5 rezultate (0,15947 secunde)

Afișează toate filtrele

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Poduri si vami

Poduri si vami

O calatorie nu este altceva decat un pod, o trecere catre un alt taram, o alta zare, o alta lume. Oricat de departata ori apropiata de lumea ta, ea implica intalnirea cu necunoscutul, cu insolitul, cu un alt mod de-a fi. Omenesc si acela, desigur, dar altfel. Fiindca insolitul, surpriza calatoriei sta in a constata cat de diferiti pot fi oamenii, ramanand, insa, peste tot aceiasi. Doar ca la capatul fiecarui pod se afla o vama, iar cunoasterea de sine prin altii se plateste nu doar la intrare, ci si la iesire. Cu intrebarile pe care le pui departarii cu apropierea ta si cu raspunsurile datorate intrebarilor ce ti se pun. Incercand sa te lamuresti de tine insuti prin altii. Platind vama! Iar pretul adevarat, pretul cel mare al calatoriei este iubirea de sine prin celalalt. Mai bogat esti la capatul ei, de te intorci cu oglindirea celuilalt in sufletul tau. (Horia Badescu

RON 31.04
1

Re de Dacia: un proiect de la sfarsitul Evului Mediu

Re de Dacia: un proiect de la sfarsitul Evului Mediu

Re de Dacia: un proiect de la sfarsitul Evului Mediu Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, aparut sub egida Asociatiei Patrimonium Transsylvanicum Cluj-Napoca In cancelaria Republicii Sfantului Marcu, Dacia a facut parte – in mod oficial in acte – alaturi de Regatele Ungariei, Poloniei si – ulterior – al Croatiei dintr-o singura unitate regionala, situata spre marginea rasariteana a Crestinatatii, de la inceputul primaverii anului 1496 si pana dupa batalia de la Mohacs (29 august 1526), supravietuind sigur pana in iarna anului 1527-1528. Prin Dacia, teritoriile locuite de romani au primit in mod generic o forma de entitate statala unitara, specifica epocii Renasterii, entitate demna de o posibila reconstituire concreta in viitor. Formula era constientizata de catre liderii politici notabili de la sfarsitul Evului Mediu (si nu doar de catre carturarii umanisti), tocmai cand se produceau finalul Reconquistei iberice si descoperirea Americii (1492), ca si acceptarea europeana a stapanirii turce pe Bosfor (insusi Leonardo da Vinci grabindu-se sa-i propuna sultanului Baiazid al II-lea, la 1502, un pod peste stramtori). Unghiul de sud-vest al Europei se debarasa de islam, cel de sud-est accepta islamul, in clipa in care vechiul continent isi revarsa preaplinul, inaugurand expansiunea europeana peste mari. Era, ante litteram, o incercare spectaculoasa de trecere „de la mica la marea Europa”, nevalidata deocamdata spre est, dar reusita spre vest, spre Lumea Noua. Dacia se adauga acum noii arhitecturi europene, pe fondul vechii Republici Crestine, dar cu privirea atintita spre viitor. - Autori

RON 48.50
1

Ardelencele

Ardelencele

Pentru mine, Ardealul este format din oraşe mici. Ceea ce mă fascinează la oraşele mici sunt podurile caselor despre care mi-am închipuit mereu că adăpostesc prăfuite cufere, sipete, casete din lemn pictate cu flori şi inimioare pline cu scrisori de dragoste neexpediate vreodată, jurnale intime, caiete cu poezii scrise de-a lungul vremii de preotese, profesoare, învăţătoare, funcţionare sensibile şi suferind profund din dragoste. Şi astăzi, dacă ai apucat să citeşti măcar o pagină din cartea lui Al. Cistelecan, Ardelencele, mi se pare lipsit de delicateţe ca, atunci când vezi o femeie frumoasă într-un oraş mic transilvan, să nu îţi imaginezi că poartă în suflet o poveste de dragoste nefericită. Nu ştiu câte poduri a apucat să cerceteze până acum Al. Cistelecan şi nici din câte orăşele din Ardeal. Un lucru e cert: cercetările, „săpăturile” sale prin manuscrisele din poduri îmi confirmă intuiţia. Oricum, Ardelencele lui Al. Cistelecan este o carte admirabilă. O carte atât de frumoasă şi de parfumat scrisă, încât, mărturisesc, nu o dată mi-a trecut prin cap gândul că, atunci când a nimerit în vreun pod cu cufere, sipete și casete din lemn pictate cu flori și inimioare în care nu se găsea niciun manuscris, Cis, contrariat, s-a așezat la o măsuță sub o grindă prăfuită, a ridicat o țiglă ca să aibă lumină, și a inventat el însuși un nume, o biografie nefericită și a scris acolo el însuși zeci de scrisori de dragoste neexpediate, jurnale intime și caiete cu poezii. (Ion Mureşan

