect al vârstei lui, întrucât nutrește o „stimă evlavioasă” față de medici și „un veritabil cult pentru medicamente”, noua lui mitologie de proximitate fiind alcătuită atât din termeni care altora le stârnesc o stare terifiantă (glaucom, cataractă, endoscopie, colonoscopie etc.), cât și din pedanterii igienice profund documentate pe Internet, cum e aceea a calculării pH-ului epidermei înainte de a cu­păra săpun. Neocolind niciun deliciu, ideologic sau tehnologic, al lumii în care ne este dat să trăim (smartphone-uri, cookies, cancel culture, genderizare), Wernher suferă nu pe seama inimii, așa cum o făcea eroul suicidar al lui Goethe, ci din cauza Zeitgeist-ului preponderent absurd, incomprehensibil, al perioadei socioculturale și politice în care îi este dat să apună, numai c-o face cu un inconfundabil simț al umorului și cu o mulțime de complicități mucalite, zâmbitoare, „manuscrisul găsit” al romanului invitându-l pe cititor să exorcizeze prin râs o temă, de altminteri, patetică: şi anume cum e să afli că ai devenit bătrân (ȘTEFAN BORBÉLY) Am rupt deci banda care fereca plicul și am scos din el un teanc voluminos de coli imprimate și numerotate, prinse într-un dosar. Pe dosar stătea scris în chip de titlu: Die Leiden des alten Wernher („Suferințele bătrânului Wernher”). Numele autorului lipsea însă și nu figura nici în paginile de text din dosar, pe care am și început să le răsfoiesc, curios și tot mai intrigat. Mi-am dat repede seama că era vorba de manuscrisul unui volum de proză (poate un roman?) redactat în limba germană, alcătuit (după cum veți vedea) din 16 episoade (sau capitole?); m-am apucat, așadar, să-l citesc cu atenție. Bătrânul Wernher ajunsese să-mi stea la suflet, el cu suferințele lui, și nu mi-l mai puteam scoate din cap, nu-l puteam lăsa de izbeliște. Și, în cele din urmă, mi-am luat inima în dinți și mi-am zis: ce-ar fi să traduc volumul, ca să-l ofer unor editori din România, unde am mai publicat și eu câte ceva! (GHEORGHE SĂSĂRMAN

RON 58.20
1

A fost odata in Carpatia

A fost odata in Carpatia

Cu o frază sigură și alertă, A fost odată în Carpatia aduce la viață istoria bogată a unor lumi și culturi din vechime. Exercițiu nostalgic, universul creat de Constantin Ciceovan înglobează o multitudine de arii geografice și culturale și confluențele dintre ele, aspect care așază cartea sub spectru spiritual valah. La granița dintre roman istoric, de aventuri și fantastic, volumul reușește să provoace experiențe neașteptate de imersiune senzorială în lumea vieții personajelor sale, cu o capacitate remarcabilă de a învia ambianțe uitate ale trecutului, dincolo de negura opacă și misterioasă a timpului. A fost odată în Carpatia este primul roman dintr-un proiect mai amplu al autorului, care în prezent lucrează la al doilea volum din serie. Un roman al esențelor românismului dintotdeauna. (Radu Vida) Forța epică uriașă, dezvoltată pe spații vaste, împrumută autorului o voce sadoveniană de care cred că literatura noastră ar avea nevoie. (Vianu Mureșan) Romanul lui Constantin Ciceovan nu e unul de capă și spadă, ci mai degrabă de obște comună a Occidentului și Orientului, într-o lume în care faptele mari sunt de natură morală, bazate pe istețime, iscusință, devotament, loialitate, ele rămânând înscrise în mentalul colectiv ca „învățături” pentru timpurile noastre. (Mircea Popa) Ajunse la herghelie și o găsi părăsită. Fata plecase, dar nu apucase să ducă și caii cu ea. „Am să-i iau să-i vând, iar pe fată dacă o găsesc, o duc acasă de sclavă.” Se îndreptă spre țarcul unde erau adunați caii, când o auzi cum strigă după el. Ieșise din șură, închizând poarta în urma ei, iar în mână ținea o furcă. Cei șase tătari descălecaseră și se așezaseră la umbră. Când o văzură pe fată cu furca, începură să se ridice. Babor le făcu semn să rămână pe loc și le strigă ceva pe limba lor. – Asta e a mea! Voi stați deoparte și priviți ce-am să-i fac! Îl apucase o furie vecină cu nebunia. Își aminti cum pierduse totul din pricina ei, cum îi luase căruța cu tot ce era în ea, și armăsarul cel argintiu, apoi cum pierduse și câinele. Avea în ochi sclipirile morții. Luă hangerul în pumn și-l scoase din teacă, apoi îl băgă înapoi cu un sunet sec, cum cade securea pe butuc. Râse ascuțit și puse mâna pe biciul încolăcit în jurul umărului. Dar se răzgândi iar și și-l puse la brâu. Sări ca o pisică și-i smulse furca din mână, apoi o doborî la pământ cu un dos de palmă. Tătarii se uitau la el și râdeau, îndemnându-l cu strigăte și chiote. (Constantin Ciceovan

