10 rezultate (0,14604 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Poduri si vami

Re de Dacia: un proiect de la sfarsitul Evului Mediu

Re de Dacia: un proiect de la sfarsitul Evului Mediu

Re de Dacia: un proiect de la sfarsitul Evului Mediu Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, aparut sub egida Asociatiei Patrimonium Transsylvanicum Cluj-Napoca In cancelaria Republicii Sfantului Marcu, Dacia a facut parte – in mod oficial in acte – alaturi de Regatele Ungariei, Poloniei si – ulterior – al Croatiei dintr-o singura unitate regionala, situata spre marginea rasariteana a Crestinatatii, de la inceputul primaverii anului 1496 si pana dupa batalia de la Mohacs (29 august 1526), supravietuind sigur pana in iarna anului 1527-1528. Prin Dacia, teritoriile locuite de romani au primit in mod generic o forma de entitate statala unitara, specifica epocii Renasterii, entitate demna de o posibila reconstituire concreta in viitor. Formula era constientizata de catre liderii politici notabili de la sfarsitul Evului Mediu (si nu doar de catre carturarii umanisti), tocmai cand se produceau finalul Reconquistei iberice si descoperirea Americii (1492), ca si acceptarea europeana a stapanirii turce pe Bosfor (insusi Leonardo da Vinci grabindu-se sa-i propuna sultanului Baiazid al II-lea, la 1502, un pod peste stramtori). Unghiul de sud-vest al Europei se debarasa de islam, cel de sud-est accepta islamul, in clipa in care vechiul continent isi revarsa preaplinul, inaugurand expansiunea europeana peste mari. Era, ante litteram, o incercare spectaculoasa de trecere „de la mica la marea Europa”, nevalidata deocamdata spre est, dar reusita spre vest, spre Lumea Noua. Dacia se adauga acum noii arhitecturi europene, pe fondul vechii Republici Crestine, dar cu privirea atintita spre viitor. - Autori

RON 48.50
1

Ardelencele

Ardelencele

Pentru mine, Ardealul este format din oraşe mici. Ceea ce mă fascinează la oraşele mici sunt podurile caselor despre care mi-am închipuit mereu că adăpostesc prăfuite cufere, sipete, casete din lemn pictate cu flori şi inimioare pline cu scrisori de dragoste neexpediate vreodată, jurnale intime, caiete cu poezii scrise de-a lungul vremii de preotese, profesoare, învăţătoare, funcţionare sensibile şi suferind profund din dragoste. Şi astăzi, dacă ai apucat să citeşti măcar o pagină din cartea lui Al. Cistelecan, Ardelencele, mi se pare lipsit de delicateţe ca, atunci când vezi o femeie frumoasă într-un oraş mic transilvan, să nu îţi imaginezi că poartă în suflet o poveste de dragoste nefericită. Nu ştiu câte poduri a apucat să cerceteze până acum Al. Cistelecan şi nici din câte orăşele din Ardeal. Un lucru e cert: cercetările, „săpăturile” sale prin manuscrisele din poduri îmi confirmă intuiţia. Oricum, Ardelencele lui Al. Cistelecan este o carte admirabilă. O carte atât de frumoasă şi de parfumat scrisă, încât, mărturisesc, nu o dată mi-a trecut prin cap gândul că, atunci când a nimerit în vreun pod cu cufere, sipete și casete din lemn pictate cu flori și inimioare în care nu se găsea niciun manuscris, Cis, contrariat, s-a așezat la o măsuță sub o grindă prăfuită, a ridicat o țiglă ca să aibă lumină, și a inventat el însuși un nume, o biografie nefericită și a scris acolo el însuși zeci de scrisori de dragoste neexpediate, jurnale intime și caiete cu poezii. (Ion Mureşan