RON 28.03
1

Pe un parapet, langa Vltava. Antologie de autor. Na zídce u Vltavy. Autorský výbor

Pe un parapet, langa Vltava. Antologie de autor. Na zídce u Vltavy. Autorský výbor

Proiect editorial apărut sub egida Ministerului Culturii din Republica Cehă / Tento projekt vznikl pod patronátem Ministerstva kultury České republiky Ediție bilingvă / Dvojjazyčné vydání Traducere din limba cehă, prefață și note de / Překlad z češtiny, předmluva a poznámky: Mircea Dan Duță „Chiar și în spatele celor mai prostești dintre poezioare, rime, caramboluri sau travestiuri sonore se ascunde ceva ce transformă texte în aparență infantile sau, dimpotrivă, minuțios calculate într-o materie de nivel superior menită a deveni, oarecum involuntar, poezie.” (Dora Kaprálová, critic literar) ”I z té sebepitomější říkačky, rýmových karamboláží či travestií trčí cosi ,za‘. Cosi, co ze zdánlivě infantilních, či naopak chladně vykalkulovaných textů vytváří to, co přesahuje a jaksi mimoděk přechází v poezii.“ (Dora Kaprálová, literární kritička) „Milan Ohnisko scrie o poezie variată și multicoloră, alternează curajos atitudinile/personajele comice și tragice, dar, cu precădere în ultimele volume, reușește și să mărturisească sensibil și convingător despre drama existenței umane, însă fără a se trăda ca om și ca poet, fără a renunța la sine sau la stilul său propriu. Sperăm că prezenta antologie se va dovedi convingătoare pentru cititorul român, care încă nu a avut posibilitatea să cunoască opera unuia dintre cei mai mari poeți contemporani cehi, europeni și mondiali.” (Mircea Dan Duță) ”Milan Ohnisko píše poezii různorodou a pestrobarevnou, bravurně střídá komické a tragické figury, ale také dokáže, hlavně v posledních sbírkách, citlivě a přesvědčivě vyjádřit dramatičnost lidské existence, aniž by se sám sebe nebo svého původního stylu nějak zříkal. Doufáme, že po několika letech, kdy se věnoval knižním rozhovorům, se Milan Ohnisko zase vrátí k poezii. A doufáme také, že tento výbor přesvědčí o jeho kvalitách rumunského čtenáře, který dosud neměl možnost poznat zblízka tvorbu jednoho z nejlepších současných českých, evropských a světových básníků.