RON 48.50
1

Dinamica educatiei pentru profesiile din jurnalism si comunicare

Dinamica educatiei pentru profesiile din jurnalism si comunicare

Cercetările lui Lee B. Becker și Tudor Vlad realizează o radiografie interesantă a câmpului jurnalismului și comunicării cu mijloace structural-funcționaliste aparținând marii tradiții americane din științele sociale, dar multe dintre concluzii pot fi valorificate şi în tradiție sociologică europeană, ca exemplificări ale teoriei câmpului cultural, lansată de marele sociolog francez Pierre Bourdieu. Forțele care acționează asupra câmpului jurnalistic, cum ar fi: proiectele politice, schimbările tehnologice sau demografice, schimbările în piața forței de muncă, în general, sunt importante și, în funcție de contexte, pot da variații diferite ale ratei angajării sau chiar variaţii ale conținutului programelor de educație. Autorii notează, cu modestie, că principala limită a cercetării lor este faptul că au analizat un singur sistem educațional, cel din SUA. Aceasta nu scade cu nimic valoarea demersului. Prin aplicarea ei la practica cercetării sociale cantitative și calitative, este o lucrare-model, deschizătoare de drumuri. Fără a trage concluzii definitive pentru cultura și educația contemporană, volumul lansează, pentru cercetătorii din alte țări și culturi, provocarea de a verifica ipotezele și predictorii globali sau individuali, de a completa liste de ipoteze sau interogații și a aduce la lumină noi aspecte ale studiului câmpului jurnalistic și educațional global. Din acest punct de vedere, lucrarea profesorilor Lee B. Becker și Tudor Vlad este un ghid perfect pentru educația universitară din România în domeniile comunicării de masă și jurnalismului. Fiind un demers critic, el concentrează date ale unei experiențe de aproape un secol din SUA și poate furniza piste pentru modernizarea programelor educaționale din țara noastră. Profesorii Lee B. Becker și Tudor Vlad sunt de peste două decenii prezenți în România, unde au ținut cursuri și conferințe, au oferit burse de studii în Statele Unite ale Americii, au ajutat la formarea cadrelor didactice, cercetătorilor sau doctoranzilor celor mai importante facultăți de jurnalism din țară, în cadrele instituționale ale COX Center din Atlanta. În același timp, au sprijinit stagii de formare pentru jurnaliști profesioniști și au organizat conferințe, contribuind decisiv la modernizarea învățământului și formării în domeniul jurnalismului și comunicării de masă din România. Au sprijinit Guvernul României și ministerele în formarea de specialiști în comunicare guvernamentală și transparență, sprijinind de asemenea receptarea pozitivă a României în perioada aderării la NATO și UE. Contribuția lor la organizarea învățământului românesc este excepțională, iar apariția acestei lucrări încununează 20 de ani de sprijin și solidaritate cu specialiștii, cadrele didactice și doctoranzii din țara noastră. Volumul de față va reprezenta o reîntâlnire cu concepția lor modernă despre comunicarea de masă, iar receptarea lucrării lor va fi, cu siguranță, una excepțională. (Vasile Sebastian Dâncu