RON 28.03
1

Ioan Molnar Piuariu

Avram Iancu. Secvențe biografice

Avram Iancu. Secvențe biografice

„Unicul dor al vieții mele este să-mi văd Națiunea mea fericită!”  (Avram Iancu)ANUL „AVRAM IANCU” (2024)Omagiu editorial Eroului deplin al națiunii române, la 200 de ani de la naștere, sub egida Asociației Avram Iancu 1848 Alba IuliaPrefață de Ioan-Aurel Pop Ilustrația copertei și a siglei „Avram Iancu 200”: Teodor Bogoi După lectura cărții, cititorul rămâne cu un sentiment tonic, de încredere și speranță, rămâne în admirație față de aceia care ne-au trasat programul de țară dintre anii 1848 și 1918, față de cei care au făurit casa noastră numită România. Ionuț Țene demonstrează că istoria nu a fost niciodată numai știință și cunoaștere, ci și „învățătoare a vieții” (Cicero) și că de învățătura despre Avram Iancu – întruchipare a idealurilor poporului – avem nevoie cu toții, „ca să nu rătăcim” (Simion Bărnuțiu). (IOAN-AUREL POP) Prin această carte dedicată lui Avram Iancu, am dorit să ilustrez actualitatea acestui erou român în conștiințele românilor, dar și să scot în evidență valorile de dreptate, libertate, egalitate, toleranță și unitate, pentru care a luptat Crăișorul Munților. Avram Iancu a fost un spirit evoluat, un reprezentant al democrației epocii sale și, în același timp, un erou național și european. Avram Iancu reprezintă un model istoric foarte actual. Românii se recunosc în valorile promovate de el. Este un spirit al rezistenței și perenității românești în fața vicisitudinilor istoriei. Astfel, nu întâmplător, contemporanii se identifică cu acest erou la adunările comemorative și la cele aniversare dedicate Crăișorului, prin deja cunoscuta scandare: „Avram Iancu suntem toți!”. (IONUȚ ȚENE

RON 58.50
1

Avram Iancu. Eroul zilelor noastre

Avram Iancu. Eroul zilelor noastre

ANUL „AVRAM IANCU” (2024)Omagiu editorial Eroului deplin al națiunii române, la 200 de ani de la naștere.Proiectul Avram Iancu. Eroul zilelor noastre este realizat de Asociația Cluj24 și Institutul de Istorie „George Barițiu” Cluj-Napoca al Academiei Române, cu susținerea TeraPlast și a Băncii Transilvania.Ilustrația copertei și a siglei „Avram Iancu 200”: Teodor Bogoi Unicul dor al vieții mele fiind să-mi văd Națiunea mea fericită… – Avram IancuSpirit european, Avram Iancu a crezut în ideile sintetizate de lozinca tuturor revoluționarilor: libertate, egalitate, fraternitate. Formația sa de jurist l-a ajutat să înțeleagă sistemul social-politic și necesitatea unor schimbări radicale. Mai mult, prin obținerea drepturilor politice și sociale, o națiune devenea liberă. (Sorina Paula Bolovan, Ioan Bolovan) Moțul între moți” a avut un caracter neșovăielnic, dârz, de-a dreptul intransigent, nefiind dispus spre compromis nici cu semenii, nici cu reprezentanții autorităților imperiale austriece în frunte cu împăratul Franz Joseph. (Mircea-Gheorghe Abrudan) Încă din timpul evenimentelor revoluționare, figura lui Avram Iancu s-a detașat din galeria celorlalți lideri ai românilor transilvăneni, implicarea sa totală și dezinteresată, empatia lui față de cei mulți și oprimați fiind rapid și corect percepute. (Ioan Bolovan, Sorin Șipoș) Nu numai neîndeplinirea efectivă a mai multor promisiuni făcute în anii revoluției, ci și această extindere a represiunii asupra tuturor a determinat atitudinea lui Avram Iancu și a elitelor românești față de autorități. (Loránd L. Mádly) Era acea „umbră” care a știut mereu să reapară în prim-plan ori de câte ori interesulnațional românesc a avut mare nevoie, în momente-cheie din istoria modernă a provinciei. (Varga Attila) Evoluează între extreme: de la risipă, din altruism exagerat, la sărăcie lucie, punând mai presus de orice, și decât viața proprie, valorile ideale obștești și fericirea nației române. (Ela Cosma) CuprinsSorina Paula Bolovan, Ioan BolovanPerenitatea unui model: Eroul Național Avram Iancu Mircea-Gheorghe AbrudanAvram Iancu: obârșia, familia, educația Ioan BolovanDespre iubitele/iubirile omului Avram Iancu Loránd L. MádlyAvram Iancu, mișcarea națională româneascăși autoritățile: câteva întâmplări inedite Mircea-Gheorghe AbrudanAvram Iancu și Andrei Șaguna: două săbii în aceeași teacăa mișcării naționale Varga Attila„Fantoma unui Erou” – Poliția Maghiară Secretă și „Frăția” statuii lui Iancu Ioan Bolovan, Sorin ȘipoșCraiul Munților între glorie și defăimare: așa-zisa nebunie a lui Avram Iancu Mircea-Gheorghe AbrudanAvram Iancu în istoriografia și publicistica recentă Ela CosmaTestamentul lui Avram Iancu și câteva documente inedit