“ (Mircea Dan Duță) Poetul, editorul, redactorul și jurnalistul cultural MILAN OHNISKO, dizident și semnatar al Chartei 77, s-a născut la Brno pe 16 iulie 1965. Din cauza convingerilor sale anticomuniste timpurii, a fost nevoit să părăsească prematur gimnaziul în 1981 și, un an mai târziu, și Școala Medie de Biblioteconomie. În timpul Normalizării, a lucrat ca muncitor în construcții, recuziter, cititor de contoare pentru apă, paznic de șantier etc. După căderea comunismului, a devenit corespondent al filialei cehe a Agenției de Informare din Europa de Est (VIA). Apoi a înființat la Brno Editura G (a.k.a. Ohnisko) și o librărie, care au funcționat până în 1997. Între anii 2001 și 2005 a fost angajat la Editura Petrov (mai târziu, Druhé město), apoi a colaborat mult timp cu diverse edituri în calitate de redactor de carte independent. S-a mutat la Praga în 2012, iar acum este redactor-șef adjunct al reputatei reviste literare Tvar. Opera sa timpurie nu a putut apărea în timpul Normalizării, astfel încât autorul a publicat în regim de samizdat (în revistele anticomuniste underground Vokno, Edice Petlice, Fragment K, Magazín SPUSA) și în revista diasporei cehe Listy. Este prezent, de asemenea, în numeroase almanahuri și antologii de prestigiu. În străinătate, poeziile sale s-au bucurat de mare succes mai ales în Franța, Polonia și Germania. Trupele Já jsem poznal…, Nahoru po schodišti dolů band, Putrescin și Hm... au preluat unele dintre textele sale și le-au pus pe muzică. Ohnisko este, de asemenea, autorul unui text poetic-reflexiv din catalogul Women’s Yard, care a însoțit în anul 2013 proiectul cu același titlu al artistei plastice și psihanalistei Kamila Ženatá. Aceasta a organizat cu patru ani mai târziu și expoziția multimedia Orizontul evenimentelor (finală) găzduită de Centrul pentru Artă Contemporană DOX din Praga, Ohnisko fiind curator al expoziției și artist în rezidență. Activitatea sa redactorială și editorială este de asemenea foarte bogată. Mai puțin se știe însă că, ocazional, Ohnisko a lucrat și ca traducător: de exemplu, a tradus, împreună cu Vanda Senko Ohnisková, romanul Insula de Aldous Huxley. Volumul său Lumina din rană a fost distins în 2017 cu prestigiosul premiu național Magnesia Litera pentru Poezie. Până acum, Ohnisko a publicat volumele: Înainte de anul 1989: Mărturisiri. Colaj de poeme din anii 1985-1987 (în regim de samizdat); Poezii (volum fără vreo datare mai precisă) =??= (în regim de samizdat). După anul 1989: Detox (1999); Îmbrățișează demonul (2001); Friptură de porc cu câine pe varză (2003); Milancolia (2005); Idee creață (2006); Love! (2007); Infernul azuriu (2009); Contact neprotejat (2012); Animalul meu heraldic este un copac (2015); Lumina din rană (2016); Bătrânul pop (2021). Alte titluri: Who The Fuck Is David Koller? (carte-interviu, 2017); Ca și când aș trăi două vieți: interviu cu Daniela Drtinová (carte-interviu)