RON 48.50
1

Institutii medievale romanesti

Institutii medievale romanesti

Institutii medievale romanesti. Adunarile cneziale si nobiliare (boieresti) din Transilvania intre secolele al XIV-lea si al XVI-lea. Romanii sunt popor sud-est european ca toate popoarele din zona, pe de o parte, cu anumite caracteristici proprii, pe de alta. Nu sunt nascuti sa fie nici inapoiati si nici avansati, nici imitatori innascuti si nici originali din cale-afara. Romanii - oriunde s-au aflat in sud-estul european in Evul Mediu - au avut o civilizatie a lor agrar-pastorala si, de la o vreme, au dobandit constiinta dublei lor mosteniri, pe de o parte (prin originea romana, numele etnic venit de la Roma, limba romanica, crestinarea in latineste) occidentala, iar pe de alta parte (prin biserica lor de forma bizantino-slava, prin limba slavona a cultului, a cancelariilor si a culturii scrise medievale, prin alfabetul chirilic folosit, pana in secolul al XIX-lea, inclusiv in grafia limbii romane) rasariteana. Din imbinarea acestor doua forme de civilizatie europeana s-au nascut societatea, spiritualitatea si identitatea romaneasca. In Transilvania, spre deosebire de cele doua Valahii ramase libere sau autonome (in care stapanii si supusii erau de aceeasi etnie), peste autohtonii cuceriti s-a asezat o patura de stapani, de alta credinta, de alta limba si cu alte obiceiuri, care au inabusit in mare masura functionarea societatii locale, dar nu au putut-o adapta pe deplin si nici eradica. Adunarile cnezilor si nobililor (boierilor) romani sunt o mostra de institutie traditionala romaneasca transilvana, nascuta in cadrul ,"Romaniilor" sau "Vlahiilor" vechi, si adaptata apoi rigorilor impuse de oficialitatea ungara care adoptase modelul confesional si social-politic central-european (german) si apusean. Aceste institutii demonstreaza deopotriva rezistenta si adaptare, traditie si innoire, exclusivism si acceptare, conservatorism si inovare, persistenta intru etnicitatea veche si treceri spre o alta identitate. Multi contemporani se intreaba cum de romanii, despartiti si razletiti in atatea realitati politice distincte vreme de multe secole, si-au pastrat identitatea, care a condus in Epoca Moderna la formarea statului national unitar. O explicatie este "vesnicia nascuta la sat" - cum ar fi spus Lucian Blaga -, care a conservat traditia, dar exista si alti factori. Unul dintre ei este elita romanilor. In ciuda unor impresii de suprafata si clisee, romanii au avut intotdeauna conducatori, chiar daca unii au fost simpli preoti, iar altii, doar fruntasi ai satelor. Din acestia s-au nascut juzii sau cnezii, care si-au ales ducii sau voievozii si s-au strans periodic in adunari, ca sa se aleaga dintre ei cei mai buni, sa se judece, sa previna incalcarile, sa faca petitii, sa stabileasca posesiunile si proprietatile etc., cu alte cuvinte, sa organizeze viata si sa protejeze comunitatea. Cartea aceasta cuprinde istoria unei parti a elitei romanesti, astazi aproape uitata, care a facut posibila curgerea vietii noastre pana in pragul mileniului al III-lea. - Ioan-Aurel Po