RON 40.50
1

Avram Iancu și epoca sa

Avram Iancu și epoca sa

ANUL „AVRAM IANCU” (2024)Omagiu editorial Eroului deplin al națiunii române, la 200 de ani de la naștere, sub egida: Academia Română, Institutul de Istorie „George Barițiu”, Centrul de Studii Transilvane, Fundația Transilvania Leaders Cluj, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca.Ediție îngrijită și studiu introductiv de Veronica TurcușIlustrația copertei și a siglei „Avram Iancu 200”: Teodor Bogoi Unicul dor al vieții mele fiind să-mi văd Națiunea mea fericită… – AVRAM IANCU Avram Iancu a rămas până la sfârșitul vieții sale acelaș erou nepătat, acelaș spirit superior cari a luptat pentru dreptate și cari nici acum, după ce fusese îngenunchiat de falsitate și perfidie, nu putea pierde nimic din calitatea sa esențială. Poporul îl știa, îl credea al său și pentru nimic în lume n-ar fi renunțat la dânsul. (NICOLAE BUTA) Problematica mișcării naționale și îndeosebi figura lui Avram Iancu au reprezentat un constant interes științific în activitatea lui Nicolae Buta. Tânărul studios îi va consacra personalității lui Avram Iancu o serie de studii în contextul redactării monografiei Avram Iancu și epoca sa, lucrare publicată în anul 1924, în momentul aniversării a 100 de ani de la nașterea revoluționarului pașoptist. Demersul a fost, fără îndoială, inspirat de profesorii săi Ioan Lupaș și Alexandru Lapedatu, cei doi co-directori ai Institutului de Istorie Națională din Cluj. Cercetarea a fost demarată cu intenția de a contribui la o mai bună cunoaștere a eroului Avram Iancu în primii ani ai României întregite și ai organizării Universității românești din Cluj, dar și ca o datorie de onoare față de trecut a primei sale generații studențești. (VERONICA TURCUȘ) Tot mai mult auzim în jurul nostru lamentația că nu mai avem modele în societatea contemporană, că nu sunt popularizate personalitățile care au reprezentat cu cinste națiunea română. Răspunsul simplu la aceste afirmații este recursul la memorie, apelul la ISTORIA NAȚIONALĂ. Atunci când răsfoim uriașa carte a istoriei, ochii noștri zăbovesc uneori câteva clipe în plus asupra unor eroi sau evenimente. Inexplicabil, căutăm noi înțelesuri la ceea ce a fost și reprezintă un om al timpului său. Excepționala personalitate a lui Avram Iancu a atras atenția multor istorici și iubitori de istorie, printre care și Nicolae Buta. Avram Iancu a avut un rol esențial în lupta pentru drepturile moților, atât în timpul revoluției, cât și după aceea, devenind un simbol al afirmării identității și drepturilor naționale. (IOAN BOLOVAN) Dr. Veronica Turcuș, iscusită cercetătoare de la Institutul de Istorie „George Barițiu”din Cluj-Napoca, ne propune reeditarea studiului monografic al istoricului Nicolae Buta, Avram Iancu și epoca sa (1924), publicat la centenarul nașterii Crăișorului Munților. Autorul a intenționat să reliefeze spiritul național care a impulsionat revoluția pașoptistă și acțiunile liderului transilvănean. Dar mesajul lui s-a dorit a fi și o argumentare a efortului națiunii române pentru unitate și stat național, împlinire a anului 1918, care atunci era contestată de atitudinile anti-trianonice din vecinătatea țării. În 1924, Nicolae Buta s-a străduit să arate disponibilitatea angajării tinerilor, avându-l ca simbol pe Avram Iancu, pentru înaintarea națiunii, lansând un îndemn și pentru tineretul din vremea sa de a se mobiliza pentru realizarea unității, integrării, modernizării și dezvoltării României Mari. Mesaje valabile și în România de azi, la bicentenarul nașterii lui Avram Iancu. (VASILE PUȘCAȘ) CuprinsNicolae Buta, momentul centenar Avram Iancu din 1924 și cercetarea în cadrul Institutului de Istorie Națională din Cluj în primii săi ani de existență. Studiu introductiv de Veronica TurcușNota editoruluiAVRAM IANCU ȘI EPOCA SAPrefațăUn cuvânt înainteCâteva informații și considerațiuni asupra tinereței lui IancuMișcările revoluționare din Europa în anul 1848 și naționalismul exagerat al Ungurilor. Széchenyi și Kossuth          O perioadă de sbucium și precipitări. Revoluția din primăvara anului 1848 până la isbucnirea răsboiului civilPrefectul și legiunile saleÎn vârtejul luptelorTovărășia de arme a tinerilor prefecți și tribuniRăsplata împărăteascăUmbra lui Iancu și sfârșitul luiEugen Friedenfels despre Avram Ianc