RON 33.95
1

Istoriile literaturii romane

Istoriile literaturii romane

Între 31 mai și 2 iunie, ar fi trebuit să aibă loc cea de-a șaptea ediție a Festivalului Național de Literatură, FestLit Cluj 2020. Pentru simpozion, alesesem ca temă Istoriile literaturii române. Nicolae Manolescu promisese, pentru deschidere, o conferință. Cum festivalul a fost suspendat anul acesta, am propus colegilor critici și istorici literari să-mi trimită comunicările pentru a edita un volum. Aveți în față rezultatul acestei idei. Mulțumesc tuturor celor care au răspuns invitației mele. Textele sunt, cele mai multe, reluări revizuite și adăugite ale unor studii, cronici literare, eseuri, apărute în volume ori în revistele literare. Toate împreună înlocuiesc cu succes, cred eu, dezbaterea amânată. Am încercat o ordonare cât de cât cronologică, funcție de istoria avută în vedere. Fiindcă adesea un autor vorbește despre mai multe istorii, am păstrat aranjarea cronologică și înăuntrul fiecărui capitol. Am adăugat titlului, în paranteză, numele celor comentați, astfel încât cititorul să găsească mai ușor ceea ce îl interesează. Tema îmi fusese impusă de constatarea că, deși raftul nostru de referință este bogat și consistent, încă persistă moda lamentărilor pe tonuri diverse apropo de criza căreia pare că-i suntem sortiți. Mă încăpățânez să nu fiu de acord. CRIZA, cu majuscule şi cu bine jucată disperare, e soluţia cea mai comodă şi mai meschin profitabilă fiindcă nu doar că spui astfel, indirect, că nu recunoşti nimic din ce s-a făcut deja şi se face, de bine de rău, tot timpul, dar nici nu te (mai) simţi chemat să faci ceva cu adevărat durabil şi serios. Sigur, motivele „crizei” ar fi situația socio-politică, vremile, mereu vitrege. Eu una, însă, pariez pe indiferenţa la eveniment a celor prinși în uriașe proiecte culturale. Reiau aici un comentariu al lui Al. Paleologu (Spiritul şi litera, 1970) la Istoria… lui Călinescu: „Prefaţa Istoriei literaturii române… se încheie cu un amănunt exemplar, anume data: 24 ianuarie 1941. În paroxismul convulsiilor vieţii publice, în tumultul acelor zile sinistre, G. Călinescu îşi termina netulburat vasta lucrare, opunând haosului, demenţei şi crimei, un moment al spiritului. G. Călinescu era obsedat de ideea monumentalului şi îl jignea ceea ce i se părea a fi la noi o lipsă de ambiţie, dacă nu de vocaţie monumentală. Nici neapărat frumuseţea, nici propriu-zis dimensiunea nu dau esenţa monumentalului, ci grandoarea şi perenitatea, adică universalitatea ideală a concepţiei şi durabilitatea ei materială. Creaţia monumentală este o Imitatio Dei, o demiurgie ce sfidează timpul şi bravează istoria. De aici, «indiferenţa la eveniment» pe care o preconiza Călinescu şi care presupune un plan absolut, o lume a esenţelor, unde totul capătă sens prin raportare la arhetipurile primordiale. «Turnul de fildeş de care se sperie atâţia nu reprezintă un loc de refugiu, ci o altitudine necesară pentru observaţie… Cine nu se distanţează de evenimente spre a le citi semnificaţia uitată, cine nu se depărtează de oameni spre a scruta în ei umanitatea nu este un artist. Absenţa de la evenimente este condiţia însăşi a creaţiei şi a cere artistului să participe la existenţa noastră diurnă este a-i cere să se dezintereseze de adevărata viaţă esenţială ce formează obiectul artei», spunea G. Călinescu într-un interviu în 1945.” Eventuala criză a istoriei literare pe care am putea-o recunoaşte şi descrie se explică (dar nu se scuză în absolut) prin destinul nostru de etern începători. Cum la români lipseşte (credea Rădulescu-Motru) aplecarea spre lucrări în perspectiva lungă a istoriei (cele care cer efort îndelungat cu succese/câştiguri târzii şi mereu îndoielnice), dar şi spiritul comunitar, interesul personal ori de grup fiind mereu şi nesmintit deasupra celui public, o lucrare de o viaţă, neterminată la dispariţia autorului, nu e continuată firesc şi generos de generaţia imediat următoare. Tot ce s-a făcut înainte e lăsat/împins/aruncat deoparte şi se re-începe de la capăt, „pe râu în jos”, vorba cântecelului pentru copii, dărâmarea fostului pod „de piatră” fiind anunţată cu o încântare greu de ascuns. Lucrul era deplâns de un Heliade Rădulescu („La noi şi la toate neamurile ce se află în a lor pruncie, abia se începe un lucru şi ajunge la abuz”) şi descris de Caragiale prin formula genială a „strânsurii de năvală” în care ne complacem, acea permanentă stare de urgenţă în gol, de ne-aşezare cronicizată, de forfotă gălăgioasă, în cerc (vicios). Mecanism psihologic graţie căruia „fiecare generaţie se crede hărăzită să aşeze, ea, prima piatră” (Nicolae Manolescu), fiindcă nu crede că începutul vechi a fost cel bun. Să mai constat că – periodic, dar şi de o bună bucată de vreme – lucrurile par să nu (mai) răspundă definiţiei lor tradiţionale. Critica şi istoria literară îşi confundă adesea scopurile şi instrumentarul ca două „ştiinţe” complementare ce se află. În mare, e valabilă şi azi delimitarea făcută de un Ibrăileanu (critica se ocupă de ceea ce individualizează operele, istoria, de ceea

RON 48.50
1