RON 87.30
1

Transilvania din cuvinte

Transilvania din cuvinte

Volum dedicat Centenarului Marii Uniri, editat de Uniunea Scriitorilor din Romania – Filiala Cluj Transilvania din cuvinte e continuarea fireasca a Clujului din cuvinte, dar si a Clujului din povesti, a Clujului din legende, a Luminii din cuvinte, a albumului 100 de ani de viata literara romaneasca… Toate, antologii pe care le‑am gandit si editat din 2005 pana astazi. In 2015, Anul Luminii, ma intrebam daca, in 2018, la Centenarul Marii Uniri, vom fi in stare sa gasim cumpana dreapta, sa exaltam fasia de lumina din fragmentele de istorie hartuita ale acestui secol de existenta? Sa recompunem rotundul unui trecut ale carui produse suntem, inevitabil si iremediabil. Sa ne procuram, asadar, un viitor. [...] Ideea Marii Uniri a devenit, din motive obscure, o idee extenuata. Anii interbelici au fost prea putini si prea neindemanatici pentru o asezare, iar internationalismul proletar nu i‑a venit nicidecum in ajutor. Nationalisme mai aspre, dar mereu mai abile in a‑si rosti diplomatic revendicarile/drepturile au transformat nationalismul romanesc, pe nesimtite, in aberatie (neaparat „comunista”), in desueta atitudine neconforma cu europenizarea si cu globalizarea, in instrument utilizat in cautare de argument electoral. Asa incerc sa‑mi explic faptul ca descifrarea in spatiul mioritic a orizonturilor inconstientului care fac parte din „fiinta si substanta noastra”, tentata de Blaga, a cazut in derizoriu. Fata‑n fata cu non‑locurile lumii contemporane, indiferente si nerabdatoare, cu aglomerarea semnelor ca ratacim intr‑o lume ce pe nesimtite cade, am fi putut gasi in spatiul mioritic un loc al nostru. Lucian Blaga ne oferea un nume – ar fi fost slujba noastra sa‑i construim o realitate. [...] Constat, de o buna bucata de vreme, o tot mai accentuata, mai diversa si de o calitate in crestere manifestare a unui fenomen pe care l‑am numit re‑locuirea culturala a Clujului, a oraselor si satelor Romaniei. Reintoarcerea la actul cultural sub cele mai variate si, uneori, surprinzatoare moduri e semn ca romanii au redescoperit cea mai sigura, mai neindoielnica si mai inalta cale de asumat si consolidat identitatea nationala in chiar plin proces de aliniere la norme continentale si mondiale: Cultura. Am cerut colegilor, simplu, sa‑mi trimita texte despre Transilvania, lasand la alegerea lor genul, perspectiva, tonul si tonalitatea. Veti gasi, astfel, in acest volum studii sobre despre istoria, geografia, literatura, folclorul acestui tinut alaturi de confesiuni poematic‑sentimentale, de evocari ale unor importante figuri legate de Marea Unire, de poeme si fragmente de proza. Desi lucrate independent, textele, veti vedea, se intretes, isi raspund; un soi de canon subteran, subtextual le aduce impreuna, le uneste, sporindu‑le consistenta si mesajul. (Irina Petras) Dintre autorii textelor amintim pe: Irina Petras, Ana Blandiana, Ioan-Aurel Pop, Petru Poanta, Dan Er. Grigorescu, Vasile Sebastian Dancu, Ioan Bolovan, Marta Petreu, Ilie Rad, Ruxandra Cesereanu, Constantin Cublesan, Dumitru Chioaru, Martha Izsak, Dinu Virgil, Constantin Rusu, Mircea Popa, Vasile Musca, Ovidiu Pecican, Gavril Pompei, Livia Titieni, Nicolae Mocanu, Ioan Moldovan, Stefan Borbely, Nicolae Prelipceanu, Ion Muresan, Ion Brad, Vistian Goia, Ion Horea, Ion Petrovai, Ion Pop, Horea Porumb, Rodica Braga, Dumitru Cerna, Virgil Mihaiu, Balazs F. Attila, Cornel Udrea si multi altii

RON 48.50
1

Și piatra mă va-îmbrățișa. Antologie de autor (2011–2024)

Și piatra mă va-îmbrățișa. Antologie de autor (2011–2024)