RON 45.00
1

Pe un parapet, langa Vltava. Antologie de autor. Na zídce u Vltavy. Autorský výbor

Pe un parapet, langa Vltava. Antologie de autor. Na zídce u Vltavy. Autorský výbor

Proiect editorial apărut sub egida Ministerului Culturii din Republica Cehă / Tento projekt vznikl pod patronátem Ministerstva kultury České republiky Ediție bilingvă / Dvojjazyčné vydání Traducere din limba cehă, prefață și note de / Překlad z češtiny, předmluva a poznámky: Mircea Dan Duță „Chiar și în spatele celor mai prostești dintre poezioare, rime, caramboluri sau travestiuri sonore se ascunde ceva ce transformă texte în aparență infantile sau, dimpotrivă, minuțios calculate într-o materie de nivel superior menită a deveni, oarecum involuntar, poezie.” (Dora Kaprálová, critic literar) ”I z té sebepitomější říkačky, rýmových karamboláží či travestií trčí cosi ,za‘. Cosi, co ze zdánlivě infantilních, či naopak chladně vykalkulovaných textů vytváří to, co přesahuje a jaksi mimoděk přechází v poezii.“ (Dora Kaprálová, literární kritička) „Milan Ohnisko scrie o poezie variată și multicoloră, alternează curajos atitudinile/personajele comice și tragice, dar, cu precădere în ultimele volume, reușește și să mărturisească sensibil și convingător despre drama existenței umane, însă fără a se trăda ca om și ca poet, fără a renunța la sine sau la stilul său propriu. Sperăm că prezenta antologie se va dovedi convingătoare pentru cititorul român, care încă nu a avut posibilitatea să cunoască opera unuia dintre cei mai mari poeți contemporani cehi, europeni și mondiali.” (Mircea Dan Duță) ”Milan Ohnisko píše poezii různorodou a pestrobarevnou, bravurně střídá komické a tragické figury, ale také dokáže, hlavně v posledních sbírkách, citlivě a přesvědčivě vyjádřit dramatičnost lidské existence, aniž by se sám sebe nebo svého původního stylu nějak zříkal. Doufáme, že po několika letech, kdy se věnoval knižním rozhovorům, se Milan Ohnisko zase vrátí k poezii. A doufáme také, že tento výbor přesvědčí o jeho kvalitách rumunského čtenáře, který dosud neměl možnost poznat zblízka tvorbu jednoho z nejlepších současných českých, evropských a světových básníků.“ (Mircea Dan Duță) Poetul, editorul, redactorul și jurnalistul cultural MILAN OHNISKO, dizident și semnatar al Chartei 77, s-a născut la Brno pe 16 iulie 1965. Din cauza convingerilor sale anticomuniste timpurii, a fost nevoit să părăsească prematur gimnaziul în 1981 și, un an mai târziu, și Școala Medie de Biblioteconomie. În timpul Normalizării, a lucrat ca muncitor în construcții, recuziter, cititor de contoare pentru apă, paznic de șantier etc. După căderea comunismului, a devenit corespondent al filialei cehe a Agenției de Informare din Europa de Est (VIA). Apoi a înființat la Brno Editura G (a.k.a. Ohnisko) și o librărie, care au funcționat până în 1997. Între anii 2001 și 2005 a fost angajat la Editura Petrov (mai târziu, Druhé město), apoi a colaborat mult timp cu diverse edituri în calitate de redactor de carte independent. S-a mutat la Praga în 2012, iar acum este redactor-șef adjunct al reputatei reviste literare Tvar. Opera sa timpurie nu a putut apărea în timpul Normalizării, astfel încât autorul a publicat în regim de samizdat (în revistele anticomuniste underground Vokno, Edice Petlice, Fragment K, Magazín SPUSA) și în revista diasporei cehe Listy. Este prezent, de asemenea, în numeroase almanahuri și antologii de prestigiu. În străinătate, poeziile sale s-au bucurat de mare succes mai ales în Franța, Polonia și Germania. Trupele Já jsem poznal…, Nahoru po schodišti dolů band, Putrescin și Hm... au preluat unele dintre textele sale și le-au pus pe muzică. Ohnisko este, de asemenea, autorul unui text poetic-reflexiv din catalogul Women’s Yard, care a însoțit în anul 2013 proiectul cu același titlu al artistei plastice și psihanalistei Kamila Ženatá. Aceasta a organizat cu patru ani mai târziu și expoziția multimedia Orizontul evenimentelor (finală) găzduită de Centrul pentru Artă Contemporană DOX din Praga, Ohnisko fiind curator al expoziției și artist în rezidență. Activitatea sa redactorială și editorială este de asemenea foarte bogată. Mai puțin se știe însă că, ocazional, Ohnisko a lucrat și ca traducător: de exemplu, a tradus, împreună cu Vanda Senko Ohnisková, romanul Insula de Aldous Huxley. Volumul său Lumina din rană a fost distins în 2017 cu prestigiosul premiu național Magnesia Litera pentru Poezie. Până acum, Ohnisko a publicat volumele: Înainte de anul 1989: Mărturisiri. Colaj de poeme din anii 1985-1987 (în regim de samizdat); Poezii (volum fără vreo datare mai precisă) =??= (în regim de samizdat). După anul 1989: Detox (1999); Îmbrățișează demonul (2001); Friptură de porc cu câine pe varză (2003); Milancolia (2005); Idee creață (2006); Love! (2007); Infernul azuriu (2009); Contact neprotejat (2012); Animalul meu heraldic este un copac (2015); Lumina din rană (2016); Bătrânul pop (2021). Alte titluri: Who The Fuck Is David Koller? (carte-interviu, 2017); Ca și când aș trăi două vieți: interviu cu Daniela Drtinová (carte-interviu)