Adăpostind în spațiul lor nostalgii și reverii, poemele acestei cărți rezumă, de fapt, arhitectura simbolică a ființei, făurită din angoase și idealități, din exasperări sceptice și dileme identitare. Exilat în materialitatea cotidianului, eul își caută reperele instabile ale propriei identități în cuvânt sau în rugăciune, oglindindu-și metamorfozele sinelui în labirintul unui real agonic. Poet singular, prin ambivalențele expresiei și prin avatarurile gândului, Vasile Tudor propune, prin această carte, o selecție riguroasă și, în același timp, relevantă a poemelor publicate de-a lungul timpului, creații literare cu semnificativă miză existențială, etică și estetică. (Iulian Boldea)  CREZ POETIC: Dar cine mai citește Poezie?Cine și-ar potrivi inimadupă sângele meu?Poate de aceea asediez indiferențacu tăcerea cuvântului.Poate de aceea sufletul mă scriecu picături de viață...Luați și beți, acesta sunt! (Vasile Tudor) Iată-mă umblând singurătateanu mă mai poate uitași iată-mă umblândde la un cuvântla un alt cuvântde la o tăcerela o altă tăcerepână când ajung o literălângă groapa comunăpână când umbra-mise strecoară-n sine-miși piatra mă va-îmbrățișaVasile Tudor s-a născut în 21 noiembrie 1955, în Bâznoasa, comuna Lunca, județul Botoșani. A absolvit, în 1981, Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar de peste patru decenii profesează ca avocat în Suceava. A debutat în 2011 cu Pietre curgătoare, Editura Paralela 45, volum de poezii pentru care a primit Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași. Urmează Escortele tăcerii, Editura Charmides, 2014; Rondul de singurătate / La ronda de Soledad, versiune româno-spaniolă, Libros del Genio Maligno, Granada, 2014, traducători: Enrique Nogueras și Dorel Fînaru; antologia Sălbatica stafie / Savage ghost, versiune româno-engleză, Editura Timpul, 2014, traducător: Olimpia Iacob; antologia Cartea sonetelor, Editura Timpul, 2015. În 2016, pentru volumul de poezii Babel apărut la Editura Paralela 45, primește Premiul „Cezar Ivănescu” al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași. În 2020, publică Același altcumva la Editura Rocart, volum distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, și antologia Somnul din Nămoluri la Editura Junimea, iar în 2021, Das Gleiche Anders la Editura Dionysos, Boppard, Germania, traducător: Christian W. Schenk. A mai obținut premii ale revistelor Ateneu (1978), Tribuna (1979) și Convorbiri literare (1980), iar în 2021, din nou, Premiul pentru Poezie al revistei Convorbiri literare. Mai multe poezii i-au fost incluse în antologii de grup din țară și străinătate: Turnurile Ocolașului Mare. Antologie a Grupului de la Durău, Editura Timpul, Iași, 2012; Ceea ce rămâne, Editura Timpul, Iași, 2013; Rosarien – Rumanische Gegenwartslyrisk, Editura Dionysos, Boppard, Germania, 2020, în traducerea poetului Christian W. Schenk; Antologia de lirică românească de la începuturi până azi, vol. VI (Rumänische Lyrikanthologie), realizată de Christian W. Schenk și publicată de Editura Dionysos, Boppard, Germania, 2023–2024. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași

RON 54.00
1

Frate Calinic... Ioan Alexandru catre Calinic Argeseanul

Frate Calinic... Ioan Alexandru catre Calinic Argeseanul

După ce a descoperit calea poeziei mari, lucru confirmat de critica literară, dar și de cititori, Ioan Alexandru a mers mai departe, căutând să descopere calea proprie în poezie. Semnele acestei evoluții în „regăsirea de sine” se află în corespondența către Calinic Argeșeanul, în care există o mare râvnă de descoperire a căii spre transcendent, spre Dumnezeu. În mai toate scrisorile trimise, dincolo de textul vizibil, există o bucurie a rostirii și a comunicării, pe care o resimte chiar și cititorul de azi. Din bogata corespondență dintre poetul Ioan Alexandru și monahul, apoi ierarhul Calinic Argeșeanul, s‑a păstrat, din păcate, doar o parte dintre scrisori, pe care am considerat că e potrivit să fie publicate în anul în care poetul ar fi împlinit 80 de ani. Și tot din păcate, nici scrisorile trimise de către monahul, apoi ierarhul Calinic Argeșeanul către poetul Ioan Alexandru nu au fost încă „desferecate” din arhiva poetului, suntem convinși că ele vor ieși la lumină la un moment dat. O singură scrisoare trimisă de „fratele Calinic” se regăsește în Arhivele Securității, interceptată în „procesul de urmărire” al celor doi. Scrisoarea se regăsește „autograf” în anexa cărții. Dosarul de urmărit al lui Ioan Alexandru („obiectivul Aldea”), recuperat parțial de la CNSAS, reconfirmă prietenia exemplară dintre un poet cu o pregnantă dimensiune religioasă și un preot monah cu dimensiune culturală, într‑o epocă destul de vitregă atât pentru literatură, cât și pentru Biserică. Prietenii și‑au influențat unul altuia destinul, și‑au potențat unul altuia vocația, susținându‑se în momente de cumpănă. Dovezile se regăsesc atât în memoriile lui Calinic Argeșeanul (Toată vremea‑și are vreme), în corespondența de față, dar și în mărturiile „indirecte,” și cu atâta mai obiective, ale agenților din structurile Securității. Într‑o epocă, ca a noastră, când corespondența s‑a „șablonizat” și a sărăcit, orice scrisoare care vine „din trecut”, mai ales când e vorba de personalități pregnante, este un vestigiu care trebuie tezaurizat. În anul 1987, poetul Ioan Alexandru îi face un dar „fratelui Calinic”, un eseu despre „Semnificația Baladei Meșterului Manole de la Mânăstirea Curtea de Argeș”, cu dedicație explicită: „Preasfințitului Calinic Argatu”. Textul este inedit, păstrat în arhiva personală a ierarhului Calinic Argeșeanul și am găsit de cuviință că reproducerea acestuia în volumul de față este o probă a prieteniei culturale și spirituale dintre cei doi, completează profilul relației care excede istoria imediată. Scris în preajma trecerii dintre ani, textul vorbește de o „obișnuință” care se instaurase în relația inter‑umană: „Începe să devină o tradiție în prag de Anul Nou să ne întâlnim unii cu alții în această sală a Meșterului Manole de la Mânăstirea Curtea de Argeș, ctitoria legendară a Voievodului Neagoe Vodă Basarab, devenită necropolă, simbol al întregului popor român de‑a lungul veacurilor.” Jertfa triadică Manole – Ana – fiul nenăscut care stă la baza ctitoririi Mănăstirii Curtea de Argeș, îi dă prilejul poetului să vorbească despre Treimea Întemeietoare, despre jertfa care dă durabilitate lumii noastre. Ospățul obișnuit la trecerea dintre ani este, în acest caz, unul al ideilor: „E bine și noi în prag de Anul Nou să ne aducem aminte de pe calea baladei, a Cântecului de ceea ce este însăși esența ființei noastre, a poporului român exprimată în Balada Meșterului Manole.” Motivul jertfei din baladă îi permite poetului să extindă semnificația „înzidirii din suferință” la nivelul istoriei Neamului, jertfa fiind o lecție de iubire dar și „o taină de viețuire a poporului nostru”. În anexă am selectat câteva pagini din consistentele dosare de urmărit ale lui Ioan Alexandru, probe „incredibile” de imixtiune în viața personală în perioada comunistă. Am considerat că „viața din scrisori” și „viața din dosare” se completează și dau relief unei prietenii de câteva decenii, dovadă peremptorie că pustiul din jur poate fi însuflețit, în vremuri netrebnice, de Poezie și Credință. (Adrian Alui Gheorghe

RON 48.50
1