RON 33.95
1

Istoriile literaturii romane

Istoriile literaturii romane

Între 31 mai și 2 iunie, ar fi trebuit să aibă loc cea de-a șaptea ediție a Festivalului Național de Literatură, FestLit Cluj 2020. Pentru simpozion, alesesem ca temă Istoriile literaturii române. Nicolae Manolescu promisese, pentru deschidere, o conferință. Cum festivalul a fost suspendat anul acesta, am propus colegilor critici și istorici literari să-mi trimită comunicările pentru a edita un volum. Aveți în față rezultatul acestei idei. Mulțumesc tuturor celor care au răspuns invitației mele. Textele sunt, cele mai multe, reluări revizuite și adăugite ale unor studii, cronici literare, eseuri, apărute în volume ori în revistele literare. Toate împreună înlocuiesc cu succes, cred eu, dezbaterea amânată. Am încercat o ordonare cât de cât cronologică, funcție de istoria avută în vedere. Fiindcă adesea un autor vorbește despre mai multe istorii, am păstrat aranjarea cronologică și înăuntrul fiecărui capitol. Am adăugat titlului, în paranteză, numele celor comentați, astfel încât cititorul să găsească mai ușor ceea ce îl interesează. Tema îmi fusese impusă de constatarea că, deși raftul nostru de referință este bogat și consistent, încă persistă moda lamentărilor pe tonuri diverse apropo de criza căreia pare că-i suntem sortiți. Mă încăpățânez să nu fiu de acord. CRIZA, cu majuscule şi cu bine jucată disperare, e soluţia cea mai comodă şi mai meschin profitabilă fiindcă nu doar că spui astfel, indirect, că nu recunoşti nimic din ce s-a făcut deja şi se face, de bine de rău, tot timpul, dar nici nu te (mai) simţi chemat să faci ceva cu adevărat durabil şi serios. Sigur, motivele „crizei” ar fi situația socio-politică, vremile, mereu vitrege. Eu una, însă, pariez pe indiferenţa la eveniment a celor prinși în uriașe proiecte culturale. Reiau aici un comentariu al lui Al. Paleologu (Spiritul şi litera, 1970) la Istoria… lui Călinescu: „Prefaţa Istoriei literaturii române… se încheie cu un amănunt exemplar, anume data: 24 ianuarie 1941. În paroxismul convulsiilor vieţii publice, în tumultul acelor zile sinistre, G. Călinescu îşi termina netulburat vasta lucrare, opunând haosului, demenţei şi crimei, un moment al spiritului. G. Călinescu era obsedat de ideea monumentalului şi îl jignea ceea ce i se părea a fi la noi o lipsă de ambiţie, dacă nu de vocaţie monumentală. Nici neapărat frumuseţea, nici propriu-zis dimensiunea nu dau esenţa monumentalului, ci grandoarea şi perenitatea, adică universalitatea ideală a concepţiei şi durabilitatea ei materială. Creaţia monumentală este o Imitatio Dei, o demiurgie ce sfidează timpul şi bravează istoria. De aici, «indiferenţa la eveniment» pe care o preconiza Călinescu şi care presupune un plan absolut, o lume a esenţelor, unde totul capătă sens prin raportare la arhetipurile primordiale. «Turnul de fildeş de care se sperie atâţia nu reprezintă un loc de refugiu, ci o altitudine necesară pentru observaţie… Cine nu se distanţează de evenimente spre a le citi semnificaţia uitată, cine nu se depărtează de oameni spre a scruta în ei umanitatea nu este un artist. Absenţa de la evenimente este condiţia însăşi a creaţiei şi a cere artistului să participe la existenţa noastră diurnă este a-i cere să se dezintereseze de adevărata viaţă esenţială ce formează obiectul artei», spunea G. Călinescu într-un interviu în 1945.” Eventuala criză a istoriei literare pe care am putea-o recunoaşte şi descrie se explică (dar nu se scuză în absolut) prin destinul nostru de etern începători. Cum la români lipseşte (credea Rădulescu-Motru) aplecarea spre lucrări în perspectiva lungă a istoriei (cele care cer efort îndelungat cu succese/câştiguri târzii şi mereu îndoielnice), dar şi spiritul comunitar, interesul personal ori de grup fiind mereu şi nesmintit deasupra celui public, o lucrare de o viaţă, neterminată la dispariţia autorului, nu e continuată firesc şi generos de generaţia imediat următoare. Tot ce s-a făcut înainte e lăsat/împins/aruncat deoparte şi se re-începe de la capăt, „pe râu în jos”, vorba cântecelului pentru copii, dărâmarea fostului pod „de piatră” fiind anunţată cu o încântare greu de ascuns. Lucrul era deplâns de un Heliade Rădulescu („La noi şi la toate neamurile ce se află în a lor pruncie, abia se începe un lucru şi ajunge la abuz”) şi descris de Caragiale prin formula genială a „strânsurii de năvală” în care ne complacem, acea permanentă stare de urgenţă în gol, de ne-aşezare cronicizată, de forfotă gălăgioasă, în cerc (vicios). Mecanism psihologic graţie căruia „fiecare generaţie se crede hărăzită să aşeze, ea, prima piatră” (Nicolae Manolescu), fiindcă nu crede că începutul vechi a fost cel bun. Să mai constat că – periodic, dar şi de o bună bucată de vreme – lucrurile par să nu (mai) răspundă definiţiei lor tradiţionale. Critica şi istoria literară îşi confundă adesea scopurile şi instrumentarul ca două „ştiinţe” complementare ce se află. În mare, e valabilă şi azi delimitarea făcută de un Ibrăileanu (critica se ocupă de ceea ce individualizează operele, istoria, de ceea

RON 48.50
1

Transilvania. Lacrimi și cruci

Transilvania. Lacrimi și cruci

O carte dedicată martirilor români din Ardeal și marelui erou Avram Iancu, „Patronul Omagiat al Anului 2024”, când se împlinesc 200 de ani de la nașterea sa Cuvânt de însoțire: Adrian Dinu Rachieru Ilustrația de pe coperta I: „Ema” (Emanuel) Cernescu, artist plastic Ilustrațiile interioare: Antonela Giurgiu, artist plastic Împărțindu-se între poezie și proză, la concurență cu preocupările științifice care l-au confiscat vreme de decenii, Radu Matei Todoran testează dezinvolt varii rețete/formule, probându-și calitățile de fantasmolog, ignorând, uneori, disciplina epică. Om de carte și om de lume, autorul revine la dragostea dintâi, epicizând funambulesc. Având acum mai mult timp, chivernisindu-l literar, va izvodi, suntem convinși, și alte titluri de ecou. (ADRIAN DINU RACHIERU) Toate întâmplările din această carte s-au petrecut demult, în Munții Apuseni din Transilvania, în Țara Moților, a Zarandului și a Ardealului. Pe vremea când moții adevărați își purtau părul legat ca strămoșii lor, se uitau prin gaura unui florin de aur și vedeau ielele jucând în lumină, apoi vorbeau cu spiritele locului care îi învățau unde să găsească aurul, dar și că bogățiile din inima muntelui sunt numai ale lor. Pe vremea când Revoluția din 1848 cuprinsese toate țările din Imperiul Austriac, iar Avram Iancu, nepotul preotului ortodox Gheorghe Iancu, participant la Răscoala lui Horea din 1784, poposea în casele oamenilor care îi dăruiau tot aurul lor, fiind convinși că el este singurul conducător în stare să lupte până la capăt pentru ca ei, moții, să-și recâștige pământurile și pădurile pierdute. Pe vremea când pe pământ mai călcau Sfinții Mărturisitori ai Ardealului, Cuviosul Sofronie și Sfântul Atanasie Todoran, născut într-o familie de țărani liberi și înrudit cu strămoșii poetului George Coșbuc. Pe vremea când se făceau nunți fără mireasă, tocmai când se trecuse bine floarea de salcâm. Pe vremea când erau școli de solomonari și doar câțiva copii însemnați puteau învăța, în peștera lui Zamolxes, meșteșugul străvechi al aducerii ploii, grindinei, belșugului și bunăstării. Pe vremea când Blajinii, oameni rămași suspendați undeva între cer și pământ, nici vii, nici morți, poate doar rătăciți, le dădeau semne celor vii, transmițându-le mesajul lor printr-un cântec de fluier. Pe vremea când haiducii purtau la brâu cuțite lungi cu plăsele de os și nu se mulțumeau cu jumătăți de măsură. (ALINA HUCAI

RON 49.50
1